Băncile din România au acordat credite noi populației și companiilor în valoare de 388 miliarde lei, în perioada 2016-2020, cu 37,5% mai mult comparativ cu soldul creditului neguvernamental de la sfârșitul anului trecut, care s-a cifrat la 282 miliarde lei, potrivit unei analize realizată în cadrul campaniei #dreptullabanking. Astfel, în cei cinci ani, portofoliul de credite noi a depășit soldul creditului neguvernamental cu peste o treime, conform unui comunicat de presa transmis de Asociatia Romana a Bancilor (ARB), in care se adauga:
În perioada ultimilor cinci ani, cererea de credite de la companii a impulsionat activitatea de creditare la nivelul sistemului bancar românesc.
Populația a accesat 44,45% din volumul creditelor noi în cei cinci ani, în timp ce companiile au contractat împrumuturi în proporție de 55,55%. Trendul de creștere mai alertă a creditării corporate este estimat să se mențină.
Reînnoirea parțială a portofoliului de credite se explică prin scadența scurtă a împrumuturilor contractate de companii, într-o pondere importantă.
Soldul creditului neguvernamental se calculează ca diferența dintre totalul creditelor noi acordate populației și companiilor și rambursările parțiale și totale, precum și vânzările de credite.
Repartiția pe monede arată un interes mare pentru creditele noi acordate în moneda națională, peste 80% din împrumuturile din perioada 2016-2020 fiind contractate în lei, în timp ce 17,1% au fost acordate în euro și 2,5% în dolari.
Populația a accesat credite aproape numai în lei, 98% din total fiind în moneda națională, ceea ce a condus la eliminarea riscului valutar. Companiile au luat credite în lei în proporție de 66,13% din total, restul fiind împrumuturi în valută.
Creditele noi acordate în euro au fost accesate preponderent de companii (95,24%) și numai 4,76% de către populație, în timp ce împrumuturile noi în dolari au fost contractate aproape în totalitate de companii (98,7%).
Băncile au sprijinit debitorii care au întâmpinat dificultăți financiare din cauza pandemiei prin suspendarea obligațiilor la plată.
Ponderea creditelor care au beneficiat de efectele moratoriilor publice și private, până la finele lunii martie 2021, a fost 12,7% din totalul creditelor, potrivit informațiilor publicate în Raportul BNR asupra stabilității financiare.
În România, raportul credite/depozite pentru populație și societăți nefinanciare este de 66,38% în luna martie 2021 (64,13% doar pentru persoanele juridice române), în timp ce media UE este de 111%, ceea ce arată un potențial mare pe care îl au băncile din România de a crește activitatea de creditare.
Nu există comentarii pentru această știre.
TBI Bank, înregistrată în Bulgaria, dar cu afaceri majoritare în România, deținută de grupul 4finance din Letonia, controlat anterior de rusul Oleg Boiko, a fost vândută fondului de investiții Advent,... detalii
Banca Transilvania, BT Direct și Medicover anunță un parteneriat pentru creșterea accesului la servicii medicale private, susținând sănătatea și creșterea calității vieții, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Pacienții... detalii
Cardurile Mastercard emise de BRD nu au functionat astazi la ATM-urile altor banci si la platile in magazine. Tranzactiile refuzate au fost insa inregistrate de doua ori (dublate) in conturile... detalii
Perioada de pre-înregistrare pentru Cardul BT Visa UNTOLD în variantă fizică se încheie în câteva zile, în 15 aprilie, anunta Banca Transilvania intr-un comunicat, in care adauga: Acesta este primul... detalii