Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul (fără autovehicule și motociclete) a crescut în iunie 2024 față de luna anterioară cu 0,9% pe seria brută și 1,9% pe seria ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, conform datelor publicate de INS.
Datele arată un avânt al consumului pe fondul creșterii puterii de cumpărare.
Raportat la aceeași lună din anul precedent s-a consemnat un avans al vânzărilor de 9,4% brut, valoarea ajustată cu sezonalitatea fiind ceva mai mare și ajungând la o valoare record (+10%). Per total, datele cumulate pe primul semestru al anului (+7%), reflectă o cerere aferentă unui avans al salariilor și pensiilor mult peste creșterea economică (doar 0,5% pe T1 și estimată la 3,4% pe întregul an).
Datele INS indică o creștere anuală de 7,4% a puterii de cumpărare a salariului mediu (+12,7% nominal aferent lunii mai dar încasat în iunie, la o inflație de 4,94%), corelată cu consolidarea suplimentară în domeniul pozitiv a pensiei reale (după majorarea cu 13,8% a punctului de referință de la începutul anului).
De remarcat, totuși, scăderea înregistrată față de luna anterioară la produse alimentare (-0,8% brut, deși +0,1% după ajustarea la sezonalitate). Comerțul cu produse alimentare, băuturi și tutun a avansat (+0,3% și +1,9% ajustat sezonier) iar majorarea cea mai semnificativă a venit pe filiera segmentului de carburanți (+5,7% brut și 4,4% ajustat).
Față de aceeași lună din 2023, creșterile au fost consemnate pe toată linia, mai consistent la produsele nealimentare (+11,9% brut și +13,3% ajustat sezonier) și pe segmentul de carburanți (+9,7% brut și +10,2% ajustat). La magazinele cu vânzare predominantă de produse alimentare s-au înregistrat creșteri de 6,2% brut, respectiv 5,7% ajustat.
[1]
Per total, evoluția consumului a fost sistematic în creștere robustă la începutul lui 2024, cu observația că rezultatul cumulat de la începutul anului a atins maximul în luna iunie. Iar asta înainte de intrarea în vigoare a majorării cu 13,6% a salariului minim net pe economie și a recalculării începând cu 1 septembrie a pensiilor (estimată a aduce o creștere cu 22% a acestora).
Evoluția din comerț a survenit pe fondul rezultatelor neconvingătoare din industrie (aflată în scădere până sub nivelul din urmă cu șapte ani), din agricultură (după -23,4% în 2022, revenirea din 2023 a fost de 10,2% iar cea estimată curent pe 2024 ar fi de numai 5,7%) și problemelor din construcții (în revenire spre rezultatele din 2023, dar încă pe minus).
De reținut, conform comunicatului prezentat de Eurostat, România (+1,8% pe date ajustate) s-a situat pe primul loc între statele membre UE, peste Bulgaria (+1,5%) și Danemarca (+1%). Este o evoluție pe contrasens cu cele majoritatea țărilor europene, pe dos în raport cu media continentală (-0,1%) și a Zonei Euro (-0,3%).
Totodată, rezultatul de +10,2% valoare ajustată la calendar pentru iunie`24/iunie`23 surprinde în raport cu media Zonei Euro (0,1%) sau media UE (-0,3%). Figurăm și aici primii, înainte de Luxemburg (+7,9%) sau Croația (+5,4%) și peste țări precum Bulgaria (+4,4%), Ungaria (+2,6%) și Slovacia (+1,6%), ca să nu mai vorbim de Polonia (-0,8%).
Inflația anuală a scăzut în ianuarie 2025 la 4,95%, marginal sub pragul de 5% traversat la finalul anului trecut, potrivit datelor publicate de INS. Deși prețurile au avansat per total... detalii
România s-a situat pe poziția 16 din 27 de state membre UE la finele T3 2024 în ce privește datoria publică, potrivit datelor publicate de Eurostat. Cu un nivel de... detalii
Inflația anuală a ajuns în decembrie 2024 la 5,14%, marginal peste cea din noiembrie, potrivit datelor publicate de INS. Prețurile au avansat per total cu 0,29%, cea mai mică valoare... detalii
Deficitul bugetului general consolidat după primele unsprezece luni ale anului a fost de 125,72 miliarde de lei (-7,12% din PIB-ul estimat la 1.764,5 miliarde lei), potrivit datelor operative publicate de... detalii