Majoritatea băncilor sunt supralichide în prezent, deşi piaţa nu a mai revenit la nivelul de lichiditate din septembrie 2008, înainte de atacul speculativ, a declarat pentru NewsIn Dan Pascariu, care spune că şi-ar “dori o dobândă de politică monetară de 8,5% până la finalul anului”. rnrn”Suntem într-o perioadă de exces de lichiditate. Nu am revenit la nivelul din septembrie 2008, dar piaţa interbancară a reînceput să funcţioneze”, a spus preşedintele Consiliului de Supraveghere al UniCredit Ţiriac Bank, Dan Pascariu, într-un interviu acordat NewsIn. rn rnEl a afirmat că băncile se află într-o perioadă de “conservare”, iar majoritatea instituţiilor de credit sunt, în prezent, supralichide.rnrn”Luna octombrie a prins băncile româneşti cu dezechilibre majore. Acum asistăm la schimbarea paradigmei legate de lichiditate. Băncile erau foarte agresive, însă acea vervă a trecut. Marea majoritate a băncilor sunt supralichide în prezent”, a spus Pascariu.rnrnEl a mai declarat că se aşteaptă ca economia să scadă în continuare, o revenire pe partea de cerere urmând să apară abia din toamnă.rnrn”Sunt sceptic cu privire la entuziasmul diferiţilor oficiali care văd lucrurile destul de roz. Cred că va continua comprimarea economiei şi mai este până la reluarea consumului. Suntem în palierul superior al crizei. Dacă dobânzile scad şi cursul este stabil, o parte din cerere ar putea reveni spre toamnă”, a spus Pascariu.rnrnPreşedintele UniCredit Ţiriac Bank estimează că ritmul de creştere a creditului poate fi de 10-15% la finalul acestui an, alimentat preponderent de avansul pe segmentul creditării companiilor. rn rnÎn primul trimestru al acestui an, economia României s-a comprimat cu 6,4%, potrivit datelor preliminare prezentate de Institutul Naţional de Statistică (INS).rn rnPascariu a afirmat că “şi-ar dori ca dobânda de politică monetară să scadă la 8,5% până la finalul anului”. La şedinţa din 6 mai, BNR a decis să coboare dobânda de politică monetară de la 10% la 9,5% pe an. rnrnReferitor la rezervele minime obligatorii (RMO), el anticipează eventuale scăderi în a doua parte a anului, de amploare redusă, cu câte 2-3 puncte procentuale.rnrnNivelul RMO pe care băncile trebuie să le constituie lunar este, în prezent, de 40% pentru pasivele în valută şi de 18% pentru cele în lei.rnrnBNR a decis, pe 31 martie 2009, ca începând cu perioada de aplicare 24 mai-23 iunie 2009, rata rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în valută cu scadenţă reziduală mai mare de doi ani să fie zero.rnrn
Nu există comentarii pentru această știre.
Am spus-o si o repetam: reclamele facute de banci la credite cu dobanda „de la x%” nu sunt corecte. In primul rand, pentru ca pacalesc oamenii: „de la 5,25% sare... detalii
DNSC (Directoratul National de Securitate Cibernetica) spune ca nu poate sa inchida site-ul Brua.ro (foto) pentru fraude cu investitii in actiuni Transgaz, desi este activ de peste 3 luni, la... detalii
Site-ul Brua.ro pentru fraude cu investitii in actiunile Transgaz este activ de cel putin 3 luni, desi ASF (Autoritatea pentru Supraveghere Financiara) este abilitata de lege sa ceara restrictionarea accesului... detalii
- Cum explicati ca site-ul Brua.ro, pentru fraude online (scam) cu investitii in actiuni Transgaz, inca functioneaza, la 3 luni de la publicarea unui articol pe site-ul Bancherul.ro. - Care... detalii