Comisia Europeana vrea sa aprobe inainte de Craciun planul privind ajutoarele de stat pentru banci

Autor:

Bancherul.ro
2008-12-02 16:10

Comisarul european pentru concurenţă Neelie Kroes, care se confruntă cu presiuni accentuate din partea statelor membre ale Uniunii Europene (UE), ca să aprobe ajutoarele de stat pentru bănci, a pledat marţi pentru aprobarea noilor reglementări înainte de Crăciun, relatează Reuters.rnrnKroes a arătat într-un comunicat, după reuniunea miniştrilor de finanţe din ţările membre ale UE, că reprezentanţii Comisiei Europene (CE) se aşteaptă ca băncile care vor primi ajutoare din partea statului să deblocheze creditarea către economia reală. rnrn”Este scopul meu ca autorităţile de la Bruxelles să aprobe înainte de Crăciun o serie de ajutoare suplimentare pentru a contracara extinderea crizei financiare către economia reală”, potrivit comunicatului comisarului european. rnrnFranţa, Germania, Olanda şi Suedia sunt printre ţările care au pus presiune asupra Comisiei să aprobe injecţiile de capital sau alte forme de ajutor pentru bănci. rnrnKroes a spus că trebuie să existe stimulente solide, astfel încât ajutoarele de stat să le fie acordate băncilor cât mai rapid cu putinţă, însă fără să li se interzică plata dividendelor, chiar dacă primesc bani publici. rnrnSituaţia individuală a băncilor trebuie luată în considerare, a declarat Kroes, în faţa miniştrilor de finanţe. Este nevoie, însă, de măsuri de precauţie care să limiteze efectele asupra competiţiei şi să se asigure că injecţiile de capital nu majorează profiturile băncilor. rnrnPreşedintele francez Nicolas Sarkozy şi cancelarul german Angela Merkel i-au avertizat săptămână trecută pe oficialii de la Bruxelles cu privire la supravegherea schemelor de salvare propuse de băncile naţionale, în contextul crizei financiare. rn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Interviu

Creditele in CHF ale Bancpost, preluate de Vista Bank de la First Bank

Creditele in franci elvetieni (CHF) acordate de Bancpost in anii 2007-2008 si apoi cesionate bancii-mama din Grecia, Eurobank, au fost preluate in administrare de Vista Bank, de la First Bank,... detalii

Contractul de credit e ca un manual de utilizare la care nu te uiti niciodata

Sistemul bancar din România este printre cele mai modee și performante din întreaga lume, spune Radu Ghețea în cadrul podcasturilor găzduite de Centrul de Soluționare Alteativă a Litigiilor în domeniul... detalii

Daca ai credit, trebuie sa ai puse deoparte 6 rate de rezerva

• Confuzia dintre dorințe și nevoi duce la imposibilitatea corelării veniturilor cu cheltuielile• Mulți oameni sunt deconectați de la propria situație financiară. Unii nu știu care sunt veniturile familiei. Alții... detalii

Viva Credit a redus dobanda la credite de la 1,2% la 1% pe zi

Viva Credit a redus dobanda la creditele mai mici de 5.000 de lei de la 1,2% pe zi la 1% pe zi, pentru a se conforma Legii 243/2024 privind plafonarea... detalii