Pretul de referinta la asigurarile RCA a crescut cu 9% pentru persoane fizice si 11% pentru firme

Autor:

Bancherul.ro
2018-02-23 10:14

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) publică tarifele de referinţă pentru poliţele auto obligatorii (RCA), conform prevederilor Legii nr. 132/2017 şi a Normei 22/2017 privind metodologia de calcul a acestora, anunta ASF intr-un comunicat, in care mai mentioneaza urmatoarele:

Tarifele de referinţă au fost calculate, potrivit prevederilor legale, de o companie independentă – Deloitte Audit SRL – în funcţie de: categoriile de vehicule (autoturisme, autovehicule transport marfă, autovehicule transport persoane etc.), de tipul asiguratului (persoană juridică/persoană fizică), de vârsta asiguraților în cazul persoanelor fizice, precum și de caracteristicile tehnice ale vehiculelor (capacitatea cilindrică sau puterea, masa maximă autorizată, numărul de locuri).

Tariful de referință este un reper pentru consumatori în ceea ce privește prețul poliţelor auto obligatorii și reprezintă, împreună cu factorul N, elementele în baza cărora este stabilit pragul aferent încadrării unui asigurat în categoria de client cu risc ridicat.

Schimbarea relativă a primei de risc de referință comparativ cu cea din tariful de referință anterior nu este consistentă la nivelul tuturor categoriilor de autovehicule, existând atât scăderi, cât și creșteri de valoare.

Tarifele de referință vin în contextul creat de cadrul legislativ primar și secundar actual, care introduce prevederi și instrumente noi pentru piață.

Printre acestea se numără și un sistem de Bonus-Malus care răsplătește comportamentul corect în trafic. Acum șoferii care ajung la clasa maximă de bonus (B8) primesc o reducere de 50% a tarifului de primă, față de 32% cât era prevăzut de reglementările anterioare.

La data de 31.12.2017, conform datelor disponibile din baza de date CEDAM, aproximativ 83% din polițele RCA pentru persoane fizice se află în clasele de bonus B1-B8, în categoria maximă B8 aflându-se 48% din polițe. Pentru persoanele juridice, aproximativ 76% din polițe se află în clasele de bonus B1-B8, în categoria maximă B8 aflându-se 26% din polițe.

Astfel, ca urmare a modificării legislației cu privire la sistemul de Bonus-Malus, reducerile procentuale disponibile sunt mai mari decât au fost aplicate în trecut.

Tariful de referință mediu ponderat în funcție de numărul de expuneri pe fiecare segment pentru persoane fizice este de 756 lei, comparativ cu 692 lei conform tarifului de referință anterior (+9%), iar pentru persoane juridice este de 1.752 lei comparativ cu 1.574 lei conform tarifului de referință anterior (+11%).

Publicarea tarifelor de referință reprezintă un demers ce conduce la creșterea transparenței, la informarea și la transmiterea către consumatori a unor informații corecte și complete cu privire la polițele RCA. Tarifele de referință nu reprezintă tarife la care sunt încheiate polițele RCA în piață.

Tarifele de referinţă pe fiecare categorie de autovehicul şi de asigurat pot fi consultate aici.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Noutati ASF

Regulamentul A.S.F. privind locurile de tranzacționare se modifica

Deciziile adoptate de Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (comunicat de presa):În cadrul ședinţei de astăzi, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a adoptat măsuri privind funcționarea pieţelor financiare nebancare supravegheate – asigurări, piaţă de capital şi pensii private, după cum urmează:• ReglementareProiectul de Regulament pentru modificarea Regulamentului A.S.F. nr. 13/2018 privind locurile de tranzacționare (proiectul va fi publicat pe www.asfromania.ro, pentru consultare publică, timp de 10 zile).• AutorizareAutorizarea domnului Gerke Anno Witteveen în calitate de membru al Consiliului de Administrație al NN Pensii Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Administrat Privat S.A.;Aprobarea solicitării SSIF Goldring S.A. de autorizare a doamnei Lobdă Adriana Simona în cadrul componenței Consiliului de Administrație al societății;Aprobarea solicitării SSIF Share Invest S.A. de autorizare a domnului Amzuică Bogdan Florian în funcția de director al societății;Aprobarea cererii privind autorizarea modificării... detalii

Genox Invest si Vitalinvest, platforme de investitii in criptomonede neautorizate de ASF, care pot fi inselatorii

Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) a publicat la rubrica ALERTE INVESTITORI noi platforme de investitii in criptomonede neautorizate, care se pot dovedi inselatorii si in care va recomandam sa nu investiti... detalii

Norma ASF privind prospectul schemei de pensii private a fost modificata

Deciziile adoptate de Consiliul Autorității de Supraveghere FinanciarăBucureşti, 15 februarie 2023 – În cadrul ședinţei de astăzi, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a adoptat măsuri privind funcționarea pieţelor financiare nebancare supravegheate – asigurări, piaţă de capital şi pensii private, după cum urmează:• ReglementareRegulamentul de modificare și completare a Regulamentului A.S.F. nr. 3/2013 pentru autorizarea și funcționarea contrapărților centrale emis în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2012 privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărțile centrale și registrele centrale de tranzacții (regulamentul va fi transmis, spre publicare, Monitorului Oficial al României);Norma pentru modificarea Normei nr. 7/2007 privind prospectul schemei de pensii private, aprobată prin Hotărârea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private nr. 26/2007 (norma va fi transmisă, spre publicare, Monitorului Oficial al României);Norma pentru... detalii

O noua platforma de investitii in criptomonede, Geneoninvest, ar putea fi inselatorie, avertizeaza ASF

O noua plaforma de investitii in criptomonede precum bitcoin, Geneoninvest (vezi foto), ar putea fi o inselatorie, fiind inclusa in lista autoritatilor nesupravegheate de Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF):"DAWG SOLUTIONS... detalii