Mugur Isarescu: Cum sa dea bancile credite, daca vorbim de recesiune?

Autor:

Bancherul.ro
2009-07-01 19:32

Nimeni nu poate vorbi de optimism, în condiţiile în care România a semnat un acord ce prevede scăderea PIB cu 4%, consideră guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care a menţionat că există o “notă de speranţă”, economia rezistând bine la ajustarea deficitului extern.rnrn”Avem nevoie de credibilitate şi perspectivă, corecţiile fiind în fază terminală. Noi suntem semnatorii acordului cu -4% (referitor la creşterea economică n.r.). Nimeni nu vorbeşte de optimism în această situaţie”, a spus Isărescu.rnrnAcordul semnat de România cu Fondul Monetar Internaţional prevede, la cadrul macroeconomic, o contracţie a econmiei româneşti cu 4% în acest an şi o ajustare a deficitului de cont curent până la 7,5% din PIB, de la 12,4% în 2008.rnrnIsărescu a precizat că economia a rezistat bine a ajustarea deficitului de cont curent şi că momentele de criză au fost depăşite, menţionând că, pe piaţa monetară, dobânzile au revenit în apropierea dobânzii de politică monetară.rnrn”A spune aceste lucruri nu înseamnă optimism. Este notă de speranţă ce trebuie dată. Cum să dea băncile credite, dacă vorbim de recesiune?”, a afirmat guvernatorul BNR.rnrnIsărescu a spus că, “la dobânzile actuale, nu putem avea cerere de credite şi nici nu vom avea”.rnrnÎn opinia lui, o persoană care solicită credite la aceste dobânzi ar însemna să aibă venituri “chiar exagerate”, ce nu apar în recesiune.rnrn”Corecţia dobânzilor este necesară”, a subliniat Isărescu.rnrnAnterior, la aceeaşi dezbatere, guvernatorul afirma că dobânzile plătite de bănci la depozite sunt distorsionate, atât în raport cu dobânda de politică monetară, cât şi în raport cu inflaţia, şi este “un lux” ca băncile să dea dobânzi de 12% pe an, iar “mecanismele de piaţă vor sancţiona extrem de repede aceste distorsiuni”.rnrn”La 12%, băncile dau celui care economiseşte, la o rată a inflației de, să spunem, 6%, o rată reală de 6%. Este un lux, ca să fiu delicat în exprimare, nici nu îmi dau seama cum îşi permit”, a declarat Isărescu.rn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Stirea Zilei

Dobada „de la…X%” la credite: de ce nu e corecta si cat e cea reala

Am spus-o si o repetam: reclamele facute de banci la credite cu dobanda „de la x%” nu sunt corecte. In primul rand, pentru ca pacalesc oamenii: „de la 5,25% sare... detalii

DNSC nu poate sa inchida un site pentru fraude, activ de peste 3 luni

DNSC (Directoratul National de Securitate Cibernetica) spune ca nu poate sa inchida site-ul Brua.ro (foto) pentru fraude cu investitii in actiuni Transgaz, desi este activ de peste 3 luni, la... detalii

Un site pentru fraude cu investitii este activ de peste 3 luni, desi ASF il poate restrictiona

Site-ul Brua.ro pentru fraude cu investitii in actiunile Transgaz este activ de cel putin 3 luni, desi ASF (Autoritatea pentru Supraveghere Financiara) este abilitata de lege sa ceara restrictionarea accesului... detalii

Site-ul pentru fraude Brua.ro este activ de luni de zile, fara ca ASF sau DNSC sa faca ceva

- Cum explicati ca site-ul Brua.ro, pentru fraude online (scam) cu investitii in actiuni Transgaz, inca functioneaza, la 3 luni de la publicarea unui articol pe site-ul Bancherul.ro. - Care... detalii