DAE la creditele de consum scade la nivelul din 2017, inainte ca BNR sa creasca dobanzile

Autor:

Bancherul.ro
2019-09-03 20:34

Dobanda Anuala Efectiva (DAE), indicatorul pentru costul total al creditelor pentru consum (nevoi personale) in lei acordate de banci a scazut in iulie la nivelul de la finalul lui 2017, inainte ca Banca Nationala a Romaniei (BNR) sa majoreze de trei ori dobanda de referinta cu cate un sfert de punct, de la 1,75% la 2,50%, cat este si in prezent.

DAE la creditele de consum noi in lei a scazut in iulie la 10,29%, de la 10,57% in iunie, cel mai mic nivel inregistrat pana acum din decembrie 2017, cand DAE era 9,98%, conform statisticilor BNR. (vezi graficul)

Dupa ce BNR a inceput sa urce dobanda de referinta, DAE la creditele de consum a crescut rapid, pana la 11% in mai 2018, dupa care s-a stabilizat intre 10,5% si 11%, in conditiile in care aceste tipuri de credite sunt cu dobanda fixa, nefiind influentate de indicii de referinta ai pietei interbancare (ROBOR sau, mai nou, IRCC).

Scaderea dobanzii a s-a reflectat in volumul de credite de nevoi personale acordate de banci, care au explodat in iulie la un nou record istoric (vezi aici detalii).

Creditele pentru locuinte, care au in majoritate dobanzi variabile, indexate la ROBOR si acum la IRCC, au fost insa afectate serios de cresterea ROBOR de la finalul lui 2017: DAE a urcat de la 4% in vara lui 2017 la 6% in august 2018.
DAE la creditele ipotecare a mai scazut in acest an, pana la 5,57% in iunie, insa in iulie a crescut iar, la 5,71%.

Cresterea dobanzii la creditele ipotecare s-a reflectat si ea in volumele de credite noi, care au avut o crestere modesta in luna iulie, comparativ cu imprumuturile pentru nevoi personale.

Scadere importanta si a dobanzii la creditele pentru firme

Si dobanda la creditele noi in lei pentru firme a avut o scadere importanta in luna iulie, la 5,75%, de la 6,10%, cel mai redus nivel din iunie 2018, cand era 5,57%.

In iunie 2017, dobanda la finantarile pentru firme era 4%, dar dupa rabufnirea inflatiei si implicit a ROBOR si a dobanzii de referinta a BNR, dobanda a urcat cu doua puncte, pana la 6% in vara lui 2018, la fel ca in cazul creditelor imobiliare.

Scaderea dobanzii la creditele pentru firme in iulie s-a reflectat, de asemenea, in volumele de noi finantari acordate in aceeasi luna a anului.

 

Comentarii

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Stirea Zilei

CSALB contrazice ANPC: solutionarea alternativa a litigiilor cu bancile si IFN-urile se poate face doar la CSALB

Solutionarea alternativa (amiabila, nu printr-un proces in instanta) a litigiilor dintre banci sau IFN-uri cu clientii acestora se poate face, conform legii, doar in cadrul CSALB (Centrul de Solutionare Alternativa... detalii

Crestere importanta a solvabilitatii bancilor

Cele 32 de institutii de credit din Romania si-au sporit profitul net cu 11%, echivalentul a 1,1 miliarde lei, la 11,5 miliarde lei, in primele 9 luni din acest an,... detalii

Nu ne mai pacaliti cu credite online cu dobanda 0%!

Ofertele de credite online cu dobanda 0 in prima luna sau prima saptamana ale unor IFN-uri precum Hora Credit sau Ferratum pot fi considerate o practica inselatoare, asadar ilegala, intrucat... detalii

Ce dobanzi au creditele online ale IFN-urilor, dupa plafonare

Dobanzile la creditele online acordate de IFN-uri au scazut doar putin, in general cu 0,2 puncte procentuale pe zi, de la 1,2% la 1% pe zi, adica 365% pe an,... detalii