Traian Basescu: Datele provizorii ale trimestrului I arata iesirea tehnica din recesiune

Autor:

Bancherul.ro
2011-05-07 19:38

Preşedintele Băsescu a declarat sâmbătă că România îşi propune o creştere economică de la 3,5 la 4,5 la sută din PIB pentru 2011 şi că datele pe ianuarie-februarie “îndreptăţesc” o creştere economică de la 0,4 la 0,6 la sută, faţă de trimestrul anterior, ceea ce semnifică ieşirea din recesiune.rnrn”Deşi nu s-au încheiat calculele pe trimestrul I, cele realizate pe primele două luni ale anului, ianuarie şi februarie, ne îndreptăţesc să prognozăm o creştere economică de 0,4 la 0,6 în trimestrul I 2011, faţă de trimestrul IV 2010, ceea ce se traduce prin ieşirea din recesiune. Atenţie, spun ieşirea din recesiune, nu din criză. Deocamdată toată Europa este într-o situaţie destul de dificilă, din punct de vedere al ieşirii din criză, deci vorbim strict de ieşirea tehnică din recesiune. Economia României nu mai scade şi îşi ia un curs de creştere”, a detaliat preşedintele Băsescu, care a precizat că în comparaţie cu trimestrul I 2010 creşterea economică va fi de circa 1,1 – 1,3 la sută.rnrnPreşedintele a adăugat că pentru trimestrul I al anului 2011 s-a analizat şi deficitul prognozat, “extrem de lejer, cu un spaţiu încă disponibil, cu un spaţiu de 0,2 la sută din PIB, dar acest spaţiu disponibil este general de nerealizarea investiţiilor”.rnrn”Sperăm în recuperarea volumului de investiţii în trimestrul II, aşa încît pe primul trimestru să ne realizăm integral investiţiile”, a completat preşedintele.rnrnÎn ce priveşte evoluţiile economice anuale ale lui 2011, preşedintele a spus: “Prognoza pentru 2011 se menţine – creştere de 1,5 la sută din PIB faţă de 2010 şi, pentru 2012, analizându-se evoluţiile din Uniunea Europeană, ne propunem un obiectiv prudent, adică o creştere de 3,5, este o revizuire, de la 4,5. Deci, ne propunem o creştere economică de la 3,5 la 4,5 la sută din PIB pentru 2011, menţinând obiectivul de deficit pentru 2012, ca de altfel şi pentru 2011”.rnrnPreşedintele a apreciat că sunt “motive de optimism”, deşi “nu avem dreptul la lipsă de prudenţă”.rnrn”Situaţia internaţională nu ne permite că am trecut pe creştere economică, să înceapă veselia. Nu poate începe nicio veselie. Prudenţă şi menţinerea politicilor fiscale şi a politicilor de restructurare a economiei româneşti trebuie să fie în continuare comandamentul zero”, a comentat Băsescu.rnrnObiectivele noului acord cu Fondul Monetar Internaţionalrnrn- Este un acord de tip recauţie şi el nu vizează o situaţie dificilă în care s-ar afla România ci vizează continuarea unor procese de reformă cu asistenţa instituţiilor, în primul rând pentru creşterea credibilităţii continuării procesuluirnrn- Obiectivele acestui acord de precauţie nu sunt legate de bani ci sunt legate şi de implementarea unor procese care să genereze creştere economică şi menţinerea consolidării fiscale şi financiarernrn- Obiectivul de consolidare fiscală şi financiară s-a atins odată cu încheierea primului acord şi acum avem avem menţinerea acestei stabilităţi, ca al doilea obiectiv, dincolo de primul care este lansarea creşterii economice.rnrn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

TBI Bank, vândută fondului de investiții Advent

TBI Bank, înregistrată în Bulgaria, dar cu afaceri majoritare în România, deținută de grupul 4finance din Letonia, controlat anterior de rusul Oleg Boiko, a fost vândută fondului de investiții Advent,... detalii

Credite BT Direct pentru pacientii Medicover

Banca Transilvania, BT Direct și Medicover anunță un parteneriat pentru creșterea accesului la servicii medicale private, susținând sănătatea și creșterea calității vieții, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Pacienții... detalii

Probleme cu cardurile BRD Mastercard

Cardurile Mastercard emise de BRD nu au functionat astazi la ATM-urile altor banci si la platile in magazine. Tranzactiile refuzate au fost insa inregistrate de doua ori (dublate) in conturile... detalii

Card cu OLED in editie limitata: BT Visa UNTOLD

Perioada de pre-înregistrare pentru Cardul BT Visa UNTOLD în variantă fizică se încheie în câteva zile, în 15 aprilie, anunta Banca Transilvania intr-un comunicat, in care adauga: Acesta este primul... detalii