Banca oferă clienţilor şi opţiunea de a menţine strict condiţiile contractului iniţial rnrnÎn conformitate cu prevederile legale în vigoare, Banca Comercială Română (BCR) a decis denunţarea “Actului Adiţional” de aliniere la prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 50/2010 a contractelor de credit pentru consumatori cu dobândă de referinţă internă BCR (administrată/revizuibila semestrial/variabilă) semnate înainte de 21.06.2010. Decizia băncii a vizat evitarea interpretărilor contradictorii cu privire la structura de costuri aferentă contractelor de credit convenite de comun acord de către bancă şi clienţi la momentul semnării, se precizeaza intr-un contract al bancii.rnrnÎn beneficiul transparenţei şi al clienţilor săi, BCR va aplica, însă, principiile OUG 50/2010 şi la contractele de credit pentru consumatori semnate înainte de 21.06.2010, cu dobândă de referinţă internă BCR (administrată, revizuibilă semestrial, variabilă). Astfel, rata dobânzii va fi raportată la fluctuaţiile indicilor de referinţă independenţi ROBOR la 6 luni/EURIBOR la 6 luni/LIBOR la 6 luni. Pentru orice modificare a nivelului de dobândă datorită variaţiei indicilor de referinţă, clienţii vor fi informaţi prin SMS sau prin scrisoare.rnrnStructura comisioanelor se menţine simplificată, nivelul total al comisioanelor lunare păstrându-se neschimbat. Comisioanele lunare se vor identifica printr-un singur comision lunar de administrare credit care cuprinde şi comisionul de urmărire risc. Comisionul de rambursare anticipată este de 0% pentru creditele cu dobândă variabilă si de pana la maxim 1% pentru creditele cu dobândă fixă, în conformitate cu cerinţele Ordonanţei.rnrnÎn acelaşi timp, clienţii care optează pentru a menţine strict condiţiile contractului iniţial, pot solicita aceasta în mod explicit la unităţile teritoriale unde au contractat creditul BCR. rn
Nu există comentarii pentru această știre.
Am spus-o si o repetam: reclamele facute de banci la credite cu dobanda „de la x%” nu sunt corecte. In primul rand, pentru ca pacalesc oamenii: „de la 5,25% sare... detalii
DNSC (Directoratul National de Securitate Cibernetica) spune ca nu poate sa inchida site-ul Brua.ro (foto) pentru fraude cu investitii in actiuni Transgaz, desi este activ de peste 3 luni, la... detalii
Site-ul Brua.ro pentru fraude cu investitii in actiunile Transgaz este activ de cel putin 3 luni, desi ASF (Autoritatea pentru Supraveghere Financiara) este abilitata de lege sa ceara restrictionarea accesului... detalii
- Cum explicati ca site-ul Brua.ro, pentru fraude online (scam) cu investitii in actiuni Transgaz, inca functioneaza, la 3 luni de la publicarea unui articol pe site-ul Bancherul.ro. - Care... detalii