Actiunile Raiffeisen Bank si Erste Bank cresc puternic la Bursa din Viena

Autor:

Bancherul.ro
2012-01-23 23:11

Acţiunile Raiffeisen Bank International AG, al treilea mare creditor din Europa de Est, au crescut luni la cel mai ridicat nivel din octombrie, după ce analiştii Credit Suisse le-au spus clienţilor că temerile privind probleme de finanţare ale băncilor din Europa de Est sunt ‘exagerate’, transmite Bloomberg.rnrnRaiffeisen s-a alăturat astfel creşterilor la burse înregistrate de alte bănci europene, inclusiv Erste Group Bank, Commerzbank AG şi UniCredit SpA. rnrnLuni, la bursa de la Viena, acţiunile Raiffeisen au urcat cu 12%, tranzacţionându-se în cursul după amiezii la 23.30 euro, cel mai ridicat nivel din 17 octombrie 2011. Şi acţiunile Erste, al doilea mare creditor din Europa de Est, au crescut luni cu 9,7%, ajungând la cel mai ridicat nivel din octombrie 2011. rnrnHugo Swann, analist la Credit Suisse, a anunţat într-o notă către clienţi că decizia BCE de a împrumuta în decembrie 489,191 miliarde de euro unui număr de 523 de bănci din zona euro a făcut finanţarea pentru creditorii activi în Europa de Est mai accesibilă şi a redus ameninţarea unor turbulenţe cauzate de o eventuală retragere a băncilor din fostele state comuniste. rnrn’Credem că BCE a redus riscul unei ieşiri dezordonate din Europa de Est astfel încât a devenit mai scăzut riscul cu care se confruntă sectorul bancar’, a afirmat Swann, care a menţinut recomandarea pentru titlurile Raiffeisen la ‘outperform’ (ceea ce înseamnă că analiştii se aşteaptă la o creştere a acţiunilor respective). ‘Finanţarea BCE face de asemenea competiţia costisitoare pentru depozite mai puţin probabilă’, a explicat analistul Credit Suisse. rnrnSeparat, analistul Heiner Luz de la Goldman Sachs Inc şi-a sfătuit clienţii să cumpere acţiuni Erste deoarece declinul lor a provocat o inconsistenţă anormală a valorii lor. De asemenea analistul Gabor Kemeny de la Concorde Securities a revizuit luni în creştere recomandarea pentru acţiunile Erste la ‘overweight’ (evoluţie peste indicele principal al pieţei). rnrnAgenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a avertizat săptămâna trecută că încercările marilor bănci austriece, prezente şi în România, de a îndeplini cerinţele de capital ale Autorităţii Bancare Europene (EBA) până la mijlocul lui 2012 ar putea avea consecinţe negative pentru operaţiunile lor din Europa Centrală şi de Est. Deşi Fitch nu se aşteaptă ca băncile austriece să se retragă din Europa Centrală şi de Est, anunţurile băncilor că au intenţia de a-şi reduce expunerea pe unele din statele din CEE şi să crească doar prudent în altele ar putea deteriora mediul operaţional şi aşa fragil în multe state din regiune. rnrnPotrivit Fitch, recent lansata Iniţiativa Viena 2 încearcă să soluţioneze acest conflict potenţial prin coordonarea proiectelor de reglementare din ţările CEE cu cele din ţările occidentale unde se află sediul băncilor. Unul din obiectivele iniţiativei Viena 2 este să se asigure că autorităţile din ţările unde se află sediul central al băncii iau în considerare impactul pe care l-ar putea avea măsurile de reglementare asupra ţărilor din CEE. rnrnLuna trecută, Autoritatea Bancară Europeană a cerut băncilor europene să-şi consolideze capitalul pentru a putea face faţă mai bine la pierderile care ar putea apărea de pe urma obligaţiunilor guvernamentale. Până la finele lunii iunie 2012, principalele bănci europene trebuie să ajungă la un indicator de capital core Tier-1 de 9%rn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

TBI Bank, vândută fondului de investiții Advent

TBI Bank, înregistrată în Bulgaria, dar cu afaceri majoritare în România, deținută de grupul 4finance din Letonia, controlat anterior de rusul Oleg Boiko, a fost vândută fondului de investiții Advent,... detalii

Credite BT Direct pentru pacientii Medicover

Banca Transilvania, BT Direct și Medicover anunță un parteneriat pentru creșterea accesului la servicii medicale private, susținând sănătatea și creșterea calității vieții, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Pacienții... detalii

Probleme cu cardurile BRD Mastercard

Cardurile Mastercard emise de BRD nu au functionat astazi la ATM-urile altor banci si la platile in magazine. Tranzactiile refuzate au fost insa inregistrate de doua ori (dublate) in conturile... detalii

Card cu OLED in editie limitata: BT Visa UNTOLD

Perioada de pre-înregistrare pentru Cardul BT Visa UNTOLD în variantă fizică se încheie în câteva zile, în 15 aprilie, anunta Banca Transilvania intr-un comunicat, in care adauga: Acesta este primul... detalii