Guvernul României a aprobat Ordonanța de Urgență nr. 227/2020 privind modificarea și completarea OUG nr. 37/2020
Guvernul României anunță continuarea măsurii pusă la dispoziția clienților instituțiilor bancare în primăvara lui 2020 prin crearea posibilității suspendării plății ratelor de capital, dobânzilor și comisioanelor pentru o perioadă de maximum 9 luni în cadrul dat de modificarea si completarea OUG nr. 37/2020. Măsura are scopul de a susține conformarea la plată, pentru contribuabilii aflați în dificultate generată de lipsa de lichidități financiare, ca urmare a crizei provocate de pandemia COVID-19, conform unui anunt publicat de Banca Romaneasca, in care se adauga:
Conform noilor prevederi legislative rezultă că perioada maximă pentru suspendare este de 9 luni, atât pentru creditele pentru care s-a obținut deja suspendarea obligatiilor de plată, cât și pentru cele pentru care nu s-a aplicat această facilitate. Perioada maximă de 9 luni include și perioada pentru care au fost suspendate creditele în baza OUG 37/2020, a unui moratoriu non-legislativ sau în ambele cazuri.
Solicitările pentru suspendarea plății obligațiilor pot fi transmise instituțiilor bancare și non-bancare până la data de 15 martie 2021, urmând ca o decizie să fie emisă până cel tarziu la 31 martie 2021.
Pot beneficia de aceste facilități clienții care au încheiat un contract pentru obţinerea unui credit care nu a ajuns la maturitate şi pentru care institușia bancară nu a declarat scadenţa anticipată, la data de 31 decembrie 2020 inclusiv, și nu înregistrează restanțe la data solicitării.
O altă prevedere importantă este că pentru creditele ipotecare contractate de persoane fizice pentru care cererea de suspendare a obligațiilor de plată a fost formulată până pe 15 iunie 2020 potrivit legii, cu termen de încheiere a perioadei de amânare anterior intrării în vigoare a prezentei act normativ, suspendarea obligatiilor de plată complementar până la maximum 9 luni, se aplică prin cumularea creanței/restului de creanță aferent/e dobânzilor calculate în prima perioadă suspendată potrivit OUG nr.37/2020 cu creanța aferentă dobânzilor calculate pentru a doua perioadă suspendată.
La creanța astfel rezultată dobânda este 0% și plata de către debitor a acestei creanțe se va face eșalonat în 60 de rate lunare egale începând cu luna imediat următoare încheierii celei de-a doua perioade de amânare.
În vederea aplicării ordonanței, Ministerul Finanțelor urmează să publice normele metodologice. Vă rugăm să transmiteți cererea dumneavoastra utilizand formularul online ce urmează a fi disponibil pe site-ul băncii după data publicării (vom anunța pe site-ul Băncii acest lucru).
Pentru detalii referitoare la OUG 227/2020 privind modificarea și completarea OUG nr. 37/2020, Banca Românească este la dispoziția clienților săi și la adresa de email suspendareplati@brom.ro.
BRD Groupe Societe Generale anunta ca se poate intra fara certificat verde in majoritatea unitatilor sale, insa exista cateva sucursale unde este obligatorie prezentarea certificatului de vaccinare sau dovada trecerii... detalii
Banca Comerciala Romana (BCR) anunta ca intrarea clientilor in unitatile bancare (hub) este posibila fara prezentarea unui certificat verde (dovada vaccinarii sau trecerii prin boala COVID-19).Iata anuntul bancii, postat pe... detalii
Părinții care trebuie să supravegheze copiii în cazul în care cursurile sunt suspendate pot beneficia de zile libere plătite, conform unui comunicat PwC.Recent, prin Ordonanța 110/2021, Guvernul a reglementat că pentru anul școlar în curs se acordă același tip de sprijin pentru părinți cu cel care a fost în vigoare anul trecut, în contextul pandemiei.Însă pe durata vacanțelor școlare, măsura nu se aplică.Zilele libere se acordă obligatoriu de către angajator numai unuia dintre părinți, în cazul familiilor care au copii mai mici de 12 ani sau copii cu dizabilități de până la 26 de ani înscriși într-o unitate de învățământ sau într-o unitate de educație timpurie antepreșcolară.Pentru a putea fi acordate zile libere, locul de muncă ocupat de părinte trebuie să nu permită munca la domiciliu sau telemunca.
"Accesul la serviciile CEC Bank nu va fi afectat de restricții. Serviciile financiare sunt esențiale pentru asigurarea nevoilor de bază", conform unui anunt al bancii, in care se adauga:"În contextul... detalii