Bogdan Rotunjanu (foto), un profesionist cu peste două decenii de experiență, se întoarce în România și se alătură ING Bank România în rolul de Chief Information Officer, începând cu 1 aprilie 2025, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga:
Bogdan este un lider care aduce competențe diverse și o experiență internațională. El este specializat în transformări organizaționale de top și se alătură ING Bank din Orange Spania, unde, în calitate de IT Director, a condus zona de integrare, acces, date și Inteligența Artificială.
Absolvent al Universității Politehnică din București, Facultatea de Automatică și Calculatoare, Bogdan și-a construit cariera în sectorul telecomunicațiilor, unde a deținut diferite roluri IT în dezvoltarea de software IT, arhitectură și roluri de leadership, dar și titlul de IT Director al Orange România înainte de a se muta în Spania în 2022.
„Bogdan este un profesionist cu o experiență remarcabilă și mă bucur să îi urez bun-venit în ING, dar și la întoarcerea în România. Sunt sigură că abilitățile diverse ale lui Bogdan, experiența și rezultatele sale vor contribui semnificativ la execuția strategiei noastre de creștere și digitalizare. Aș dori să-i mulțumesc lui Heiko pentru contribuția sa importantă în ING Bank România, dar și pentru colaborarea excelentă din ultimii ani.” declară Mihaela Bîtu, CEO ING Bank România.
Heiko Fischer, care a deținut rolul de Chief Information Officer ING Bank România din ianuarie 2023, s-a alăturat ING Germania în urmă cu 18 ani, timp în care a avut diferite funcții de conducere în echipa de management Tech. Din luna aprilie, Heiko va prelua un nou rol în ING. În timpul mandatului său în România, a avut contribuții importante la dezvoltarea capacităților IT ale băncii și a facut progrese notabile în gestionarea riscurilor și implementarea unor practici care construiesc o infrastructură fiabilă și sigură.
Bogdan Rotunjanu (foto), un profesionist cu peste două decenii de experiență, se întoarce în România și se alătură ING Bank România în rolul de Chief Information Officer, începând cu 1... detalii
Ca urmare a selecției și nominalizării de către Ministerul Finanțelor, Acționar unic al CEC BANK S.A., Banca Națională a României a hotărât aprobarea prealabilă a doamnei Nicoleta Mioara Cîrciumaru, în... detalii
Banca Transilvania are mai multe joburi disponibile in prezent, dupa cum urmeaza: Specialist servicii clienti, in Bucuresti, Cluj-Napoca, Targu-Mures, Sibiu, Sovata, Sighisoara, Voluntari, Deva, Otopeni, Roman, Botosani, Slatina, Bals; Responsabil... detalii
Conducerea Exim Banca Romaneasca va fi asigurata in urmatorii patru ani de Traian Halalai in calitate de presedinte executiv, Lidia Stan – vicepresedinte executiv responsabil cu activitatea de retail/CFO, Catalin... detalii