Consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, a declarat sâmbătă că modificarea OUG 50/2010 nu a reprezentat o condiţie pentru acordarea celei de-a şaptea tranşe de împrumut, aceasta fiind o cerinţă a Comisei Europeane care a dorit respectarea prevederilor directivei europene.rnrn”Ordonaţa 50 nu era condiţie pentru aprobarea acestei tranşe. Fondul Monetar Internaţional (FMI) a intrat în jocul acesta pentru că, la un moment dat, şeful delegaţiei şi-ar fi exprimat un punct de vedere potrivit căruia există o directivă a Uniunii Europene, iar această directivă nu este respectată în legislaţia românească (…) Nu FMI şi-a exprimat nemulţumirea, ci Comisia Europeană care a vrut ca directiva să fie implementată în legislaţia românească exact aşa cum este ea, nu să fie interpretată după ureche la noi şi să facem o prevedere populistă dintr-o lege”, a spus Adrian Vasilescu.rnrnParlamentul a adoptat la finalul lunii decembrie OUG 50/2010 privind creditele pentru consumatori cu modificările cerute de Comisia Europeană, astfel că aceasta nu se aplică contractelor de credit în derulare, cu excepţia comisioanelor de rambursare anticipată, iar refinanţarea creditelor se va renegocia între bănci şi clienţi.rnrnPreşedintele Traian Băsescu a semnat la sfârşitul anului trecut decretul de promulgare a Legii de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă 50/2010, privind contractele de credit pentru consumatori. Prin OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori s-a dorit transpunerea în legislaţia românească a Directivei Europene 48/CE/2008.
Nu există comentarii pentru această știre.
Creditele in franci elvetieni (CHF) acordate de Bancpost in anii 2007-2008 si apoi cesionate bancii-mama din Grecia, Eurobank, au fost preluate in administrare de Vista Bank, de la First Bank,... detalii
Sistemul bancar din România este printre cele mai modee și performante din întreaga lume, spune Radu Ghețea în cadrul podcasturilor găzduite de Centrul de Soluționare Alteativă a Litigiilor în domeniul... detalii
• Confuzia dintre dorințe și nevoi duce la imposibilitatea corelării veniturilor cu cheltuielile• Mulți oameni sunt deconectați de la propria situație financiară. Unii nu știu care sunt veniturile familiei. Alții... detalii
Viva Credit a redus dobanda la creditele mai mici de 5.000 de lei de la 1,2% pe zi la 1% pe zi, pentru a se conforma Legii 243/2024 privind plafonarea... detalii