Strauss-Kahn va pleda nevinovat

Autor:

Bancherul.ro
2011-06-06 08:35

Fostul director al FMI Dominique Strauss-Kahn (DSK), va pleda nevinovat, luni, la Curtea Supremă din New York, în faţa judecătorului Michael Obus, în legătură cu acuzaţiile de tentativă de viol, abuz sexual, sechestrare şi atingere forţată asupra unei cameriste, informează Reuters, citând declaraţiile avocatului său Benjamin Brafman.rnrnStrauss-Kahn a negat şi anterior, în scrisoarea prin care şi-a prezentat demisia din postul de la FMI, acuzaţiile ce i se aduc. Prezentarea sa luni în faţa tribunalului ar putea fi însă începutul unei proceduri judiciare îndelungate. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă o pedeapsă de până la 25 de ani de închisoare.rnrnDSK s-a consultat, cu o serie de avocaţi şi consilieri media cu privire la modul în care să abordeze acuzaţiile penale ce i se aduc şi cum să limiteze prejudicierea reputaţiei sale în urma lor.rnrnReuters aminteşte că DSK a petrecut câteva zile într-un apartament din Manhattan, dar acum locuieşte într-o casă luxoasă închiriată de soţia sa, jurnalista franceză de televiziune Anne Sinclair, în cartierul TriBeCa din Manhattan. Casa are o sală de gimnastică şi cinema, iar ultima postare la vânzare a fost de circa 14 milioane de dolari.rnrnAvocatul lui DSK a afirmat că, deşi clientul său are avere netă de aproximativ 2 milioane dolari, soţia lui are o “avere substanţial mai mare”. Până în prezent, Sinclair nu a ezitat să folosească averea personală pentru a-şi ajuta soţul.rnrnUn procuror a estimat că Strauss-Kahn va plati 200.000 de dolari pe lună pentru acordurile de securitate, mai precizează Reuters.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

TBI Bank, vândută fondului de investiții Advent

TBI Bank, înregistrată în Bulgaria, dar cu afaceri majoritare în România, deținută de grupul 4finance din Letonia, controlat anterior de rusul Oleg Boiko, a fost vândută fondului de investiții Advent,... detalii

Credite BT Direct pentru pacientii Medicover

Banca Transilvania, BT Direct și Medicover anunță un parteneriat pentru creșterea accesului la servicii medicale private, susținând sănătatea și creșterea calității vieții, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Pacienții... detalii

Probleme cu cardurile BRD Mastercard

Cardurile Mastercard emise de BRD nu au functionat astazi la ATM-urile altor banci si la platile in magazine. Tranzactiile refuzate au fost insa inregistrate de doua ori (dublate) in conturile... detalii

Card cu OLED in editie limitata: BT Visa UNTOLD

Perioada de pre-înregistrare pentru Cardul BT Visa UNTOLD în variantă fizică se încheie în câteva zile, în 15 aprilie, anunta Banca Transilvania intr-un comunicat, in care adauga: Acesta este primul... detalii