România va decide dacă va renunţa la obiectivul 1 ianuarie 2015 de adoptare a monedei euro, prin Programul de convergenţă, care este dezbătut între Guvern, Banca Naţională şi Preşedinţie, şi va fi aprobat până la finalul acestei luni, a declarat, marţi, primul-ministru Emil Boc.rnrn”Decizia va fi luată în cadrul Planului naţional de convergenţă, decizie ce va fi luată până la sfârşitul lunii aprilie. Deocamdată, există o dezbatere atât cu Preşedinţia, cât şi cu Banca Naţională şi în urma acestor consultări Guvernul va lua decizia aferentă, până la sfârşitul lunii aprilie”, a spus Boc.rnrnPreşedintele Traian Băsescu declara, pe 12 aprilie, că va declanşa o discuţie la nivelul BNR, al Guvernului şi al analiştilor pentru a vedea dacă este bine ca România să-şi menţină obiectivul de aderare la zona euro în 2015.rnrn”Pentru a fi performant în zona euro trebuie să ai o economie performantă şi acesta este motivul pentru care, în perioada următoare, voi declanşa o discuţie la nivelul BNR, al Guvernului, al analiştilor dacă este bine să ne menţinem obiectivul 2015 sau trebuie să ne ridicăm performanţele economiei la nivelul care să ne asigure performanţa şi în interiorul zonei euro”, afirma şeful statului, aflat într-o vizită în Estonia.rnrnEl preciza, la acea vreme, că “deocamdată obiectivul României nu a fost schimbat: acces în zona euro în 2015”. “Şi modul cum reuşim să reducem deficitul bugetar, dar şi nivelul de îndatorare ne îndreptăţesc să menţinem acest obiectiv, dar, în acelaşi timp, criza economică ne-a dat o lecţie extrem de serioasă tuturor şi va trebui să ne reanalizăm obiectivul accesului în zona euro, prin prisma lecţiei crizei”, mai spunea Traian Băsescu.
Nu există comentarii pentru această știre.
TBI Bank, înregistrată în Bulgaria, dar cu afaceri majoritare în România, deținută de grupul 4finance din Letonia, controlat anterior de rusul Oleg Boiko, a fost vândută fondului de investiții Advent,... detalii
Banca Transilvania, BT Direct și Medicover anunță un parteneriat pentru creșterea accesului la servicii medicale private, susținând sănătatea și creșterea calității vieții, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Pacienții... detalii
Cardurile Mastercard emise de BRD nu au functionat astazi la ATM-urile altor banci si la platile in magazine. Tranzactiile refuzate au fost insa inregistrate de doua ori (dublate) in conturile... detalii
Perioada de pre-înregistrare pentru Cardul BT Visa UNTOLD în variantă fizică se încheie în câteva zile, în 15 aprilie, anunta Banca Transilvania intr-un comunicat, in care adauga: Acesta este primul... detalii