Premiera europeana: transferuri de bani cu cardurile CEC Bank

Autor:

Bancherul.ro
2012-09-18 15:35

CEC Bank şi MasterCard Europe aduc în România, în premieră pentru spaţiul comunitar european, serviciul MoneySend. Acesta permite deţinătorilor de carduri emise de CEC Bank să trimită bani către orice persoană care deţine un card MasterCard sau Maestro emis în România sau într-o serie de ţări europene, de instituţii financiare certificate pentru acest serviciu, se arata intr-un comunicat de presa. rnrnTransferurile se pot realiza simplu şi rapid, prin intermediul bancomatelor CEC Bank. De asemenea, posesorii de carduri MasterCard CEC Bank vor putea primi bani expediaţi de deţinătorii de carduri MasterCard sau Maestro emise de bănci din ţară şi străinătate certificate pentru a expedia bani prin serviciul MoneySend MasterCard.rnrn„La patru ani de la rebranding, CEC Bank anunţă o premieră pe piaţa bancară românească şi europeană, prin lansarea, în parteneriat cu MasterCard, a serviciului MoneySend. Acesta nu este singurul eveniment înregistrat pe segmentul carduri, banca lansând în această lună şi cardul de debit MasterCard Gold, prin care marchează intrarea pe un segment nou de piaţă – clienţii premium. Lansarea noilor produse şi servicii demonstrează interesul pe care banca noastră îl acordă extinderii portofoliului prin introducerea de produse sigure şi de calitate”, a spus Radu Graţian Gheţea, Preşedintele CEC Bank.rnrnReferindu-se la serviciul MoneySend, domnul Andrei Liviu Stamatian, Prim-Vicepreşedintele CEC Bank, a explicat:rnrn„Trimiterile se realizează foarte simplu, prin intermediul bancomatelor CEC Bank, în limita a 4.500 de lei pe lună, per card. Persoanele care deţin un card MasterCard de la CEC Bank şi doresc să trimită bani unei persoane aflate în ţară sau în străinătate trebuie să meargă la orice ATM CEC Bank, să aleagă opţiunea de transfer prin MoneySend şi să tasteze numărul de card al destinatarului şi valoarea transferului. Operaţiunea se va finaliza în condiţiile în care banca emitentă a cardului de destinaţie este înrolată în serviciul MoneySend. Înainte de confirmarea transferului, pe ecran va fi afişat comisionul perceput pentru suma respectivă. La final, bancomatul eliberează chitanţa pe care se specifică suma trimisă şi comisionul, iar această chitanţă reprezintă dovada transferului. Valoarea comisionului este de 6,75 lei pentru sume de până la 850 de lei, inclusiv, şi de 1,5% din valoarea sumei trimise, pentru sumele ce depăşesc 850 de lei. Banii expediaţi intră în contul destinatarului imediat după transfer sau în ziua următoare, iar pentru operaţiunea de primire de bani pe conturi de card CEC Bank nu percepe niciun comision”.rnrn „Lansarea acestui serviciu în parteneriat cu CEC Bank vine pe fondul unei necesităţi reale şi reprezintă o premieră importantă: România devine prima ţară din Uniunea Europeană în care clienţii unei bănci pot trimite bani prin serviciul MasterCard MoneySend către alţi posesori de carduri MasterCard sau Maestro. Este foarte important să ai certitudinea că poţi transfera bani printr-un sistem sigur şi rapid şi la preţuri convenabile. Serviciul MasterCard MoneySend de la CEC Bank are toate aceste avantaje şi, în plus, oferă garanţia unui nume cu rezonanţă pentru români – CEC Bank, şi expertiza internaţională a MasterCard”, a declarat Cosmin Vladimirescu, Country Manager România şi Republica Moldova, MasterCard Europe.rnrnMoneySend este un serviciu anunţat de MasterCard, în premieră globală, în anul 2010. Până în acest moment, serviciul este disponibil în mai multe ţări din Europa (pe partea de primire), printre care: Republica Moldova, Bulgaria, Ungaria, Polonia, Croaţia, Cehia, Federaţia Rusă, Turcia, Slovacia, Slovenia şi România.rnrnContinuând politica de diversificare a portofoliului de produse şi servicii bancare, CEC Bank a lansat în această lună un alt produs în parteneriat cu MasterCard: cardul de debit MasterCard Gold, intrând astfel pe un nou segment de piaţă, clienţii premium.rnrnPrincipalele beneficii ale cardului de debit MasterCard Gold CEC Bank sunt următoarele:rnrn• Restituirea lunară a 0,5% din valoarea tranzacţiilor comerciale;rnrn• Programe naţionale şi internaţionale de beneficii şi reduceri;rnrn• Servicii de asigurări şi asistenţă pentru călătoriile în străinătate;rnrn• Retrageri numerar cu comision 0% de la orice ATM din lume, în situaţia deţinerii în bancă de disponibilităţi cumulate în valoare de 50.000 EUR sau echivalent în LEI. rnrnDespre CEC BankrnrnCEC Bank este o bancă comercială universală, competitivă, care oferă clienţilor produse şi servicii diverse şi de calitate. Portofoliul bancar al CEC Bank este unul dintre cele mai variate de pe piata internă, clienţii băncii având acces la o gamă extinsă de credite, pentru persoane fizice şi juridice, la depozite, carduri, scrisori de garanţie bancară, produse de trezorerie, programe de finanţare speciale, cu fonduri BERD şi UE sau internet banking.rnrnPrin lansarea în anul 2008 a noului nume şi a noii imagini, am demarat procesul de transformare într-o bancă modernă şi competitivă, dorind să oferim clienţilor încredere şi siguranţă în CEC Bank. Peste 3,3 milioane de clienţi utilizează în prezent produsele şi serviciille din oferta CEC Bank.rnrnPuţine bănci se pot lauda cu tradiţia şi cu experienţa acumulată pe parcursul celor 148 de ani de activitate. CEC Bank este mai mult decât o bancă, este un simbol naţional şi un pilon important pentru valorile autentice româneşti.rnrnMai multe detalii despre produsele şi serviciile CEC Bank pot fi obţinute în orice unitate a Băncii, apelând gratuit Serviciul suport clienţi la numărul de telefon 0.800.800.848 sau accesând site-ul www.cec.ro.rnrnDespre MasterCard rnrnMasterCard (NYSE: MA) este o companie globală de plăţi şi tehnologie. Operează cea mai rapidă reţea de procesare a plăţilor din lume, oferind un liant între consumatori, instituţii financiare, comercianţi, autorităţi şi companii din peste 210 de ţări şi teritorii. Produsele şi soluţiile MasterCard fac activităţile zilnice de comerţ – cum ar fi cumpărăturile, călătoriile, derularea unei afaceri sau managementul finanţelor – mai simple, mai sigure şi mai eficiente pentru toată lumea. Aflaţi mai multe informaţii pe site-ul www.mastercard.com, urmăriţi-ne pe Twitter @mastercardnews sau participaţi la discuţiile de pe blogul Cashless Conversations şi înregistraţi-vă pentru cele mai noi ştiri.

