Cursul valutar ar putea creste la 4,78 lei/1 euro la finalul lui 2018, estimeaza economistii Garanti Bank

Autor:

Bancherul.ro
2018-05-16 18:42

Garanti Bank revizuiește prognoza privind creșterea economică la 4.4%, de la estimarea de 4% previzionată de bancă la începutul anului, anunta banca intr-un comunicat, in care mai arata urmatoarele:

Această creștere va fi, cel mai probabil, susţinută, la fel ca în anul anterior, de avansul serviciilor, industriei şi comerţului, conform celui mai recent Raport Macroeconomic, corespunzător primului trimestru al acestui an.

Cererea internă continuă să fie stimulată de politica fiscală expansivă, deficitul bugetar ajungând la 3,5% în 2018.

Cererea externă pentru bunurile de capital necesare în producţie, sau pentru cele de folosinţă îndelungată continuă să crească, o tendință observată și în 2017, pe măsură ce stocul de capital este reînnoit, după erodarea acestuia în anii de după criză.

În ceea ce privește inflația, Garanti Bank estimează că aceasta va încheia anul la un nivel de 3,6%, față de nivelul actual de 5,2%.

Pe fondul supraîncălziririi economiei, Banca Națională a României (BNR) a majorat rata dobânzii cheie de 3 ori în acest an, iar Garanti Bank previzionează înca o majorare până la finalul anului. Astfel, rata dobânzii cheie ar putea încheia anul la 2,75%, față de 2,5% în prezent.

Ca și în cazul inflației, cea mai mare parte a creșterii ratelor de dobândă interbancare a avut deja loc, ROBOR 3M înregistrând un nivel de 2,7% în prima parte a lunii mai, față de 0,9%, cât era în luna septembrie a anului trecut, când lichiditatea din piaţă a început să se diminueze.

Deficitul de cont curent va continua să crească în 2018, însă, acesta nu va lua un avans semnificativ, pe fondul apetitului mai puțin ridicat pentru consum, dar și al încetinirii creșterilor salariale preconizate pentru 2018.

Deficitul de cont curent continuă să fie finanțat de investițiile străine directe (ISD) și de fondurile europene, deși acest lucru s-ar putea să nu mai reflecte realitatea în viitor, mai ales că în primul trimestru se observă deja o scădere a ISD-urilor, faţă de perioada similară de anul trecut, iar tendinţa negativă ar putea continua pe parcursul anului.

Garanti Bank își menține așteptările privind cursul EUR/RON, care ar urma să ajungă la 4,78, până la finalul anului. Alți factori, precum sentimentul investitorilor și realocarea fluxurilor de portofoliu, ar putea juca, de asemenea, un rol.

Creditarea s-a aflat pe o pantă ascendentă anul trecut, depășind media zonei euro la finalul lui 2017. Potrivit raportului macroeconomic, Garanti Bank estimează că ritmul de creștere al creditării se va menține și în 2018.

Banca anticipează o majorare a împrumuturilor acordate consumatorilor, precum și un avans moderat al creditelor acordate companiilor, acestea din urmă manifestând o sensibilitate față de costurile mai mari de finanţare și de ritmul mai lent de creștere economică.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Analiza

Bancile devin mai prudente - indicatorii sistemului bancar in 2024

Bancile romanesti si-au majorat anul trecut provizioanele pentru riscuri, precum si valoarea capitalurilor proprii, semn ca devin mai prudente in fata incertitudinilor in crestere. Concret, conform datelor furnizate de Banca... detalii

Cu ce oferta vine din Ungaria banca digitala Granit pentru a concura banca romaneasca Salt

Banca digitala maghiara Granit Bank s-a extins in Romania cu o oferta de cont si card gratuite, dupa modelul bancii romanesti digitale Salt. Sa facem o comparatie intre serviciile Granit... detalii

Credex promoveaza o dobanda de 5%, dar care poate fi si de 10 ori mai mare

Credex isi face reclama la credite afisand o "dobanda de la 5,9%", dar care poate fi chiar si de 10 ori mai mare, de 50%. Dobanda "de la 5,9%" este... detalii

De ce saboteaza ANPC functionarea CSALB?

ANPC (Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului) submineaza functionarea CSALB (Centrul de Solutionare a Litigiilor din Domeniul Bancar), desi nu are nicio atributie legala in solutionarea pe cale amiabila a litigiilor... detalii