Romania a devenit membra a Bancii Asiatice pentru Investitii in Infrastructura (AIIB)

Autor:

Bancherul.ro
2017-02-16 11:23

Guvernul a aprobat un Memorandum cu tema: – Aprobarea iniţierii negocierilor privind dobândirea de către România a calităţii de membru al Băncii Asiatice pentru Investiţii în Infrastructură (AIIB) – Aprobarea transmiterii unei scrisori conducerii AIIB, semnate de către Primul Ministru/Ministrul Finanţelor Publice, privind acceptarea condiţiilor financiare propuse, respectiv subscrierea de către România a 1530 de acţiuni, reprezentând o valoare totală a capitalului de 153 mil.dolari SUA din care 30,6 mil.dolari SUA capital vărsat, plătibil în 5 tranşe egale, se arata intr-un comunicat al Guvernului.

“Din punct de vedere politic, aderarea Romaniei la AIIB corespunde obiectivului consolidarii relatiilor bilaterale cu R.P. Chineza, in timp ce absenta din randul membrilor bancii ar putea induce riscul unei singularizari in raport cu majoritatea statelor membre UE care au aderat sau sunt pe cale sa adere la AIIB. Un alt risc ar consta in cvasi-ignorarea Romaniei de catre autoritatile chineze si plasarea tarii noastre in postura de a-si vedea diminuate avantajele competitive in raport cu alte state din zona de apartenenta implicate in promovarea intensa a cooperarii economice cu China”, se arata in Memorandumul Guvernului Romaniei.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: ECONOMIE

Inflația anuală, redusă la 4,86%

Inflația anuală a scăzut în martie 2025 la 4,86%, după ce trescuse pragul de 5% în luna anterioară, potrivit datelor publicate de INS. Prețurile au avansat per total cu doar... detalii

Deficitul comercial pe primele două luni ale anului, majorat cu 35%  

Exporturile României au fost în februarie 2025 de circa 7,9 miliarde euro (-0,7% față de aceeași lună a anului anterior), în timp ce importurile au urcat la valoarea de 10,8... detalii

Comerțul, a cincea lună consecutivă de ajustare a creșterii

Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul (fără autovehicule și motociclete) a consemnat în februarie 2025 o scădere de -2,1% față de luna anterioară pe seria brută, redusă la mai... detalii

România, campioana europeană la șomajul tinerilor

România a trecut pe primul loc în UE la șomajul în rândul tinerilor (persoane sub 25 de ani) potrivit celor mai recente date disponibile ale Eurostat. Cu un procentaj în... detalii