Bancile impun restrictii la finantarea firmelor, dupa ce BNR le-a cerut mai mult capital

Autor:

Bancherul.ro
2018-09-19 22:47

Bancile cu multe credite neperformante ar putea inaspri conditiile de finantare a firmelor, dupa ce BNR le-a impus, din luna iulie, sa detina mai mult capital, pentru a preveni eventuale riscuri cu care s-ar putea confrunta sectorul bancar intr-o situatie de criza.

“Băncile anticipează o înăsprire moderată a standardelor de creditare, in trimestrul trei din 2018, în contextul introducerii de către BNR a amortizorului de risc sistemic”, se arata in ultimul sondaj realizat de BNR printre bancheri cu privire la creditarea companiilor.

Nivelul inca ridicat al creditelor neperformante detinute de bancile romanesti, in contextul inrautatirii indicatorilor macroeconomici, din cauza modificarilor Codului Fiscal si a politicii fiscale prociclice a Guvernului, si a incertitudinilor externe, au determinat Comitetul National pentru Supravegherea Macroprudentiala (CNSM), condus de guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, sa recomande BNR sa ceara capital suplimentar bancilor mai riscante, adica celor care au mai multe credite neperformante.

Este vorba de un asa-zis “amortizor de capital pentru riscul sistemic”, care se aplica tuturor expunerilor bancilor (credite si alte investitii ale acestora) începând cu 30 iunie 2018, “cu scopul de a susține procesul de administrare adecvată a riscului de credit și de creștere a rezilienței sectorului bancar împotriva unor șocuri neanticipate, pe fondul unor circumstanţe structurale nefavorabile”, a anuntat CNSM.

Nivelul capitalului va fi intre 0 si 2% din expunerile bancilor, in functie de indicatorii privind rata creditelor neperformante si gradul de acoperire cu provizioane ale fiecarei banci. (vezi aici detalii)

Bancile europene relaxeaza standardele de creditare

In sondajul BNR se arata ca in T2 din 2018 băncile romanesti nu au modificat standardele de creditare pentru firme comparativ cu trimestrul anterior, acestea rămânând constante atât la nivel agregat, cât și în structura.

La bancile din zona euro, mentioneaza BNR, standardele de creditare au continuat să se relaxeze față de trimestrul precedent, datorita presiunilor concurențiale și percepției la risc a băncilor, în timp ce elemente precum costul finanțării, constrângerile bilanțiere și toleranța la risc au avut o influență restrictivă.

Pentru T3 2018, băncile europene preconizează o continuare a relaxării standardelor de creditare pentru segmentul companiilor. În ceea ce privește cererea de credite, aceasta a crescut și în cadrul zonei euro, fiind susținută în special de nivelul scăzut al ratelor dobânzilor, de necesarul de finanțare pentru stocuri și capital de lucru, precum și de activități de tip fuziuni și achiziții.

[1]

In cazul bancilor romanesti, factorii care contribuie la modificarea standardelor de creditare la nivel local nu au înregistrat variații față de trimestrul anterior. Situatia capitalului bancii si deciziile de politica monetara sau prudentiala ale BNR au fost singurii factori luati in calcul de banci.

Împrumuturile garantate cu ipoteci asupra imobilelor comerciale nu au suferit modificări în ceea ce privește standardele de creditare, estimările băncilor pentru trimestrul următor fiind de menținere la un nivel relativ constant al acestora.

[2]

Niciunul dintre termenii creditării nu a înregistrat variații notabile în T2 2018 comparativ cu T1 2018.

Cererea de credite a continuat să avanseze semnificativ și în T2, conform așteptărilor anterioare ale băncilor, atât la nivel agregat, cât și în structură.

[3]

După tipul împrumutului, se distinge o preferință a companiilor pentru creditele cu scadențe mai lungi.

Așteptările băncilor cu privire la evoluția cererii de credite din T3 sunt de ușoară temperare a ritmului de creștere a acesteia. Astfel, deși la nivel agregat băncile estimează o majorare moderată a cererii, în funcție de dimensiune, companiile de talie mică și mijlocie sunt așteptate să contribuie mai mult la această dinamică, în timp ce cererea provenită din partea firmelor de talie mare este preconizată a se menține la nivelul din trimestrul curent (T2).

[4]

Ponderea creditelor respinse în totalul împrumuturilor solicitate s-a menținut la același nivel.

Riscul de credit dezagregat pe domenii de activitate a înregistrat tendințe de creștere în sectoarele energie, turism și imobiliar. Astfel, majorarea nivelului perceput al riscului aferent sectorului energie a fost moderată, în timp ce în cazul sectoarelor turism și imobiliar, creșterea a fost de amplitudine marginală.

Riscul de credit nu s-a modificat în funcție de dimensiunea companiilor.

[5]

Pierderea în caz de nerambursare (LGD) la nivel agregat s-a menținut la un nivel relativ constant, de 30 la sută, în T2 2018. În structură, modificările nu sunt semnificative, cu excepția sectorului industriei extractive, pentru care nivelul LGD s-a îmbunătățit considerabil față de trimestrul anterior.

Informaţia despre LGD pentru creditele acordate atât companiilor, cât şi populaţiei, trebuie interpretată cu prudenţă, având în vedere seria scurtă de date disponibile de către bănci pentru a cuantifica acest indicator.

Comentarii

Gioaba Adrian Irinel

Doresc sa fac imprumut de 15.000 lei

Doresc un imprumut

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Stirea Zilei

Crestere importanta a solvabilitatii bancilor

Cele 32 de institutii de credit din Romania si-au sporit profitul net cu 11%, echivalentul a 1,1 miliarde lei, la 11,5 miliarde lei, in primele 9 luni din acest an,... detalii

Nu ne mai pacaliti cu credite online cu dobanda 0%!

Ofertele de credite online cu dobanda 0 in prima luna sau prima saptamana ale unor IFN-uri precum Hora Credit sau Ferratum pot fi considerate o practica inselatoare, asadar ilegala, intrucat... detalii

Ce dobanzi au creditele online ale IFN-urilor, dupa plafonare

Dobanzile la creditele online acordate de IFN-uri au scazut doar putin, in general cu 0,2 puncte procentuale pe zi, de la 1,2% la 1% pe zi, adica 365% pe an,... detalii

Care sunt cardurile de credit cu cele mai mici dobanzi?

Cardurile de credit cu cele mai mici dobanzi din oferta principalelor banci sunt, in ordine, cele emise de CEC Bank, Libra Bank si Banca Transilvania (BT), conform clasamentului intocmit de... detalii