Visa Europe extinde programele pilot de plati mobile NFC in Polonia si Turcia

Autor:

Bancherul.ro
2010-05-25 10:13

Visa Europe anunţă lansarea a două noi proiecte pilot de plăţi mobile în Polonia şi Turcia. Cele două proiecte reprezintă o nouă etapă spre comercializarea plăţilor contactless mobile NFC (Near Field Communications) în Europa, se arata intr-un comunicat de presa al Visa.rnrn„Pieţele caracterizate de o creştere puternică, cum sunt cele din Polonia şi Turcia, oferă pe lângă un număr mare de consumatori tineri, pasionaţi de tehnologie, şi unele dintre cele mai inovatoare bănci din Europa care adoptă rapid cele mai recente inovaţii în materie de plăţi electronice”, a declarat Sandra Alzetta, Director Inovaţii în cadrul Visa Europe. „Convergenţa dintre plăţi şi tehnologia mobilă este inevitabilă, iar Visa este direct implicată în promovarea acesteia prin susţinerea proiectelor strategice de plăţi mobile în Europa.” rnrnPoloniarnrnÎn Polonia, Visa Europe, Banca Zachodnu (BZ WBK) şi operatorul de telefonie mobilă Plus au lansat primul proiect de plăţi mobile contactless pe bază de SIM, din ţară. Folosind o soluţie over-the-air (OTA) pentru gestionarea de la distanţă a cardurilor SIM, pe cardul SIM al telefonului va fi stocată o aplicaţie de plăţi contactless. Clienţii vor putea să realizeze tranzacţii contactless mobile de valoare redusă oriunde sunt acceptate plăţile contactless. Proiectul reprezintă primul serviciu din Europa care le oferă consumatorilor posibilitatea de a achiziţiona din orice magazin al operatorului de telefonie mobilă Plus un aparat NFC Samsung cu care se pot realiza plăţi mobile Visa.rnrnBZ WBK este prima bancă din Polonia care a lansat cardurile de plăţi contactless şi a emis deja peste 150.00 de carduri contactless pe piaţă. Categoriile de consumatori vizate iniţial pentru proiectul de plăţi mobile sunt tinerii şi adolescenţii, cunoscători ai tehnologiei care au adoptat deja plăţile contactless prin carduri. Se preconizează că, până la sfârşitul anului, numărul de terminale contactless din Polonia va ajunge la peste 12.000, iar numărul de carduri contactless va depăşi 2 milioane, acestea fiind oferite de opt bănci membre Visa Europe, printre care BZ WBK, primul emitent al acestor carduri în Polonia.rnrnTurciarnrnÎn Turcia, Visa Europe testează plăţi mobile NFC în rândul clienţilor de la şase bănci importante: Denizbank, Finansbank, Halkbank, İş Bankası, Vakıfbank şi Ziraat Bankası. Programele sunt concepute sub formă de teste de teren incipiente, având ca scop testarea experienţei clienţilor şi identificarea nevoilor în vederea viitoarei comercializări a plăţilor mobile. În acelaşi timp, proiectul reprezintă un efort considerabil şi concertat al băncilor emitente Visa din Turcia în ceea ce priveşte cooperarea la nivel de procese tehnice de bază şi infrastructură, astfel încât să poată valorifica şi mai mult potenţialul pieţei.rnrnTurcia se numără printre pieţele cu cea mai rapidă creştere în sectorul plăţilor electronice din Europa şi a adoptat deja tehnologia contactless pentru cardurile de plăţi. Până în martie 2010, în Turcia au fost emise peste un milion de carduri de plată contactless Visa prin cele 19 programe de carduri comerciale. Proiectele bazate pe tehnologia mobilă sunt susţinute şi prin cele 30.000 de locaţii care asigură infrastructura de acceptare.rn rn „Strategia noastră vizează extinderea plăţilor fără numerar, în special pentru tranzacţiile cu valoarea mică, prin tranzacţii contactless şi mobile şi, pe viitor, prin utilizarea telefoanelor mobile pentru plăţi la distanţă (online) între persoane fizice (P2P).”, a adăugat Sandra Alzetta.rnrnVisa Europe realizează în continuare studii de cercetare şi programe pilot pentru a identifica preferinţele clienţilor şi pentru a dezvolta produse care să răspundă nevoilor de pe piaţă. Pe lângă Polonia şi Turcia, proiectele de plăţi mobile contactless Visa au fost derulate în mai multe ţări, printre care Finlanda, Franţa, Italia, Elveţia, Marea Britanie şi Spania.rnrnDespre Visa Europe rnrnÎn Europa, sunt peste 390 milioane carduri Visa de debit, credit şi business. La sfârşitul anului 2009, cardurile Visa au fost utilizate pentru plăţi şi retrageri de numerar evaluate la peste 1,4 mii de miliarde EUR. 11,2% din cheltuielile din Europa au fost făcute cu un card Visa. rnrnVisa Europe este o asociaţie de membri – o organizaţie deţinută şi condusă de cele 4.000 bănci membre din Europa – care a fost încorporată în iulie 2004. În octombrie 2007, Visa Europe a devenit independentă de noua corporaţie globală Visa Inc., cu o licenţă exclusivă, irevocabilă şi perpetuă în Europa. rnrnFiind o organizaţie europeană, este capabilă să răspundă rapid la cerinţele specifice pieţei bancare europene şi clienţilor – deţinători de carduri şi comercianţi, şi să împlinească obiectivul Comisiei Europene de a crea o adevărată piaţă internă de plăţi. rnrnVisa are cea mai mare acceptare la nivel global şi Visa/Plus este una dintre cele mai mari reţele de ATM-uri din lume care furnizează numerar în monedele naţionale a peste 200 de ţări.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: BANCI

TBI Bank, vândută fondului de investiții Advent

TBI Bank, înregistrată în Bulgaria, dar cu afaceri majoritare în România, deținută de grupul 4finance din Letonia, controlat anterior de rusul Oleg Boiko, a fost vândută fondului de investiții Advent,... detalii

BT finanteaza un parc fotovoltaic al Simtel

Banca Transilvania finanțează cu 28 de milioane de euro compania Simtel, unul dintre liderii energiei regenerabile din România, pentru finalizarea unui parc fotovoltaic în Giurgiu, anunta banca intr-un comunicat, in... detalii

Dobanda la euro scade la 2,25%

Banca Centrala Europeana (BCE) a scazut dobanda de referita (deposit rate - facilitatea de depozit) cu un sfert de punct, la 2,25%, ca efect al razboiului comercial declansat de presedintele... detalii

Suma minima de plata la card inseamna ca platesti o dobanda mare

"Consumatorii să fie atenți la câteva lucruri: Dacă rambursează doar suma minimă de plată la un card de credit, vor plăti dobândă, însă dacă vor plăti rata întreagă din luna... detalii