Bancile grecesti, presate de guvern sa se recapitalizeze pentru a nu fi nationalizate

Autor:

Bancherul.ro
2012-04-07 18:36

Autorităţile de la Atena exercită presiuni asupra acţionarilor băncilor să contribuie cu sume de ordinul miliardelor de euro pentru recapitalizarea acestora, astfel încât guvernul să evite naţionalizarea instituţiilor financiare.rnrnAcţionarii urmează să afle săptămâna viitoare detaliile pachetului de sprijin financiar din partea guvernului elen, care vrea ca băncile să rămână în proprietate privată.rnrnTermenii ofertei vor determina probabil dacă acţionarii vor dori sau nu să participe, iar în cazul unui refuz băncile ar putea ajunge în proprietatea statului.rnrnÎn cel mai pesimist scenariu, sistemul bancar elen ar putea avea nevoie de 50 de miliarde de euro, respectiv un sfert din PIB-ul Greciei.rnrnBanii sunt necesari în urma pierderilor generate de împrumuturi şi a schimbului de obligaţiuni suverane care a salvat Grecia de la faliment.rnrnGuvernul vrea ca cel puţin 10% din capitalul necesar băncilor să vină de la acţionari, prin emisiuni de drepturi de preemţiune, a declarat o sursă bancară apropiată situaţiei.rnrnRestructurarea datoriilor Greciei, luna trecută, a generat deţinătorilor privaţi de obligaţiuni pierderi de circa 74%, anulând 22 de miliarde de euro din capitalul Tier 1 de 23,8 miliarde de euro al sistemului bancar elen, potrivit estimărilor FMI.rnrnÎn plus, băncile vor avea nevoie să aloce mai multe fonduri pentru acoperirea unor posibile pierderi, astfel încât să ajungă la o rată de adecvare a capitalului de 9% până la sfârşitul lui septembrie.rnrnBanca Greciei a angajat firma de consultanţă BlackRock pentru evaluarea portofoliilor de împrumuturi ale băncilor, iar rezultatul va fi prezentat în această lună.rnrnCu economia elenă într-o recesiune profundă şi o rată a şomajului de 21%, calitatea activelor băncilor se înrăutăţeşte, fiind probabil că ponderea împrumuturilor neperformante a crescut de la nivelul de 14,7% atins în septembrie anul trecut.rnrn”Autorităţile vor face tot posibilul ca băncile să continue să funcţioneze şi să evite naţionalizările, acolo unde este posibil”, a declarat Alex Tsirigotis, analist la Mediobanca Securities în Londra.rnrnCapitalul necesar băncilor depăşeşte de mai multe ori valoarea de piaţă a acestora, având în vedere că preţurile acţiunilor s-au prăbuşit cu peste 77% în ultimul an.rnrnCele mai mari patru bănci din Grecia, National Bank of Greece (NBG), EFG Eurobank, Alpha Bank şi Piraeus Bank, au o valoare de piaţă de numai 2,7 miliarde de euro.rnrnGrecia a înfiinţat Fondul Elen de Stabilitate Financiară (HFSF) prin care băncile să primească sprijin financiar, care va fi, cel mai probabil, sub formă de obligaţiuni garantate de creditorii internaţionali.rnrnFondul va cumpăra acţiuni comune cu drepturi de vot limitate, precum şi obligaţiuni emise de bănci, care vor fi convertite în acţiuni, în cazul în care capitalul va scădea sub un anumit nivel.rnrnBăncile vor o dobândă anuală de 3,5% şi maturităţi de minim 10 ani pentru obligaţiunile respective.rnrnHFSF, care este finanţat de zona euro şi FMI, urmează, eventual, să revândă acţiunile unor investitori privaţi.rnrnCu cât vor fi emise mai multe obligaţiuni convertibile, cu atât mai mici vor fi emisiunile de drepturi de preemţiune, respectiv contribuţiile acţionarilor.rn

Comentarii

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

Cardurile OTP Bank au o problema de functionare (actualizat)

Cardurile OTP Bank nu functioneaza la aceasta ora, a anuntat banca intr-un mesaj pe Facebook: "Dragi clienți, momentan funcționarea cardurilor OTP Bank este afectată de o avarie tehnică. Echipele noastre... detalii

Clientii Bancii Transilvania vor putea folosi doar doua aplicatii: BT Pay si BT Go

Banca Transilvania isi anunta clientii ca in curand vor putea folosi doar doua aplicatii: BT Pay pentru persoane fizice si BT Go pentru persoane juridice. In consecinta, dupa primirea notificarii... detalii

Clientii OTP Bank vor fi preluati de Banca Transilvania, din 28 februarie 2025

AcÈ›ionarii Băncii Transilvania au aprobat fuziunea BT cu OTP Bank România, în cadrul Adunării Generale Extraordinare, care a avut loc astăzi, conform unui comunicat al bancii, in care se adauga:Integrarea... detalii

Postasii au POS-uri pentru plata cu cardul a facturilor sau taxelor

PoÈ™ta Română, liderul naÈ›ional în servicii poÈ™tale, împreună cu CEC Bank È™i Visa, lider mondial în domeniul plăţilor digitale, îÈ™i unesc forÈ›ele pentru extinderea incluziunii financiare, creând infrastructura necesară utilizării... detalii