BCR a acordat primul credit Prima Casa, asistata de premierul Boc. Noul credit poate fi contractat si de cei care au locuinte de 50 mp

Autor:

Bancherul.ro
2011-06-17 17:14

Banca Comerciala Romana (BCR) a acordat, vineri 17 iunie a.c., primul credit in cadrul Programului Guvernamental Prima Casa 4, in prezenta Primului Ministru al Romaniei, Emil Boc.rnrn„Suntem bucurosi ca incepem creditarea in cadrul celei de-a patra etapa a Programului Prima Casa. Putem, astfel, sa ne ajutam in continuare clientii sa-si indeplineasca visul de a-si cumpara locuinta dorita. BCR este cel mai mare creditor ipotecar din Romania si cel mai important sustinator al programului Prima Casa. BCR are un sold de 600 de milioane euro al creditelor acordate pana in prezent prin programul Prima Casa. Vom putea acorda imprumuturi inca un an si jumatate sau doi ani prin acest program, daca ne dublam expunerea”, a declarat Oana Petrescu, Vicepresedinte Executiv retail al BCR.rnrnPremierul Emil Boc a decalarat: “Până în acest moment 12 bănci și-au manifestat opțiunea pentru a intra în forma nouă a programului, dintre care 4 au semnat contractul cu Fondul de Garantare: BCR, CEC, Alpha Bank si BRD, de ultimă oră. Deci 4 bănci deja sunt operaționale, semnând contractul cu Fondul de Garantare, restul de bănci, până la 12, așteaptă confirmarea de la Banca Națională a României, potrivit procedurilor de avizare.rnrnPrima care s-a mișcat cel mai bine este BCR-ul, motiv pentru care suntem astăzi aici și dăm drumul la forma nouă a programului Prima casă. Sunt convins că pe perioada verii și celelalte bănci își vor derula programul, astfel încât să răspundă nevoilor oamenilor.rnrnNoul program are o formă nouă în sensul că se împarte garanția în proporție de 50%-50% între stat și bancă. Avantajul major este acela că în continuare vor putea fi acordate garanții în cadrul programului Prima casă de 1,6 miliarde euro. rnrnAsta ce înseamnă? Că aproximativ 40 de mii de oameni vor putea beneficia, în continuare, de garanții în cadrul programului Prima casă pentru a-și achiziționa o locuință, în urma din formele pe care le cunoaștem: fie cumpărarea unei locuințe finalizate – garanția este de 60.000 de euro -, a unei locuințe nefinalizate – garanție care este tot în valoare de 60.000 de euro – sau se poate opta pentru construcția unei locuințe individuale, de la zero – garanția este de 70.000 de euro – sau, în cazul în care se asociază mai mult de 2 persoane pentru construcția unor locuințe , garanția este de 75.000 de euro.rnrnÎncă o dată, repet, până acum au fost acordate 40.049 de garanții, în valoare de 1,6 miliarde de euro. Practic și potențial, tot atâtea garanții se pot acorda în continuare, în perioada următoare, prin împărțirea riscului între stat și bancă.rnrnAm convingerea că, odată şi cu ieşirea din recesiune, ca prim pas spre ieşirea din criză, acest program va fi în continuare unul de succes, aşa cum s-a demonstrat a fi şi în perioada anterioară, şi sunt convins că în România multe familii tinere, şi nu numai, vor putea să-şi achiziţioneze o locuinţă.rnrnNoutatea absolută a programului constă în aceea că şi cei care astăzi au o locuinţă până în 50 de metri pătraţi pot să-şi cumpere o locuinţă în cadrul Programului “Prima Casă”. Cu alte cuvinte, pentru a spori confortul familiei, în cazul în care ai o garsonieră sau o locuinţă până în 50 de metri pătraţi, să-ţi poţi achiziţiona o nouă locuinţă, a î să răspundă nevoilor familiei.rnrnÎncă o dată, eu le mulţumesc celor de la Ministerul Finanţelor, domnului preşedinte Şaramet şi, evident, băncilor care sunt în program şi, în speţă, BCR pentru iniţiativă şi promptitudine, aşteptând ca şi celelalte să fie la fel de pragmatice în relaţia cu cetăţenii. Și, evident, nu în ultimul rând, familiei Stancu, alături de domnişoara cea drăguţă /…/, să te bucuri de ea şi să te descurci şi la grădiniţă şi la şcoală foarte bine. Mult succes vă doresc!”, a spus premierul Boc.rnrnBanca Comercială Română (BCR) a anunţat, în urmă cu aproximativ două săptămâni, că a început creditarea în programul “Prima Casa 4”, fiind prima instituţie de credit participantă la noua etapă a programului.rnrnDobânda este variabilă şi este formată din Euribor la 3 luni plus o marjă de 3,75% pentru clienţii cu istoric în relaţia cu BCR (marja este de 3,95% pentru clienţii fără istoric). Pentru un credit de 40.000 de euro, pe o perioadă de 30 de ani, rata lunară în prezent este de 219,22 euro.rnrnClienţii trebuie să dispună de un avans de 5% din preţul de achiziţie al locuinţei ori din costul de construire.rnrnBanca acceptă până la trei coplătitori şi nu se percepe comision de acordare credit sau comision lunar de administrare. Comisionul de rambursare anticipată este zero.rnrnProgramul se adresează oricărei persoane fizice care nu deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia nicio locuinţă, sau care deţine cel mult o unitate locativă, dobândită prin orice alt mod decât prin program, în suprafaţă utilă mai mică de 50 de metri pătraţi.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Stirea Zilei

Dobada „de la…X%” la credite: de ce nu e corecta si cat e cea reala

Am spus-o si o repetam: reclamele facute de banci la credite cu dobanda „de la x%” nu sunt corecte. In primul rand, pentru ca pacalesc oamenii: „de la 5,25% sare... detalii

DNSC nu poate sa inchida un site pentru fraude, activ de peste 3 luni

DNSC (Directoratul National de Securitate Cibernetica) spune ca nu poate sa inchida site-ul Brua.ro (foto) pentru fraude cu investitii in actiuni Transgaz, desi este activ de peste 3 luni, la... detalii

Un site pentru fraude cu investitii este activ de peste 3 luni, desi ASF il poate restrictiona

Site-ul Brua.ro pentru fraude cu investitii in actiunile Transgaz este activ de cel putin 3 luni, desi ASF (Autoritatea pentru Supraveghere Financiara) este abilitata de lege sa ceara restrictionarea accesului... detalii

Site-ul pentru fraude Brua.ro este activ de luni de zile, fara ca ASF sau DNSC sa faca ceva

- Cum explicati ca site-ul Brua.ro, pentru fraude online (scam) cu investitii in actiuni Transgaz, inca functioneaza, la 3 luni de la publicarea unui articol pe site-ul Bancherul.ro. - Care... detalii