Deficitul bugetului general consolidat pe anul 2024 a fost de 152,7 miliarde de lei (-8,65% din PIB-ul estimat la 1.764,5 miliarde lei), potrivit datelor operative publicate de Ministerul. Finanțelor. Este un rezultat cu peste trei puncte procentuale mai slab decât în anul anterior (-90 miliarde lei și -5,61% din PIB).
Deficitul lunar a urcat la cea mai mare valoare din ultimele trei luni (1,53% din PIB în decembrie, 0,93% în noiembrie și 0,75% în octombrie, ceea ce arată păstrarea unui trend îngrijorător al acestui indicator critic, înrăutățit la fiecare final de an. Este un punct de plecare care arată dificultatea încadrării în obiectivul de -7% din PIB la finalul anului 2025.
În contextul creșterii economice modeste (+0,9% pe primele trei trimestre și 1% estimarea oficială din decembrie pentru întregul an), veniturile totale au fost, totuși, mai mari cu 10,4% (+54 miliarde lei, avans redus însă cu 5 miliarde lei față de finele lui noiembrie). Cu o inflație situată la nivelul anual de 5,14%, acest avans s-a tradus într-o creștere de 0,2 puncte procentuale raportat la PIB (de la 32,4%, la 32,6%).
Astfel, majorarea consistentă a deficitului public a fost cauzată exclusiv de majorarea cu aproape 117 miliarde lei a cheltuielilor publice, cu un avans al ponderii în PIB de la 38,1% până la 41,2%. Simplificat, în 2024, statul a cheltuit circa 27 lei ÎN PLUS la fiecare 100 lei încasați la bugetul general consolidat (și aproape dublu, adică 52 de lei peste 100 lei efectiv colectați la bugetul de stat).
Cu observația că a rezultat un deficit de aproape 3 miliarde lei la asigurările sociale (care trebuie echilibrate prin lege), bugetul de stat s-a păstrat ușor sub deficitul bugetului general consolidat. În contextul organizării alegerilor prezidențiale și parlamentare, soldul general al bugetelor locale a ajuns (atipic) pe minus (peste 7 miliarde lei sau -0,41% din PIB, din care trei cincimi doar în decembrie).
De remarcat diferența între avansul veniturilor din impozitul pe salarii și venit (+21,4%, adică 8,6 miliarde lei în plus) și creșterea mai redusă în cazul contribuțiilor de asigurări (+19,4% sau +30,8 miliarde lei, în contextul creșterii salariului mimim) în condițiile în care aceasta este cea mai mare componentă a bugetului public (aproape 190 miliarde lei).
La impozitele indirecte, în contextul în care cifrele arată un spor considerabil al consumului în termeni reali pe primele 11 luni ale anului (+8,7%), avansul TVA a urcat peste ritmul general al creșterii veniturilor (+15,9%, de la 104,3 miliarde lei la 120,9 miliarde lei nominal), la fel cu încasările din accize (+24,3%, adică un plus de 9,1 miliarde lei).
Susținerea din partea UE aferentă cadrului financiar 2014 – 2020 s-a diminuat substanțial (circa -81% sau -45 miliarde lei), fiind compensată doar parțial de majorarea cu 169% (+14,6 miliarde lei nominal, dar în staționare pe decembrie) prin contul plăților efectuate și prefinanțări din noul cadru financiar și de creșterea de 334% a asistenței financiare nerambursabile prin PNRR (+6,5 miliarde lei).
Ritmul de creștere al cheltuielilor (+19,1%) a fost cu circa 84% peste cel al veniturilor (+10,5%), în contextul anului electoral. El includecreșterea în cazul proiectelor cu finanțare prin componenta de împrumut a PNRR(+9,7 miliarde lei sau +403%) și alocările pentru cofinanțare din fonduri externe nerambursabile au înregistrat o creștere de aproape 450% sau 15,8 miliarde lei. De reținut sporul consemnat pe segmentul cheltuielilor de capital, peste 21 miliarde lei (+76%).
Asistența socială a consemnat o creștere procentuală de 17,2%, sub cea generală dar mult peste nivelul inflației (aproape +33 miliarde lei nominal). Ascensiunea bugetarilor în topul creșterii puterii de cumpărare a salariilor pe ramuri de activitate s-a regăsit înavansul cheltuielilor de personal, ce a urcat la 24% (31,9 miliarde lei în plus). Cheltuielile de capital completează podiumul, cu +26,4 miliarde lei.
Totodată, au crescut sumele achitate pentru bunuri și servicii (16,5 miliarde lei nominal, respectiv +21,4%). În schimb, subvențiile au scăzut sub nivelul anul anterior (-0,92 miliarde lei nominal, respectiv -5,1%). În fine, ar mai fi de semnalat creșterea cheltuielilor cu dobânzile față de aceeași perioadă a anului anterior (spor de 6,4 miliarde lei sau +21,3%).
Deficitul bugetului general consolidat pe anul 2024 a fost de 152,7 miliarde de lei (-8,65% din PIB-ul estimat la 1.764,5 miliarde lei), potrivit datelor operative publicate de Ministerul. Finanțelor. Este... detalii
Datoria publică a României a ajuns la 51,4% din PIB la finele lunii iunie 2024, potrivit datelor operative publicate de Ministerul Finanțelor și INS. Suma calculată conform metodologiei europene a... detalii
Deficitul bugetului general consolidat după prima jumătate a anului a fost de 63,7 miliarde de lei (-3,6% din PIB-ul estimat la 1.767,3 miliarde lei), potrivit datelor operative publicate de Ministerul.... detalii
Deficitul bugetului general consolidat după primele cinci luni ale anului a fost de circa 60 miliarde de lei (-3,4% din PIB-ul estimat la 1.767,3 miliarde lei), potrivit datelor operative publicate... detalii