BNR: Depozitele in banci au crescut cu 0,1% in aprilie

Autor:

Bancherul.ro
2010-05-27 17:45

Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în luna aprilie 2010 cu 0,1 la sută faţă de luna martie 2010, până la nivelul de 167264,0 milioane lei, arata un comunicat al BNR.rnrnDepozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 1,8 la sută, până la 63188,6 milioane lei. La 30 aprilie 2010, depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au înregistrat o creştere de 7,9 la sută (3,5 la sută în termeni reali) faţă de 30 aprilie 2009.rnrnDepozitele în lei ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) s-au majorat cu 8 milioane lei, până la 43185,8 milioane lei. La 30 aprilie 2010, depozitele în lei ale persoanelor juridice erau mai mari cu 10,0 la sută (5,4 la sută în termeni reali) faţă de 30 aprilie 2009.rnrnDepozitele în valută ale rezidenţilor gospodării ale populaţiei şi persoane juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare), exprimate în lei, s-au redus cu 1,6 la sută, până la nivelul de 60889,6 milioane lei (exprimate în euro, depozitele în valută au scăzut cu 2,4 la sută, până la 14751,8 milioane euro). rnrnComparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, depozitele în valută ale rezidenţilor exprimate în lei au crescut cu 7,4 la sută (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor au crescut cu 8,8 la sută); depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei exprimate în lei au crescut cu 15,5 la sută (exprimate în euro, depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 17,0 la sută), iar depozitele în valută ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) exprimate în lei s-au diminuat cu 3,6 la sută (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor persoane juridice au scăzut cu 2,3 la sută).rn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

TBI Bank, vândută fondului de investiții Advent

TBI Bank, înregistrată în Bulgaria, dar cu afaceri majoritare în România, deținută de grupul 4finance din Letonia, controlat anterior de rusul Oleg Boiko, a fost vândută fondului de investiții Advent,... detalii

Credite BT Direct pentru pacientii Medicover

Banca Transilvania, BT Direct și Medicover anunță un parteneriat pentru creșterea accesului la servicii medicale private, susținând sănătatea și creșterea calității vieții, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Pacienții... detalii

Probleme cu cardurile BRD Mastercard

Cardurile Mastercard emise de BRD nu au functionat astazi la ATM-urile altor banci si la platile in magazine. Tranzactiile refuzate au fost insa inregistrate de doua ori (dublate) in conturile... detalii

Card cu OLED in editie limitata: BT Visa UNTOLD

Perioada de pre-înregistrare pentru Cardul BT Visa UNTOLD în variantă fizică se încheie în câteva zile, în 15 aprilie, anunta Banca Transilvania intr-un comunicat, in care adauga: Acesta este primul... detalii