Listarea BCR la Bursă a fost prevăzută în contractul de privatizare a băncii, semnat în decembrie 2005, însă Erste şi cele cinci SIF-uri au decis amânarea cotării. Potrivit unui acord semnat la 21 august 2009, listarea BCR este condiţionată de încheierea unui protocol scris de către Erste şi cel puţin trei SIF-uri sau de primirea de către Erste a unei notificări scrise din partea tuturor SIF-urilor în care acestea solicită iniţierea listării, scrie Bursa.rornrn Sebastian Vlădescu, fost ministru de finanţe şi preşedintele Comisiei de privatizare a BCR, ne-a acordat un interviu în care explică anumite aspecte din amânarea listării băncii.rnrn Reporter: Are Statul vreo responsabilitate faţă de listarea BCR? Cotarea băncii la bursă, prevăzută în contractul de vânzare, poate fi considerată o condiţie post-privatizare?rnrn Sebastian Vlădescu: Din momentul în care statul român a vândut şi ultima acţiune la BCR, atunci nu a mai avut, din punct de vedere tehnic, niciun rol în luarea deciziilor în BCR, iar listarea este o problemă de rezolvat între acţionarii minoritari şi cel majoritar.rn Dacă acţionarii minoritari au fost de acord cu amânarea listării nu există nici o raţiune pentru ca statul român să se ducă la ei şi să le spună că nu este de acord cu decizia lor.rn Clauza privind listarea BCR a fost discutată, împreună cu SIF-urile, în perioada negocierilor pentru vânzarea băncii, şi a fost legată de protecţia intereselor acţionarilor minoritari. Dacă, la un moment dat, acţionarii minoritari şi cel majoritar au ajuns la o concluzie potrivit căreia, pentru protecţia interesului lor, este mai bine să nu se listeze, atunci este dreptul lor să nu se listeze. Statul nu are de ce să îi oblige să listeze BCR; în 2005, la semnarea contractului de privatizare, a fost un moment în care au vrut listarea, apoi s-au răzgândit. rnrnToata stirea
Nu există comentarii pentru această știre.
Contractele de leasing nu mai sunt titluri executorii pentru consumatori, adica pentru persoanele fizice, dar nu si pentru firme, conform unei noi legi in vigoare.Alta modificare prevede ca perioada în care o firma de leasing are dreptul să ceară rezilierea contractului din cauza neplăţii a crescut la trei luni.Este vorba de Legea nr. 83/2021 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 401 din 16 aprilie 2021.In consecinta, firmele de leasing vor trebui să ceara unei instante de judecata executarea silita a consumatorilor.
Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din... detalii
Fondul de pensii private NN Pensii, cel mai mare din Romania, a fost acuzat de Ziarul Financiar ca a investit intr-un mod pagubos banii viitorilor pensionari romani din Pilolul 2... detalii
Banca Nationala a Romaniei (BNR) dezvaluie ca nu mai putin de 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un amplu mecanism de spalare de bani negri proveniti din Rusia,... detalii