Intermedierea financiara este in crestere, dar suntem ultimii din Europa si la acest capitol

Autor:

Bancherul.ro
2022-01-05 11:24

În primul semestru al anului 2021, gradul de intermediere financiară (18) a înregistrat o evoluție favorabilă comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, pe fondul menținerii unui avans susținut al activelor instituțiilor financiare, se arata in Raportul BNR asupra stabilitatii financiare, editia decembrie 2021, in care se precizeaza:

În cel de-al doilea trimestru al anului 2021, ponderea activelor sistemului financiar a fost de 76,2 la sută din PIB, cu 5,5 puncte procentuale mai mult decât în perioada similară a anului trecut, dar cu 1 punct procentual mai puțin față de trimestrul anterior.

Din punct de vedere al structurii, în prima parte a anului 2021, toate componentele sistemului financiar au consemnat o dinamică anuală pozitivă a activelor: (i) sectorul pensiilor private: +27,9 la sută, (ii) sectorul fondurilor de investiții: +16,6 la sută, (iii) sectorul bancar: +12 la sută, (iv) sectorul asigurărilor: +7,6 la sută și (v) instituțiile financiare nebancare: +6,5 la sută.

Cu toate acestea, România rămâne pe ultimul loc în ceea ce privește ponderea activelor sectorului bancar în PIB, atât la nivelul economiilor din regiune, cât și la nivelul statelor membre UE, înregistrând valoarea de 53,5 la sută (T2/2021), la o diferență considerabilă față de 101,4 la sută în Polonia și 147,2 la sută în Bulgaria (Grafic 3.1).

În comparație cu T2 2020, care a marcat debutul crizei pandemice și cele mai severe restricții, Polonia este singura economie din regiune care a înregistrat o reducere a ponderii activelor sectorului bancar în PIB.

Sectorul bancar deține în continuare cea mai mare pondere a activelor în cadrul sistemului financiar (74,5 la sută la T2/2021), situându-se la o distanță semnificativă față de următorul clasat, respectiv fondurile de pensii private (Grafic 3.2). Acesta din urmă și-a continuat ascensiunea și în prima parte a anului 2021, ajungând la o pondere de 10,4 la sută.

Față de T2/2020, fondurile de investiții au înregistrat o ușoară creștere, până la 5,8 la sută, în timp ce importanța instituțiilor financiare nebancare s-a diminuat până la 5,5 la sută. Cea mai scăzută pondere rămâne cea a segmentului asigurărilor, respectiv 3,8 la sută.

(18) Acest indicator este calculat ca pondere a activelor sistemului financiar în PIB.

Comentarii

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Noutati BNR

Dobanda BNR ramane 6,5%

Hotărârile CA al BNR pe probleme de politică monetară Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în ședința de astăzi, 15 ianuarie 2025, a hotărât următoarele: menținerea ratei... detalii

De ce a decis BNR sa mentina dobanda la 6,5% - minuta sedintei de politica monetara din 8 noiembrie 2024

Minuta È™edinÈ›ei de politică monetară a Consiliului de administraÈ›ie al Băncii NaÈ›ionale a României din 8 noiembrie 2024Data publicării: 20 noiembrie 2024Membri ai Consiliului de administraÈ›ie al Băncii NaÈ›ionale a... detalii

Tezaurul de aur al Băncii Naționale a României trimis la Moscova și niciodată returnat

Banca NaÈ›ională a României, în parteneriat cu Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” ChiÈ™inău, organizează, în Republica Moldova, expoziÈ›ia itinerantă de promovare inteaÈ›ională a problematicii Tezaurului românesc trimis la Moscova în... detalii

Dobanda BNR ramane 6,5%

Hotărârile CA al BNR pe probleme de politică monetară08.11.2024Consiliul de administraÅ£ie al Băncii NaÅ£ionale a României, întrunit în È™edinÈ›a de astăzi, 8 noiembrie 2024, a hotărât următoarele:- menÈ›inerea ratei dobânzii... detalii