Ministrul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Constantin Niţă, a anunţat că Guvernul va înfiinţa un fond de contragarantare a creditelor pentru IMM-uri, fond care va avea un capital social de 100.000.000 de euro. rnrnNiţă a precizat, în cadrul dezbaterii din Camera Deputaţilor privitoare la problematica IMM-urilor, că România era singura ţară din Europa care nu avea un asemenea fond. Ministrul a estimat că, prin înfiinţarea acestui fond şi operaţionalizarea celui de garantare, circa 6-8.000 de întreprinderi mici şi mijlocii vor avea acces la finanţare. De asemenea, Niţă a spus că va creşte şi numărul IMM-urilor care vor primi credite pentru export datorită capitalizării Eximbank. rnrnUn alt obiectiv al ministrului Constantin Niţă este reducerea perioadei de la depunerea cererii de accesare a unor fonduri europene până la data accesării efective. “Conform procedurilor actuale, perioada minimă este de 210 zile”, a spus Niţă. O altă măsură pe care o preconizează Niţă este modificarea Codului Fiscal în sensul introducerii impozitului forfetar pe activitate, măsură care ar contribui, susţine Niţă, la scoaterea la suprafaţă a economiei gri. rnrnNiţă a precizat că, în cadrul discuţiilor cu reprezentanţi ai patronatelor, aceştia au cerut modificarea unei serii de legi, printre care Codul Fiscal, Legea patronatului, Legea de organizare şi funcţionare a Consiliului Economic şi Social.rn
Nu există comentarii pentru această știre.
Creditele in franci elvetieni (CHF) acordate de Bancpost in anii 2007-2008 si apoi cesionate bancii-mama din Grecia, Eurobank, au fost preluate in administrare de Vista Bank, de la First Bank,... detalii
Sistemul bancar din România este printre cele mai modee și performante din întreaga lume, spune Radu Ghețea în cadrul podcasturilor găzduite de Centrul de Soluționare Alteativă a Litigiilor în domeniul... detalii
• Confuzia dintre dorințe și nevoi duce la imposibilitatea corelării veniturilor cu cheltuielile• Mulți oameni sunt deconectați de la propria situație financiară. Unii nu știu care sunt veniturile familiei. Alții... detalii
Viva Credit a redus dobanda la creditele mai mici de 5.000 de lei de la 1,2% pe zi la 1% pe zi, pentru a se conforma Legii 243/2024 privind plafonarea... detalii