Băncile europene ar putea fi nevoite să vândă active de până la 4.500 de miliarde de dolari până în 2013, dacă liderii europeni nu-şi îndeplinesc angajamentele privind combaterea crizei fiscale, suma fiind cu 18% mai mare decât estima Fondul în aprilie. rnrnEşecul de a implementa măsuri de austeritate fiscală sau de a înfiinţa un singur sistem de supraveghere în perioada stabilită ar putea forţa 58 de bănci din UE, de la UniCredit la Deutsche Bank, să-şi reducă activele, a anunţat FMI. O astfel de situaţie ar afecta creditarea şi ar avea un impact de 4 puncte procentuale asupra evoluţiei PIB anul următor în Grecia, Cipru, Irlanda, Italia, Portugalia şi Spania, ţările de la periferia zonei euro, transmite Bloomberg.rnrn”Intensificarea crizei s-a manifestat prin trnsferuri de capital de la periferie către centru, într-un ritm asociat în mod normal cu situaţii de criză monetară sau blocaje bruşte. Restabilirea încrederii în rândul investitorilor privaţi este esenţială pentru stabilizarea zonei euro”, se arată în raportul Global Financial Stability al FMI.
Contractele de leasing nu mai sunt titluri executorii pentru consumatori, adica pentru persoanele fizice, dar nu si pentru firme, conform unei noi legi in vigoare.Alta modificare prevede ca perioada în care o firma de leasing are dreptul să ceară rezilierea contractului din cauza neplăţii a crescut la trei luni.Este vorba de Legea nr. 83/2021 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 401 din 16 aprilie 2021.In consecinta, firmele de leasing vor trebui să ceara unei instante de judecata executarea silita a consumatorilor.
Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din... detalii
Fondul de pensii private NN Pensii, cel mai mare din Romania, a fost acuzat de Ziarul Financiar ca a investit intr-un mod pagubos banii viitorilor pensionari romani din Pilolul 2... detalii
Banca Nationala a Romaniei (BNR) dezvaluie ca nu mai putin de 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un amplu mecanism de spalare de bani negri proveniti din Rusia,... detalii