BCR va incerca sa restructureze cat mai multe credite

Autor:

Bancherul.ro
2009-06-24 20:19

Creditele neperformante vor continua, probabil, să crească, în următoarele câteva luni, însă în BCR va încerca să restructureze o parte cât mai mare a acestora, astfel încât să nu se transforme în pierdere, a declarat miercuri directorul executiv al Erste Group, Andreas Treichl.rnrn”Creditele neperformante nu sunt o problemă doar pentru BCR sau pentru România. Acestea cresc peste tot. Trebuie să ţinem cont, însă, că împrumuturile neperformante nu sunt neapărat pierdere. Multe pot fi restructurate. Evoluţia lor depinde şi de cât va dura criza şi de calitatea portofoliilor băncilor. BCR are un portofoliu bun”, a spus Treichl.rnrnEl a completat că nivelul împrumuturilor neperformante nu a ajuns încă la un vârf şi că, probabil va mai continua să crească “pentru câteva luni”.rnrnŞeful Erste a menţionat că grupul austriac, acţionarul majoritar al Băncii Comerciale Române (BCR), va continua să investească şi să susţină economia românească, indiferent de cât de amplă va fi contracţia economică.rnrn”Nu cred că pierderea a câteva procente din PIB este un lucru aşa de grav. Vom susţine economia românească indiferent dacă scăderea PIB va fi de 4,5, 6 sau 7% anul acesta”, a mai spus Treichl.rn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Stirea Zilei

Dobada „de la…X%” la credite: de ce nu e corecta si cat e cea reala

Am spus-o si o repetam: reclamele facute de banci la credite cu dobanda „de la x%” nu sunt corecte. In primul rand, pentru ca pacalesc oamenii: „de la 5,25% sare... detalii

DNSC nu poate sa inchida un site pentru fraude, activ de peste 3 luni

DNSC (Directoratul National de Securitate Cibernetica) spune ca nu poate sa inchida site-ul Brua.ro (foto) pentru fraude cu investitii in actiuni Transgaz, desi este activ de peste 3 luni, la... detalii

Un site pentru fraude cu investitii este activ de peste 3 luni, desi ASF il poate restrictiona

Site-ul Brua.ro pentru fraude cu investitii in actiunile Transgaz este activ de cel putin 3 luni, desi ASF (Autoritatea pentru Supraveghere Financiara) este abilitata de lege sa ceara restrictionarea accesului... detalii

Site-ul pentru fraude Brua.ro este activ de luni de zile, fara ca ASF sau DNSC sa faca ceva

- Cum explicati ca site-ul Brua.ro, pentru fraude online (scam) cu investitii in actiuni Transgaz, inca functioneaza, la 3 luni de la publicarea unui articol pe site-ul Bancherul.ro. - Care... detalii