Bancile au acordat doar 15 credite pentru IMM-uri prin programul Kogalniceanu. Ministerul cere bancilor "sa depuna eforturi sustinute"

Autor:

Bancherul.ro
2011-11-14 16:16

Joi, 10 noiembrie 2011, începând cu ora 10:00, Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii a organizat la sediul său din Strada Poteraşi, nr. 11, Sector 4, Bucureşti, o întâlnire de lucru cu reprezentanţii instituţiilor bancare partenere în Programul Mihail Kogălniceanu pentru IMM-uri, pentru analiza stadiului implementării acestuia, de la lansare, până în momentul de faţă, anunta institutia intr-un comunicat de presa.rnrn La întâlnire au participat, pe lângă reprezentanţii Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (A.I.P.P.I.M.M.), instituţia iniţiatoare a programului, reprezentanţi ai Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (F.N.G.C.I.M.M.) şi reprezentanţii desemnaţi de către cele 10 instituţii bancare: Alpha Bank, Banca Comercială Carpatica, Banc Post, BRD Groupe Societe Generale , CEC Bank , Garanti Bank, OTP Bank, Pro Credit Bank, Banca Transilvania, Unicredit Ţiriac Bank.rnrn Şedinţa a fost prezidată de către domnul Cristian Haiduc, Preşedinte A.I.P.P.I.M.M. şi a avut ca principal scop, analiza problemelor cu care se confruntă atât IMM-urile aplicante cât şi instituţiile finanţatoare, în procesul de evaluare şi acordare a creditelor, în cadrul Programului1 precum şi identificarea soluțiilor de depășire a acestora.rnrn Principala problemă în implementarea Programului, adusă în discuţie de Domnul Preşedinte, o constituie timpul îndelungat de evaluare a dosarelor, la bancă.rnrn La chestiunea invocată răspunsul băncilor a fost că durata mare de procesare a dosarelor se datorează faptului că beneficiarii nu se prezintă la bancă în timp util (5 zile lucrătoare) de la primirea notificării privind acordul de principiu pentru subvenţionarea dobânzii, transmisă de către A.I.P.P.I.M.M, sau se prezintă cu documentaţia incompletă, precizând că în mod normal, evaluarea ar dura 2 săptămâni, din momentul primirii dosarelor complete. rnrn În același context, reprezentanţii F.N.G.C.I.M.M. au menţionat că analiza unui dosar la Fondul de Garantare, în cazul în care acesta este complet, nu durează mai mult de câteva ore.rnrn Domnul Președinte a solicitat băncilor să micșoreze timpul de soluționare a dosarelor și a cerut fiecarei bănci partenere, o situaţie a dosarelor pe care le au în lucru în acest moment.rnrn Astfel, solicitarea se referă la cele 2900 de IMM-uri aplicante, din care Agenția a analizat până în acest moment 2000 din punct de vedere administrativ şi al eligibilității și pe care le-a înaintat băncilor. Doar 15 credite au fost aprobate, până în momentul actual. Ca urmare se impun eforturi susținute din partea băncilor, pentru soluționarea cu celeritate a aplicațiilor IMM-urilor.rnrn De asemenea, Domnul Preşedinte a menţionat că bugetul alocat Programului, pentru anul 2011 nu a fost consumat, recomandând instituţiilor partenere să introducă atât pe website-urile lor cât și în publicațiile de profil, o secţiune dedicată exclusiv programului pentru o mai buna promovare a acestuia.rnrn Dumnealui consideră necesar un astfel de demers, în sensul unei mai bune informări a solicitanţilor.rnrn În încheiere, domnul Cristian Haiduc a asigurat partenerii Programului, că Agenţia pe care o coordonează, va oferi tot sprijinul, instituţiilor bancare, pentru eficientizarea procesului de evaluare, propunând ca următoarea întâlnire de lucru pe tema Programului Mihail Kogalniceanu pentru IMM sa aibă loc la începutul lunii decembrie a.c.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

ING se află printre cele 5 bănci prin care poți face transferuri instant cu cod QR

Transfond a anunțat că ING Bank se află printre cele cinci bănci prin aplicațiile cărora se pot face transferuri de bani instant printr-un cod QR generat în aplicațiile bancare, alături... detalii

BCR devine a cincea banca prin care poti face transferuri instant cu cod QR

BCR devine a cincea bancă, alaturi de CEC Bank, ING Bank, Libra Bank si BRD, prin care se pot face transferuri instant cu scanarea unui cod QR generat în aplicația... detalii

BNR modifică regulamentul privind raportarea datornicilor la CRC

Regulamentul privind raportarea persoanelor fizice și juridice cu datorii de peste 20.000 de lei la bănci și IFN-uri în Centrala Riscului de Credit (CRC) administrată de Banca Națională a României... detalii

Aplicația Raiffeisen Smart Mobile are probleme de funcționare

Aplicația Raiffeisen Smart Mobile are probleme de funcționare, conform sesizărilor primite de la cititori. „Vreau să-mi schimb PIN-ul cardului din aplicația Raiffeisen, dar nu pot, de ce?”, întreabă o cititoare,... detalii