Bancherii din New York şi Londra trăiesc vremuri grele, în contextul în care instituţiile financiare concediază mii de salariaţi, dar în Germania, disperaţi sunt agenţii de la firmele de recrutare care încearcă să acopere cererile de personal, relatează Reuters.rnrnCriza mondială a creditelor va crea un val de excese în sectorul financiar, iar experţii estimează că la New York şi la Londra vor fi eliminate mai mult de 200.000 de locuri de muncă.rnrnÎn Germania, pe de altă parte, firmele de recrutare şi agenţiile de personal fac eforturi să găsească oamenii potriviţi să candideze mai ales pentru posturi bancare clasice, din departamentele de consultanţă pentru clienţi, din cauză că bancherii se tem să îşi schimbe locul de muncă în timpul crizei. rnrnBăncile germane vor, de asemenea, să concedieze mii de salariaţi, dar până în prezent, concret, au fost făcute puţine concedieri. rnrn”Noi abia am resimţit efectele crizei financiare”, afirmă Melanie Reitz, directorul executiv al unei agenţii de recrutare.rnrnCererea de oameni noi în băncile publice de economii, de la băncile cooperative şi de la cele comerciale este mai puternică acum decât în urmă cu un an, pentru că instituţiile de creditare se confruntă cu riscuri mai mari şi cu acţiuni de control şi redescoperă clienţii de pe piaţa de retail sau companiile ca surse stabile de venit, a mai spus Reitz. rnrnBancherii din băncile de investiţii, al căror număr a crescut în anii premergători declanşării crizei în 2007, nu mai sunt căutaţi, a adăugat reprezentanţa companiei de recrutare. rnrnDeutsche Bank anunţase că vrea să creeze 2.500 de locuri de muncă în departamentele de consultanţă a clienţilor şi să deschidă încă 400 de unităţi până în 2012. Cea mai mare bancă din Germania a mai anunţat, însă, că a concediat 1.100 de salariaţi, pentru susţinerea eficienţei.rnrnOamenii buni sunt întotdeauna foarte greu de găsit, a spus Reitz. rnrn”Nimeni dintre cei care au un serviciu călduţ nu se va muta cu uşurinţă la început”, a spus Reitz, care reprezintă o companie care ţinteşte specialiştii cu înaltă calificare în sectorul bancar. rnrnSituaţia este asemănătoare şi în ceea ce priveşte găsirea candidaţilor adecvaţi pentru conducerea companiilor. rnrn”Oamenii au devenit mai puţin flexibili în ultimele patru-cinci luni, iar mulţi dintre ei aşteaptă pur şi simplu să treacă această perioadă, sperând că îşi pot păstra locurile de muncă”, spune Anne-Marie Castel de la agenţia de recrutare MZ Consulting din Frankfurt. rnrn”Atât timp cât nimeni nu ştie cât va dura criza, nu se va schimba nimic”, a adăugat analista citată.
Nu există comentarii pentru această știre.
Bogdan Rotunjanu (foto), un profesionist cu peste două decenii de experiență, se întoarce în România și se alătură ING Bank România în rolul de Chief Information Officer, începând cu 1... detalii
Ca urmare a selecției și nominalizării de către Ministerul Finanțelor, Acționar unic al CEC BANK S.A., Banca Națională a României a hotărât aprobarea prealabilă a doamnei Nicoleta Mioara Cîrciumaru, în... detalii
Banca Transilvania are mai multe joburi disponibile in prezent, dupa cum urmeaza: Specialist servicii clienti, in Bucuresti, Cluj-Napoca, Targu-Mures, Sibiu, Sovata, Sighisoara, Voluntari, Deva, Otopeni, Roman, Botosani, Slatina, Bals; Responsabil... detalii
Conducerea Exim Banca Romaneasca va fi asigurata in urmatorii patru ani de Traian Halalai in calitate de presedinte executiv, Lidia Stan – vicepresedinte executiv responsabil cu activitatea de retail/CFO, Catalin... detalii