Inflația anuală a revenit la 5,42% după majorarea accizelor

Autor:

Dan Palangean
2024-08-14 06:45

Inflația anuală a crescut înapoi în iulie 2024 până la 5,42%, potrivit datelor publicate de INS.

În a șaptea lună a anului, prețurile au avansat per total cu 0,60%, în principal sub efectul creșterii prețurilor la combustibili și la tutun, după majorarea accizelor. În această evoluție a contat și efectul de bază (avansul prețurilor în iulie 2023 fusese de numai +0,15%).

De reținut, însă, pe contrasens cu situația de moment, inflaţia MEDIE anuală a coborât la 6,8%, de la 7,2% anterior iar valoarea de referință pentru politica monetară, indicatorul CORE 2 ajustat, a crescut doar până la 0,34%, marginal peste valoarea din luna mai, ceea ce indică o stabilizare a situației.

Pe metodologia europeană, inflația înregistrată de România în iulie 2024 a fost de 0,59%, aproape identică cu cea pe model național, însă rata anuală a inflației a fost de 5,8%, cu 0,4 puncte procentuale peste cea autohtonă (media pe ultimele 12 luni a ajuns la 7,1%). Acestea sunt datele în termeni comparabili pe plan inteațional și care vor fi prezentate de Eurostat.

Contrar percepției publice, prețurile produselor alimentare au crescut relativ puțin per total (+0,11%). Creșterile de la unele produse, precum făină (+1,28%, dar -30,5% față de iulie 2023), cae, preparate și conserve din cae (+0,35%, însă +3,30% pe ultimele 12 luni) sau băuturi alcoolice (+0,56%) au fost amortizate de legume (cu catofii la -4,54%) și fructe proaspete (-4,66%), plus ieftinirile mai mici la zahăr (-0,63%), pește proaspăt (-0,47%), ulei comestibil (-0,27%) ș.a.

[1]

Noile accize au dus la scumpirea cu 2,94% a combustibililor, care au dat în mod nemijlocit aproape jumătate din inflația per total. Li s-a adăugat creșterea (în continuare) a prețurilor la țigări și tutun (+0,35%), cu o o altă influență negativă de peste o treime asupra indicelui lunar de prețuri.

Astfel, la mărfuri nealimentare, indicele pe marile categorii de produse și servicii a fost cel mai ridicat (+0,90%), inclusiv prin evoluțiile pe segmentele de gaze (+1,08%) și energie electrică (+1,12%).

În rest, prețurile au continuat să avanseze mai moderat, de pildă +0,28% la medicamente, +0,25% la detergenți, +0,23% la îmbrăcăminte sau 0,16% la încălțăminte. 

Pe segmentul de servicii, indicele s-a situat peste media generală (+0,74%), cu cele mai importante creșteri la apă, canal, salubritate (+2,01% și +15,62% pe ultimele 12 luni !), restaurante, cafenele, cantine (+0,98%), igienă și cosmetică (+0,72%) și la îngrijire medicală (+0,46%). Transportul aerian s-a scumpit cu 17,56% dar are o pondere foarte redusă. 

Indicatorul CORE 2 ajustat, important pentru politica monetară, a crescut la 0,34%, după ce atinsese în iunie cea mai mică valoare de la începutul anului, în apropierea nivelului de 0,32% consemnat în luna mai. În contextul evoluțiilor regionale, datele confirmă reducerea prudentă a dobânzii de politică monetară pentru a ajuta creșterea economică.

[2]

Situația rămâne complicată, pe fondul apropiatei recalculări a pensiilor și a menținerii unui ritm relativ ridicat al majorărilor salariale, deși productivitatea muncii a fost în scădere de la începutul anului. Creșterea puterii de cumpărare a angajaților și a pensionarilor a fost de peste 7%, ceea ce s-a văzut inclusiv în creșterea creditării la mijlocul anului 2024.

Potrivit estimării recente a BNR, traiectoria de scădere a inflației, deși poziționată mult mai jos pe termen scurt (4% în loc de 4,9% la finalul lui 2024), ar urma să aibă o revenire în primăvara anului 2025 în contextul deficitelor gemene, pentru a reintra în coridorul-țintă vizat oficial după mijlocul anului viitor.

[3]

Efectul de bază va deveni favorabil în următoarele trei luni, când valorile relativ ridicate din intervalul august – octombrie 2023 ar urma să fie înlocuite cu unele mai reduse. Situația se va repeta în ianuarie-februarie 2025, ceea ce explică în bună parte scăderea inflației anuale în T1 2025 sub pragul de 3%. Ea va fi urmată de o stabilizare în partea superioară a intervalului țintă de 2,5%+/-1%.

 

Comentarii

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Analize economice

Inflația anuală, sub pragul de 5% în ianuarie 2025 

Inflația anuală a scăzut în ianuarie 2025 la 4,95%, marginal sub pragul de 5% traversat la finalul anului trecut, potrivit datelor publicate de INS. Deși prețurile au avansat per total... detalii

Datoria publică a României în context european

România s-a situat pe poziția 16 din 27 de state membre UE la finele T3 2024 în ce privește datoria publică, potrivit datelor publicate de Eurostat. Cu un nivel de... detalii

Inflația anuală, peste pragul de 5% în 2024 

Inflația anuală a ajuns în decembrie 2024 la 5,14%, marginal peste cea din noiembrie, potrivit datelor publicate de INS. Prețurile au avansat per total cu 0,29%, cea mai mică valoare... detalii

Deficit bugetar de -7,12% din PIB, după 11 luni din 2024

Deficitul bugetului general consolidat după primele unsprezece luni ale anului a fost de 125,72 miliarde de lei (-7,12% din PIB-ul estimat la 1.764,5 miliarde lei), potrivit datelor operative publicate de... detalii