Au inceput inscrierile online la microgranturi din fonduri nerambursabile pentru antreprenori; Banca Transilvania, banca partenera

Autor:

Bancherul.ro
2021-10-26 13:32

 Pentru clienţii BT, banca va deschide automat subcontul de grant.

 Sunt şi beneficiari noi, precum întreprinderile individuale, întreprinderile familiale şi profesiile liberale.

 Prin prima sesiune a Măsurii 1, Banca Transilvania a susţinut 11.340 de firme, 60% dintre cele înscrise în program alegând BT.

A început înscrierea online pentru a doua sesiune a măsurii Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile în valoare de 2.000 de euro, iar antreprenorii pot alege Banca Transilvania ca bancă parteneră, conform unui comunicat de presa, in care se adauga:

Destinaţia banilor poate fi o serie de cheltuieli, precum: stocuri de materii prime, materiale, mărfuri, datorii curente, restanţe, chirii etc.

BT este bancă principală în Programul Operaţional Competitivitate 2014 – 2020, iniţiat anul trecut.

Prin Măsura 1, Banca Transilvania susţine 11.340 de firme, 60% dintre cele înscrise în program alegând BT.

Cu ce vine Banca Transilvania pentru antreprenorii care se înscriu în program:

 Pentru clienţii BT, banca va deschide automat subcontul de grant, după primirea listei aplicanţilor de la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului;

 Business-urile care aleg BT, dar nu sunt clienţi ai Băncii Transilvania, îşi pot deschide online cont curent (NEOcont business).

Firmele beneficiază automat de servicii de Internet & Mobile Banking.

Ulterior deschiderii contului curent, banca va deschide automat
subcontul de grant imediat ce primeşte lista aplicanţilor de la minister;

 Costuri zero pentru toate tranzacţiile în/din subcontul de grant BT.

Cine poate beneficia de microgranturi:

 Microîntreprinderile şi IMM-urile care fac dovada că nu au salariați cu contract individual de muncă la 31 decembrie 2019;

 PFA-urile/întreprinderile individuale/întreprinderile familiale/ ONG-urile sau alți profesioniști, conform Art.3, alin. (2) din Legea Nr. 287/2009 – Codul Civil cu activitate economică în unul din domeniile de activitate prevăzute în anexa 1 din OUG 130;

  PFA-urile/cabinetele medicale indiviuale implicate în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul persoanelor cu COVID-19.

Fondurile sunt alocate în ordinea aplicării, iar formularul de înscriere rămâne activ 30 de zile, cu posibilitatea prelungirii perioadei, în funcţie de disponibilitatea bugetului alocat de Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului pentru această măsură.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Profil

Pay with BT Pay, disponibilă pe 30.000 de site-uri și aplicații

Utilizatorii aplicației BT Pay pot folosi opțiunea Pay with BT Pay pentru plăți rapide și sigure la comercianții care folosesc soluțiile NETOPIA Payments, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga:... detalii

Asigurare de calatorie din CEC app

Groupama și CEC Bank marchează un nou pas în simplificarea accesului la asigurări, lansând o opțiune prin care clienții persoane fizice ai băncii pot achiziționa asigurarea de călătorie direct din... detalii

Victoriabank, detinuta de Banca Transilvania, se extinde în Republica Moldova

Victoriabank, parte din Grupul Financiar Banca Transilvania, a făcut astăzi primul pas pentru o nouă achiziție în Republica Moldova, în domeniul microfinanțării, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Reprezentanții... detalii

CEC Bank si-a majorat cu 70% creditele pentru populatie

CEC Bank anunta o crestere importanta, de 70%, a volumului de credite acordate in 2024 persoanelor fizice pentru investitii imobiliare si alte proiecte personale. Comunicatul CEC Bank: Grupul Financiar CEC... detalii