ProCredit Bank vine în sprijinul deţinătorilor de afaceri din România cu o nouă facilitate adresată sectorului IMM. În perioada septembrie 2012 – februarie 2013, banca analizează şi calculează gratuit care este suma limită pe care clienţii actuali sau potenţiali o pot accesa pentru punerea în aplicare a planurilor de dezvoltare ale afacerilor pe care le deţin, anunta banca intr-un comunicat.rnrnCreditele de investiţii pentru retehnologizarea sau dezvoltarea afacerii de la ProCredit Bank se pot acorda fără avans pentru finanţarea investiţiei. Analiza dosarului de credit este gratuită, iar costurile de finanţare sunt mai mici faţă de cele standard în perioada menţionată. Suma aprobată poate fi accesată oricând în următoarele 6 luni ulterioare aprobării, adaptându-se perioadei optime de realizare a investiţiei. Maturitate creditului poate ajunge până la15 ani pentru imobile, respectiv 10 ani pentru echipamente.rnrnFacilitatea pusă la dispoziţie de ProCredit Bank se adresează mai multor categorii de întreprinderi mici şi mijlocii (societăţi cu răspundere limitată, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, persoane fizice autorizate), inclusiv celor care îşi desfăşoară activitate în domeniul agricol (producători agricoli, societăţi comerciale cu activitate agricolă, societăţi agricole, întreprinderi familiale şi individuale, persoane fizice autorizate cu activitate agricolă).
Nu există comentarii pentru această știre.
TBI Bank, înregistrată în Bulgaria, dar cu afaceri majoritare în România, deținută de grupul 4finance din Letonia, controlat anterior de rusul Oleg Boiko, a fost vândută fondului de investiții Advent,... detalii
Banca Transilvania, BT Direct și Medicover anunță un parteneriat pentru creșterea accesului la servicii medicale private, susținând sănătatea și creșterea calității vieții, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Pacienții... detalii
Cardurile Mastercard emise de BRD nu au functionat astazi la ATM-urile altor banci si la platile in magazine. Tranzactiile refuzate au fost insa inregistrate de doua ori (dublate) in conturile... detalii
Perioada de pre-înregistrare pentru Cardul BT Visa UNTOLD în variantă fizică se încheie în câteva zile, în 15 aprilie, anunta Banca Transilvania intr-un comunicat, in care adauga: Acesta este primul... detalii