Listarea BCR la bursa ar putea fi amanata

Autor:

Bancherul.ro
2009-02-27 13:47

Cele cinci societăţi de investiţii finanaciare au un interes limitat în privinţa listării BCR în acest moment, operaţiunea putând fi amânată până când piaţa de capital va oferi condiţii mai bune, a declarat, vineri, la Viena, Andreas Treichl, directorul general al Erste, acţionarul majoritar al BCR, citat de Mediafax.rnrn”Cred că SIF-urile au un interes relativ limitat în acest moment să listeze BCR. Ar fi oportun dacă am aştepta până când piaţa va oferi condiţii mai bune”, a răspuns Treichl, întrebat dacă au început procedurile pentru tranzacţionarea acţiunilor BCR la bursa de la Bucureşti.rnrnEl a adăugat că deşi este obligaţie asumată prin contract, nu crede că AVAS va forţa o operaţiune pe care nici acţionarii nu şi-o doresc în prezent.rnrnPotrivit contractului de privatizare al BCR, semnat în luna decembrie 2005, acţiunile BCR vor fi tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti, în maximum trei ani de la preluare, prin listare directă sau ofertă publică, dar participaţia Erste Bank nu va trebui să scadă sub pragul de 50% plus o acţiune din capitalul social.rnrnErste Bank a preluat efectiv, în toamna anului 2006, 61,88% din acţiunile BCR, pentru 3,75 miliarde de euro, de la stat, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi International Finance Corporation. Grupul austriac şi-a majorat ulterior participaţia la 69,17%, prin preluarea de acţiuni deţinute de salariaţii BCR.rnrnO participaţie de 30,11% se află în proprietatea celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF).rn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Opinie

Suma minima de plata la card inseamna ca platesti o dobanda mare

"Consumatorii să fie atenți la câteva lucruri: Dacă rambursează doar suma minimă de plată la un card de credit, vor plăti dobândă, însă dacă vor plăti rata întreagă din luna... detalii

Nu cumparati criptomonede!

Presedintele american Trump si sotia lui si-au lansat o criptomoneda care a fost cumparata, fireste, de multi oameni, sporindu-i rapid valoarea. "O criptomeda a presedintelui SUA nu poate sa scada... detalii

Dobanda BNR ar putea scadea la 5,75% in 2025

Dobanda de politica monetara a BNR (Banca Nationala a Romaniei) ar putea fi scazuta de trei ori in acest an, la 5,75%, de la 6,5%, cat este in prezent, conform... detalii

Dobanda la euro ar putea scadea de la 3% la 1,5%, in 2025

Dobanda de politica monetara a Bancii Centrale Europene (BCE) ar putea scadea de la 3% in prezent la 1,5% pana la finalul lui 2025, prognozeaza economistii. „Ne asteptam ca BCE... detalii