Beneficiarii de granturi HoReCa au tranzactii gratuite si acces la credite fara garantii la Banca Transilvania

Autor:

Bancherul.ro
2021-06-24 14:35

Banca Transilvania face parte dintr-un nou program de granturi, de această dată cu destinaţie HoReCa, care înseamnă finanţare nerambursabilă pentru IMM-urile din industria ospitalităţii: hoteluri, restaurante, pensiuni, agenţii de turism şi organizatori de evenimente, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga:

Antreprenorii pot beneficia de finanţare – ajutor de la stat, prin Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului – de până la 20% din scăderea cifrei de afaceri din 2020, comparativ cu 2019, de maxim 800.000 de euro.

Peste 25.000 de clienţi BT sunt eligibili pentru finanţare nerambursabilă prin acest program – ca obiect de activitate, conform codurilor CAEN.

Cele mai importante noutăţi cu care vine programul faţă de alte scheme de ajutare a antreprenorilor afectaţi de pandemie:

– Susţinere pentru toţi: toate companiile eligibile primesc ajutor nerambursabil având în vedere că în program nu se aplică, aşa cum a fost în alte programe, principiul primul venit, primul servit.

Solicitanţii depun cererea de finanţare cu suma pentru care se încadrează (20% din diferenţa cifrei de afaceri de la 2019 – 2020), iar dacă bugetul alocat va fi mai mic decât totalul solicitat de beneficiari, va fi împărţit proporţional între ei.

Bugetul total pentru granturile HoReCa este de 2,5 miliarde
de lei.

 Criteriul de firmă în dificultate: sunt eligibile inclusiv microîntreprinderile şi întreprinderile mici care erau în dificultate la 31 decembrie 2019, cu condiţia să nu fie în insolvenţă până la data depunerii cererii de finanţare.

 Documentaţie obligatorie: odată cu cererea de finanţare trebuie depusă Autorizaţia de funcţionare/Certificatul de clasificare/Licenţa de turism etc., respectiv Raportul de expertiză contabilă/de audit care certifică baza de calcul folosită pentru stabilirea valorii grantului.

Este necesar ca raportul să fie întocmit de un contabil membru CECAR sau de un Auditor membru CAFR şi are rolul de a certifica valoarea încasărilor firmei pe fiecare cod CAEN.

 Acoperire mai mare a cheltuielilor: beneficiarii vor avea libertatea să plătească din aceste granturi toate cheltuielile care au legătură cu activitatea eligibilă desfăşurată.

Paşii necesari pentru accesarea granturilor pentru HoReCa:

 Obţinerea raportului de expertiză contabilă/de audit;

 Accesarea platformei de granturi  şi alegerea Băncii Transilvania, ca bancă parteneră;

 Completarea online a datelor de identificare;

 Solicitările sunt analizate de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, iar cele care se încadrează în cerinţe, aprobate. Ulterior este semnat contractul de grant;

 După ce ministerul virează banii de grant către BT, banca îi transferă în contul firmei respective.

Cu ce vine Banca Transilvania pentru antreprenorii care se înscriu în program:

 Pentru clienţii BT, banca va deschide automat subcontul de grant, după primirea listei aplicanţilor de la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului;

 Business-urile care aleg BT, dar nu sunt clienţi ai Băncii Transilvania, îşi pot deschide online cont curent (NEOcont business ). Firmele beneficiază automat de servicii de Internet & Mobile Banking. Banca va deschide automat subcontul de grant imediat ce primeşte lista aplicanţilor de la minister;

 Costuri zero pentru toate tranzacţiile în/din subcontul de grant BT;

 Credit-punte fără garanţii dacă firma are nevoie de bani până la primirea grantului de la minister.

Banca Transilvania este bancă principală în Programul Operaţional Competitivitate 2014 – 2020, iniţiat anul trecut pentru susţinerea antreprenorilor şi economiei, program care este încă în derulare. Prin Măsura 1 (cu finanţări de 2.000 de euro) şi Măsura 2 (cu finanţări de maxim 150.000 de euro), BT susţine peste 27.000 de firme, 53% din firmele înscrise în program alegând BT ca bancă parteneră. Banca Transilvania a realizat peste 15.000 de plăţi către beneficiari, valoare de peste 1,4 miliarde de lei.

Comentarii

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Banca Transilvania (BT)

Actualizara datelor personale la Banca Transilvania: cum se face si unde

Informatiile necesare privind actualizarea datelor personale la Banca Transilvania, conform informatiilor publicate de banca:Cum actualizez datele mele personale?Poți face asta simplu și rapid, alegând una din cele 5 variante -⠀Accesând secțiunea... detalii

Banca Transilvania deschide Agenții Dialog, fara ghisee, doar pentru consultanta

 Cele mai multe agenții BT Dialog sunt în București (15) și în Cluj-Napoca (6) Aproximativ 10% dintre sediile băncii sunt pentru consultanțăBanca Transilvania are aproape 50 de sedii dedicate... detalii

Banca Transilvania deschide Stup, un spatiu dedicat antreprenorilor

Banca Transilvania deschide Stup, spațiu fizic și virtual, dedicat susținerii comunității antreprenoriale, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga:Sub umbrela #sefacelastup, BT a creat infrastructura necesară conectării antreprenorilor cu furnizori... detalii

Banca Transilvania sustine femeile care conduc afaceri

Banca Transilvania se alătură Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin - CONAF.Datorită acestui parteneriat, BT va transpune principiile CONAF, în linie cu Strategia UE pentru Egalitate de Gen 2020 – 2025,... detalii