Senatul Statelor Unite a aprobat cea mai vastă reformă a industriei financiare după Marea Criză din 1929-1930, votând impunerea unor restricţii pentru vânzarea şi cumpărarea de proprietăţi de către bănci şi înfiinţarea unei agenţii de protecţie a consumatorului pentru a preveni ca creditorii să facă abuzuri, relatează Bloomberg.rnrnLegislaţia, aprobată cu 59 de voturi pentru şi 39 împotrivă, va trebui să se armonizeze cu cea a Camerei Reprezentanţilor din luna decembrie. După aceea, aceasta trebuie promulgată de preşedintele Barack Obama. Analiştii susţin că acest lucru se va întâmpla luna viitoare.rnrnReforma mai conţine şi un mecanism prin care instituţiile financiare să fie lichidate, mai ales cele care, recent, erau considerate prea mari pentru a se prăbuşi.rnrn”Când această reformă va deveni lege, veselia de pe Wall Street se va termina”, a declarat Harry Reid, liderul majorităţii din Senat, după vot.rnAcesta a mai explicat că nu se mai poate paria cu banii publici şi că proiectul vizează evitarea apariţiei unei noi crize financiare.rnTextul previne, de asemenea, utilizarea banilor publici pentru salvarea instituţiilor financiare, prevăzând, totodată, o reglementare mai strictă a pieţei produselor derivate. Acestea nu vor mai fi comercializate decât pe platforme transparente.rnrnÎn plus, proiectul interzice băncilor să efectueze tranzacţii cu instrumente financiare de tip “swap”.rnrnPreşedintele Obama a declarat că versiunea finală a proiectului de lege nu va sufoca piaţa liberă, chiar dacă face instituţiile financiare să fie responsabile.rnrn”De-a lungul anilor, industria financiară a încercat în mod repetat să facă ceva ca această lege să nu fie aprobată, folosindu-se de milioane de dolari pentru publicitate şi lobby. În momentul de faţă putem spune că toate aceste eforturi au eşuat”, a explicat preşedintele american, adăugând că mai sunt destul de multe lucruri de făcut în această privinţă.rnrn”Camera Reprezentanţilor şi Senatul trebuie să ajungă la un punct comun”, a mai afirmat Obama, referindu-se la diferenţele dintre cele două propuneri legislative.rnrn”În acest timp, până se ajunge la un punct comun, industria financiară şi organizaţiile de lobby vor continua să se lupte”, a continuat acesta.
Nu există comentarii pentru această știre.
TBI Bank, înregistrată în Bulgaria, dar cu afaceri majoritare în România, deținută de grupul 4finance din Letonia, controlat anterior de rusul Oleg Boiko, a fost vândută fondului de investiții Advent,... detalii
Banca Transilvania, BT Direct și Medicover anunță un parteneriat pentru creșterea accesului la servicii medicale private, susținând sănătatea și creșterea calității vieții, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Pacienții... detalii
Cardurile Mastercard emise de BRD nu au functionat astazi la ATM-urile altor banci si la platile in magazine. Tranzactiile refuzate au fost insa inregistrate de doua ori (dublate) in conturile... detalii
Perioada de pre-înregistrare pentru Cardul BT Visa UNTOLD în variantă fizică se încheie în câteva zile, în 15 aprilie, anunta Banca Transilvania intr-un comunicat, in care adauga: Acesta este primul... detalii