Garanti Bank a fost validata ca Superbrand

Autor:

Bancherul.ro
2018-02-21 19:10

Garanti Bank, una dintre cele mai dinamice bănci de pe piața locală, a fost selectată și confirmată ca Superbrand. Această confirmare vine în anul care marchează a 20-a aniversare pe piața locală a băncii, se arata intr-un comunicat de presa, in care se mai arata urmatoarele:

Performanța Garanti Bank a fost evaluată ținând cont de criterii cum ar fi calitate, încredere și diferențiere pe piață și votată de către consumatorii români, banca evidențiindu-se dintr-o listă de peste 1.500 de branduri analizate de Superbrands România. Distincția vine ca o recunoaștere a eforturilor depuse de Garanti Bank pe piața locală și întărește astfel poziția acesteia ca bancă de top în sistemul financiar românesc.

„Suntem bucuroși să vedem că angajamentul nostru față de piața locală este apreciat. Includerea în Programul Superbrands este încă o dovadă că devotamentul nostru pe termen lung față de nevoile și dorințele clienților noștri, este mai mult decât planul nostru de afaceri, fiind ceva în care credem cu adevărat și după care ne desfășurăm activitatea zilnică. Vom continua să creștem și să ne dezvoltăm, dând înapoi încrederea, care ne-a fost investită de-a lungul anilor”, a declarat Ufuk Tandoğan, CEO Garanti Bank.

Superbrands recompensează reputația brandurilor și promovează disciplina de branding, oferind o distincție brandurilor excepționale prin intermediul programelor dezvoltate în 88 de țări, de pe patru continente. Pentru a selecta Superbrandurile din Romania sunt analizate, în fiecare an, branduri internaționale și locale, din 52 de domenii de activitate.

Acestea parcurg un proces de selecție, în care sunt evaluate în funcție de mai multe criterii de către un consiliu de profesioniști în managementul afacerilor, marketing, comunicare, dar și jurnaliști din presa de afaceri, precum și de către consumatori în cadrul unui studiu de piață realizat de Superbrands România cu sprijinul IPSOS.

Despre Garanti Bank Romania

Garanti Bank România face parte din Grupul financiar-bancar Garanti România, care reunește și Garanti Leasing (marca sub care funcţionează compania Motoractive IFN SA) și Garanti Credite de Consum (marca sub care funcţionează Ralfi IFN SA).

Garanti Bank este deținută de către Turkiye Garanti Bankasi A.S. (TGB), a doua cea mai mare bancă privată din Turcia. TGB este o bancă universală cu servicii de top în toate segmentele de business. Banca deservește peste 14,5 milioane de clienți în zonele corporate, comercial, întreprinderi mici și mijlocii, dar și retail, oferind servicii financiare integrate. Grupul financiar spaniol Banco Bilbao Vizcaya Argentaria (BBVA) este acționarul majoritar al TGB.

Garanti Bank România oferă o serie de produse și servicii de calitate pentru toate segmentele de business: retail, IMM și corporate, și este una dintre cele mai dinamice și inovatoare bănci de pe piața locală.

Prezentă în România din 1998, banca a dezvoltat un portofoliu solid de clienți și și-a extins prezența națională prin sucursale și canale alternative, ajungând la o rețea extinsă de bancomate inteligente care pot fi folosite de oricine, nu doar de clienții băncii, pentru tranzacții cu sau fără card.

Anul trecut, Garanti Bank a fost premiată de prestigioasa revistă Global Finance pentru “Best Consumer Digital Bank in Romania”. Distincția a fost acordată în cadrul evenimentului “2017 World’s Best Consumer Digital Banks” și este al zecelea premiu pe care Garanti Bank îl primește din partea Global Finance în ultimii nouă ani.

Comentarii

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Profil

Aplicațiile BT Pay și BT Go înlocuiesc BT24 și NeoBT

BT Pay și BT Go înlocuiesc treptat BT24 și NeoBT, devenind singurele aplicații prin care cliențiipersoane fizice și firme vor face banking cu Banca Transilvania, anunta banca intr-un comunicat, in... detalii

Banca Transilvania introduce inteligența artificială în BT Pay

Utilizatorii BT Pay au la dispoziție un asistent virtual (Chat BT) pentru informații cu privire la funcționalitățile aplicației, precum și despre produsele și serviciile Băncii Transilvania, anunta banca intr-un comunicat,... detalii

De cine este detinuta Garanti BBVA Romania?

Actionarul majoritar al Garanti BBVA Romania este G Netherlands B.V., o companie cu raspundere limitata cu sediul in Amsterdam, Olanda, care este detinuta 100% in mod indirect de Turkiye Garanti... detalii

Credite cu garantii UE pentru legumicultori, fermieri si mici afaceri de la Patria Credit

Patria Credit IFN SA, instituție financiară nebancară parte a Patria Bank Group, anunță semnarea unui nou acord de garantare cu Fondul European de Investiții (FEI), prin programul EUInvest, pentru acordarea... detalii