Comentarii

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

Cardurile OTP Bank au o problema de functionare (actualizat)

Cardurile OTP Bank nu functioneaza la aceasta ora, a anuntat banca intr-un mesaj pe Facebook: "Dragi clienți, momentan funcționarea cardurilor OTP Bank este afectată de o avarie tehnică. Echipele noastre... detalii

Clientii Bancii Transilvania vor putea folosi doar doua aplicatii: BT Pay si BT Go

Banca Transilvania isi anunta clientii ca in curand vor putea folosi doar doua aplicatii: BT Pay pentru persoane fizice si BT Go pentru persoane juridice. In consecinta, dupa primirea notificarii... detalii

Clientii OTP Bank vor fi preluati de Banca Transilvania, din 28 februarie 2025

AcÈ›ionarii Băncii Transilvania au aprobat fuziunea BT cu OTP Bank România, în cadrul Adunării Generale Extraordinare, care a avut loc astăzi, conform unui comunicat al bancii, in care se adauga:Integrarea... detalii

Postasii au POS-uri pentru plata cu cardul a facturilor sau taxelor

PoÈ™ta Română, liderul naÈ›ional în servicii poÈ™tale, împreună cu CEC Bank È™i Visa, lider mondial în domeniul plăţilor digitale, îÈ™i unesc forÈ›ele pentru extinderea incluziunii financiare, creând infrastructura necesară utilizării... detalii