Seful ANPC, Bogdan Nica, declara ca institutia sa a initiat primele 10 procese colective impotriva bancilor in vederea eliminarii clauzelor abuzive din contractele de credit.
“O speta castigata de noi se va transpune la toti beneficiarii acestui tip de produs. Peste zece actiuni sunt deja deschise. Vom castiga in instanta imensa majoritate a acestor procese”, a declarat Nica, citat de Pro TV.
Declaratia apare in cotextul in care ministerul Justitiei a anuntat, in noiembrie anul trecut, ca aceste procese colective vor fi judecate la tribunale specializate.
Astfel, ministerul Justitiei a decis sa infiinteze in Bucuresti primul tribunal specializat pentru judecarea insolventelor, proceselor dintre clienti si banci si altor cauze cu profesionisti, “Tribunalul Specializat Bucuresti” urmand a functiona din 1 martie 2014, conform unui proiect de ordin publicat pe site-ul ministerului.
Conform modificarilor Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciara, publicat in Monitorul Oficial din 14 noiembrie, “cauzele aflate in curs de judecata la data inceperii functionarii tribunalelor specializate se vor trimite acestora, pe cale administrativa, din oficiu, spre solutionare”.
Contractele de leasing nu mai sunt titluri executorii pentru consumatori, adica pentru persoanele fizice, dar nu si pentru firme, conform unei noi legi in vigoare.Alta modificare prevede ca perioada în care o firma de leasing are dreptul să ceară rezilierea contractului din cauza neplăţii a crescut la trei luni.Este vorba de Legea nr. 83/2021 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 401 din 16 aprilie 2021.In consecinta, firmele de leasing vor trebui să ceara unei instante de judecata executarea silita a consumatorilor.
Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din... detalii
Fondul de pensii private NN Pensii, cel mai mare din Romania, a fost acuzat de Ziarul Financiar ca a investit intr-un mod pagubos banii viitorilor pensionari romani din Pilolul 2... detalii
Banca Nationala a Romaniei (BNR) dezvaluie ca nu mai putin de 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un amplu mecanism de spalare de bani negri proveniti din Rusia,... detalii