Piperea pierde celebrul proces Andriciuc vs. Banca Romaneasca privind conversia creditelor in CHF la cursul istoric

Autor:

Bancherul.ro
2017-11-28 19:02

Avocatul Gheorghe Piperea a pierdut procesul de la Curtea de Apel Oradea in care a cerut, in numele unui grup de clienti ai Bancii Romanesti, printre care Andriciuc Ruxandra, conversia creditelor in franci elvetieni (CHF) la cursul din data acordarii, la jumatate fata de cel din prezent.

Decizia nu este definitiva, putand fi atacata cu recurs la instanta suprema, ICCJ, cea care recent a condamnat Raiffeisen Bank sa revina cu un contract de credit in CHF la conditiile initiale din momentul acordarii acestuia, atat in privinta dobanzii cat si a cursului CHF/RON, adica exact ceea ce se arata intr-un ordin emis recent impotriva bancii de ANPC. (vezi aici detalii)

Banca Romaneasca, detinuta de grupul grecesc National Bank of Greece (NBG), a fost cumparata recent de OTP Bank, care are experienta in relatia cu clientii cu credite in CHF, astfel ca anul viitor, dupa incheierea tranzactiei, banca maghiara va face clientilor Bancii Romanesti cu credite in franci o oferta de conversie a acestora in lei, cu o reducere a datoriei, asa cum a procedat cu clientii proprii. (vezi aici detalii)

Solutia pe scurt a instantei din Oradea: “Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanţii reclamanţi… în contradictoriu cu intimata pârâtă SC Banca Românească SA, împotriva Sentinţei nr. 280/30.04.2015, pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care o menţine în totalitate. Obligă fiecare parte apelantă să plătească părţii intimate Banca Românească SA suma de câte 812 lei, cheltuieli de judecată în apel. Cu drept de recurs în 30 de zile de la comunicare ce se va depune la Curtea de Apel Oradea.”

Procesul a devenit celebru dupa ce judecatorii din Oradea au trimis, la cererea lui Piperea, o solicitare la Curtea Europeana de Justitie pentru exprimarea unei opinii referitoare la problema contractelor de credit in valuta.

Curtea de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) a decis ca imprumuturile in valuta (franci elvetieni – CHF, euro sau alte monede straine) acordate de bancile romanesti trebuie rambursate in moneda in care au fost acordate, la cursul zilei, nu la cel istoric, din momentul in care au fost acordate, inainte de criza din 2008, dupa cum cer in instante unii avocati, printre care Gheorghe Piperea.

Cu toate acestea, au subliniat judecatorii europeni, bancile trebuie sa-si informeze adecvat clientii cu privire consecintele unui credit in valuta, respectiv majorarea semnificativa a ratei lunare in cazul deprecierii monedei in care-si incaseaza veniturile. Instantele de judecata pot aprecia daca bancile romanesti si-au informat in mod adecvat sau nu clientii in aceasta privinta, iar in cazul in care constata ca informarea clientilor nu a fost suficienta, pot declara clauza de rambursare a creditului la cursul zilei ca fiind abuziva si in consecinta sa impuna plata ratelor la cursul istoric.

Decizia era previzibila, dupa publicarea, in aceasta primavara, a concluziilor avocatului general al CJUE, Niels Wahl, potrivit caruia rambursarea creditelor in CHF in aceeasi moneda, la cursul zilei, nu este o clauza abuziva, conform Directivei 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. (vezi aici detalii)

Este vorba de hotararea CJUE in cauza C‑186/16, prin care s-au raspuns la trei intrebari trimise de Curtea de Apel Oradea, unde se judeca un proces dintre Banca Romaneasca si mai multi clienti cu credite in CHF, prin care Ruxandra Paula Andriciuc, reprezentati de avocatul Gheorghe Piperea, care au cerut judecatorilor conversia creditelor in franci la cursul istoric, din data acordarii, intrucat ar fi abuziva clauza din contractele de credit in care se spune ca imprumuturile se ramburseaza tot in franci, la cursul zilei, iar clientii isi asuma riscul valutar.

Piperea a invocat ca argument principal reaua-vointa bancii in momentul acordarii creditelor, sustinand ca aceasta stia de riscul ridicat de apreciere a monedei elvetiene, dar cu toate acestea nu si-a informat adecvat clientii cu privire riscul valutar, ba chiar a prezentat imprumuturile in CHF ca fiind mai avantajoase decat altele, cu scopul de a acorda cat mai multe credite si implicit de a obtine profituri mai mari. (vezi aici detalii)

Piperea a pierdut si la Curtea Constitutionala

Piperea este si cel care a redactat si sustinut in Parlament, impreuna cu senatorul PNL Daniel Zamfir, legea privind conversia in lei a creditelor in franci la cursul istoric, din data acordarii acestora, precum si legea darii in plata.

Prima dintre ele a fost declarata ilegala de Curtea Constitutionala, in timp ce a doua a fost modificata radical, astfel incat sa se poata aplica doar daca un judecator constata existenta teoriei impreviziunii din Codul Civil.

Curtea Constitutionala a dat de inteles ca teoria impreviziunii s-ar putea aplica imprumuturilor in franci, caz in care instantele de judecata ar putea decide nu doar darea in plata, cat mai ales echilibrarea contractului de credit, de exemplu aplicara unui curs mediu intre cel din data acordarii si cel din prezent. Adica o solutie de mijloc, echilibrata, nu una radicala, sustinuta de Piperea.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

Credite BT Direct pentru pacientii Medicover

Banca Transilvania, BT Direct și Medicover anunță un parteneriat pentru creșterea accesului la servicii medicale private, susținând sănătatea și creșterea calității vieții, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Pacienții... detalii

Probleme cu cardurile BRD Mastercard

Cardurile Mastercard emise de BRD nu au functionat astazi la ATM-urile altor banci si la platile in magazine. Tranzactiile refuzate au fost insa inregistrate de doua ori (dublate) in conturile... detalii

Card cu OLED in editie limitata: BT Visa UNTOLD

Perioada de pre-înregistrare pentru Cardul BT Visa UNTOLD în variantă fizică se încheie în câteva zile, în 15 aprilie, anunta Banca Transilvania intr-un comunicat, in care adauga: Acesta este primul... detalii

Creditele si depozitele la TBI Bank, indisponibile pana in 1 aprilie

TBI Bank anunta ca "intre 27 martie si 31 martie, efectuam o actualizare importanta a sistemelor noastre. Din 1 aprilie, toate serviciile vor fi din nou disponibile": Serviciile indisponibile in... detalii