Actiunile UniCredit se devalorizeaza pe Bursa la minimul ultimilor 19 ani

Autor:

Bancherul.ro
2012-01-06 08:03

UniCredit ar valora mai mult dacă grupul italian ar fi dezmembrat şi vândut pe bucăţi, scrie cotidianul american Wall Street Journal, după ce acţiunile au scăzut puternic miercuri şi joi, până la minimul ultimilor 19 ani, şi au fost chiar suspendate de mai multe ori de la tranzacţionare.rnrnCotaţia UniCredit a coborât cu 14% miercuri şi cu 16% joi, până la 4,536 euro, minimul din septembrie 1992, iar capitalizarea băncii a ajuns la 8,9 miliarde de euro.rnrnDeclinul băncii a fost accelerat, în contextul crizei datoriilor suverane din Europa, de anunţul unui discount semnificativ al preţurilor unei emisiuni de titluri pentru atragerea a 7,5 miliarde de euro, fonduri necesare grupului pentru respectarea pragului de 9% al ratei de adecvare a capitalului, impus de autorităţiele europene.rnrnPreţul de 1,94 euro pentru o acţiune nouă a UniCredit, anunţat miercuri, este cu 69% mai mic faţă de cotaţia de 6,33 euro din închiderea şedinţei de marţi şi cu 43% sub nivelul de tranzacţionare estimat după realizarea majorării de capital.rnrnDoar 11% din acţionari s-au angajat să cumpere acţiunile care le revin, în timp ce încă 13% afirmă că vor face probabil acest lucru. Emisiunea de acţiuni este subscrisă în întregime de bănci, astfel că UniCredit va primi banii, însă analiştii se tem că băncile care au participat ar putea rămâne cu un portofoliu substanţial de acţiuni nedorite.rnrnUniCredit are ghinion că este o bancă internaţională cu sediul în Italia, într-un moment când investitorii evită această ţară, scrie Wall Street Journal.rnrn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

TBI Bank, vândută fondului de investiții Advent

TBI Bank, înregistrată în Bulgaria, dar cu afaceri majoritare în România, deținută de grupul 4finance din Letonia, controlat anterior de rusul Oleg Boiko, a fost vândută fondului de investiții Advent,... detalii

Credite BT Direct pentru pacientii Medicover

Banca Transilvania, BT Direct și Medicover anunță un parteneriat pentru creșterea accesului la servicii medicale private, susținând sănătatea și creșterea calității vieții, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Pacienții... detalii

Probleme cu cardurile BRD Mastercard

Cardurile Mastercard emise de BRD nu au functionat astazi la ATM-urile altor banci si la platile in magazine. Tranzactiile refuzate au fost insa inregistrate de doua ori (dublate) in conturile... detalii

Card cu OLED in editie limitata: BT Visa UNTOLD

Perioada de pre-înregistrare pentru Cardul BT Visa UNTOLD în variantă fizică se încheie în câteva zile, în 15 aprilie, anunta Banca Transilvania intr-un comunicat, in care adauga: Acesta este primul... detalii