Băncile din România şi-au majorat capitalul, în primele 11 luni, cu o sumă totală de 572 milioane euro, ca să depăşească mai uşor şocurile, a declarat, pentru Bloomberg, directorul direcţiei de supraveghere din Banca Naţională a României (BNR), Nicolae Cinteză.rnrn Instituţiile de credit, controlate în proporţie de 90% de grupuri financiare străine, au o înţelegere cu Fondul Monetar Internaţional, Uniunea Europeană şi BNR să nu retragă fonduri din ţară şi să majoreze capitalul pentru a ajunge la o rată a adecvării de 10%.rnrn Băncile mamă au adus în România şi fonduri suplimentare de 75 de milioane de euro pentru creditare, a spus Nicolae Cinteză, într-un interviu acordat Bloomberg.rnrn Sectorul bancar din România are dificultăţi în administrarea creditelor neperformante, în contextul impactului negativ al recesiunii asupra capacităţii clienţilor de a achita datoriile, notează Bloomberg.rnrn Industria bancară din România este dominată de instituţiile financiare din Austria, care controlează 38,4% din piaţă, urmate de cele elene, cu 17%, şi bănci din Franţa, cu 14,8%.rnrn În prima jumătate a anului, băncile şi-au majorat capitalul social cu 1,9 miliarde de lei, depăşind contribuţiile de 1,3 miliarde de lei însumate pe parcursul întregului an 2009, potrivit raportului de stabilitate financiară pe 2010 publicat în august de BNR.
Nu există comentarii pentru această știre.
"Consumatorii să fie atenți la câteva lucruri: Dacă rambursează doar suma minimă de plată la un card de credit, vor plăti dobândă, însă dacă vor plăti rata întreagă din luna... detalii
Presedintele american Trump si sotia lui si-au lansat o criptomoneda care a fost cumparata, fireste, de multi oameni, sporindu-i rapid valoarea. "O criptomeda a presedintelui SUA nu poate sa scada... detalii
Dobanda de politica monetara a BNR (Banca Nationala a Romaniei) ar putea fi scazuta de trei ori in acest an, la 5,75%, de la 6,5%, cat este in prezent, conform... detalii
Dobanda de politica monetara a Bancii Centrale Europene (BCE) ar putea scadea de la 3% in prezent la 1,5% pana la finalul lui 2025, prognozeaza economistii. „Ne asteptam ca BCE... detalii