Cota de piaţă a AIG Life Romania pe trimestrul III din 2008 a crescut până la 16,7%, în timp ce compania continuă să deţină prima poziţie în clasamentul asigurătorilor de viaţă care oferă produse cu beneficii garantate, a anuntat compania.rnrnVolumul primelor subscrise în primele trei trimestre din 2008 a ajuns la 220 de milioane de lei, înregistrând o creştere de 49%, iar profitul brut raportat a fost de aproximativ 43 de milioane de lei, însemnând mai mult decât dublu faţă de valoarea profitului înregistrat în aceeaşi perioadă a anului 2007. În viitor, AIG Life va continua politica de extindere şi dezvoltare în beneficiul clienţilor săi.rnrnSeria premiilor obţinute anul acesta de AIG Life continuă cu distincţia Excellence in Education, oferită de LOMA, una dintre cele mai prestigioase instituţii din domeniul asigurărilor, cu o prezenţă în peste 80 de ţări şi peste 1200 de companii membre. rnrnLOMA a acordat Excellence in Education companiei AIG Life ca urmare a înscrierii unui număr foarte mare de angajaţi la programele de instruire şi programului elaborat de dezvoltare a angajaţilor pe care compania îl aplică în mod constant. rnrnSuntem preocupaţi să îmbunătăţim performanţele fiecărui angajat AIG Life România şi încurajăm valori semnificative precum lucrul în echipă, iniţiativa şi integritatea, pentru a le oferi standarde profesionale la nivel de excelenţă clienţilor noştri, a adăugat Alexandrescu. rnrnLa fiecare sesiune a cursurilor LOMA sunt înscrişi aproximativ 40 de angajaţi AIG Life România, până în prezent 4 dintre angajaţii companiei AIG Life obţinând cel mai bun calificativ oferit de LOMA.rnrnAIG Life este prezentă pe piaţa din România încă din 1998, astfel încât anul 2008 reprezintă pentru companie momentul aniversării a zece ani de activitate pe această piaţă. rnrn
În prezent, conform legii, FGA primește și înregistrează atât cereri de plată (despăgubiri-indemnizații Anexa 10/ restituire primă-Anexa 9) cât și cereri de deschidere a dosarelor de daună (Anexa 7) pentru... detalii
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) aduce clarificări cu privire la intrarea în faliment a unui distribuitor de polițe obligatorii împotriva dezastrelor naturale (PAD), context care nu afectează valabilitatea asigurării sau instrumentarea daunelor înregistrate de beneficiari, conform unui comunicat, in care se adauga:„Asigurarea obligatorie împotriva dezastrelor naturale este o poliță gestionată de PAID, fiind doar distribuită de alte entități. Din acest motiv, PAD rămâne valabilă până la data expirării, indiferent de ceea ce se întâmplă cu distribuitorul poliței. PAID are stabilitate din punct de vedere al indicatorilor de solvabilitate, are fonduri proprii și deține de cel mai mare program de reasigurare din Europa Centrală și de Est, în cuantum de un miliard de euro”, a explicat Directorul General al PAID, Nicoleta Radu.În ceea ce privește instrumentarea daunelor, PAID va dispune trimiterea de constatatori spre... detalii
Fondul de garantare a asiguraților (FGA) a luat act de Decizia Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) prin care s-a dispus retragerea autorizaţiei de funcţionare a Societăţii EUROINS Romania Asigurare Reasigurare... detalii
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) atrage atenția asupra faptului că, în procesul de instrumentare a daunelor, asigurații nu au nevoie de documente de confirmare a seismelor din 13 și 14 februarie, conform unui comunicat al PAID, in care se adauga:Compania subliniază că, în baza protocolului de colaborare cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), raportul privind cele două cutremure a fost transmis deja către toate societățile de asigurare implicate.„Asigurații nu trebuie să se deplaseze sau să se adreseze INCDFP pentru obținerea dovezilor privind producerea cutremurelor, rapoartele în acest sens fiind deja atât în posesia PAID, cât și a tuturor asigurătorilor implicați în gestionarea dosarelor de daună. Avem toate detaliile necesare și suficiente pentru instrumentarea corectă a daunelor înregistrate. Continuăm demersurile de digitalizare și automatizare a procedurii, astfel încât proprietarii ale căror... detalii