Absolventii de finante banci ai Universitatii de Vest Timisoara, selectati pentru o pozitie de intern la PwC

Autor:

Bancherul.ro
2012-05-15 11:13

PwC România, prin echipa sa de servicii integrate pentru antreprenori (Private Company Services) şi centrul de training The Academy at PwC oferă drept premiu patru poziţii de intern pentru absolvenţii licenţiaţi ai secţiilor de Finanţe Bănci şi Contabilitate şi Informatică de Gestiune din cadrul Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor (FEAA) a Universităţii de Vest din Timişoara, promoţia 2010/2011, anunta PwC intr-un comunicat. rnrnCandidaţii au fost selectaţi în parteneriat cu profesorii dintre studenţii cu cele mai bune rezultate academice şi vor fi anunţaţi marţi, 15 mai şi respectiv miercuri 16 mai 2012 în cadrul festivităţii de absolvire.rnrnAflată la a doua ediţie, iniţiativa PwC, cea mai mare reţea de firme de servicii profesionale din lume, face parte dintr-un program naţional intitulat “JumpStart to Trusted Business Advisor”. “Cred că am reuşit să dezvoltăm prima abordare dedicată antreprenorilor şi afacerilor de familie din România pentru că am crezut de la început în rolul acestora de motor de regenerare economică şi socială. Ce căutăm la participanţii din programul JumpStart to Trusted Business Advisor este în primul rând o atitudine de auto-depăşire, dublată de o pregătire pe măsură. În calitate de absolvent al Universităţii de Vest, sunt onorat şi mă bucur în mod deosebit să văd că această colaborare începe să se contureze ca o tradiţie” a declarat Alexandru Medelean (foto), Director, Liderul echipei de servicii integrate pentru antreprenori în cadrul PwC România. rnrn„La nivel practic, programul reflectă abordarea pe care The Academy at PwC o aduce pe piaţa românească a dezvoltării profesionale. Oferim participanţilor oportunitatea de a dobândi atât cunoştinţe tehnice cât şi importante abilităţi de afaceri, care să le permită să înţeleagă dinamica mediului antreprenorial şi să lucreze eficient cu clienţii noştri” a adăugat Mihai Aniţa, Partener în cadrul PwC România şi Lider The Academy at PwC. rnrnProgramul “JumpStart to Trusted Business Advisor” va continua în parteneriat cu alte universităţi din ţară. rnrnDespre “JumpStart to Trusted Business Advisor”:rnrn”JumpStart to Trusted Business Advisor”este un program iniţiat de echipa de servicii integrate pentru antreprenori (Private Company Services) a PwC România şi centrul de training The Academy at PwC şi se adresează absolvenţilor facultăţilor cu profil economic şi de afaceri din principalele universităţi din ţară. Programul se desfăşoară în parteneriat cu universităţile, oferind absolvenţilor cu cele mai bune rezultate oportunitatea de a lucra într-unul din birourile PwC din România şi de a beneficia de instruire şi îndrumare pentru dezvoltarea cunoştinţelor şi abilităţilor necesare unui consultant pentru a deveni un consilier de încredere, specializat în servicii adaptate mediului antreprenorial şi afacerilor de familie. PwC este prima firmă de servicii profesionale care are o echipă şi o abordare dedicată ce oferă servicii integrate adresate antreprenorilor români. rnrnDespre The Academy at PwCrnrnParte dintr-o reţea recunoscută la nivel internaţional, centrul de training The Academy at PwC contribuie la ridicarea standardelor în educaţia de afaceri din România, oferind calificări profesionale şi cursuri de dezvoltarea a abilităţilor ce răspund cerinţelor actuale ale pieţei.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Cariera

ING are un nou director IT: Bogdan Rotunjanu

Bogdan Rotunjanu (foto), un profesionist cu peste două decenii de experiență, se întoarce în România și se alătură ING Bank România în rolul de Chief Information Officer, începând cu 1... detalii

Cristian Saitariu, numit prim-vicepresedintele CEC Bank

Ca urmare a selecției și nominalizării de către Ministerul Finanțelor, Acționar unic al CEC BANK S.A., Banca Națională a României a hotărât aprobarea prealabilă a doamnei Nicoleta Mioara Cîrciumaru, în... detalii

Joburi disponibile la Banca Transilvania

Banca Transilvania are mai multe joburi disponibile in prezent, dupa cum urmeaza: Specialist servicii clienti, in Bucuresti, Cluj-Napoca, Targu-Mures, Sibiu, Sovata, Sighisoara, Voluntari, Deva, Otopeni, Roman, Botosani, Slatina, Bals; Responsabil... detalii

Exim Banca Romaneasca are o noua conducere

Conducerea Exim Banca Romaneasca va fi asigurata in urmatorii patru ani de Traian Halalai in calitate de presedinte executiv, Lidia Stan – vicepresedinte executiv responsabil cu activitatea de retail/CFO, Catalin... detalii