Legea insolventei persoanelor fizice (falimentul personal) intra in vigoare din 1 noiembrie, dar inca nu se poate aplica

Autor:

Bancherul.ro
2016-10-05 10:51

Camera Deputatilor a decis ieri ca legea insolventei persoanelor fizice (falimentul personal) sa intre in vigoare de la 1 noiembrie, cu doua luni mai devreme decat a decis initial guvernul, care a amanat, la finalul anului trecut, aplicarea legii pentru 1 ianuarie 2017.

In prezent, legea falimentului personal nu poate fi aplicata, intrucat inca nu au fost aprobate nomele metodologice de aplicare a legii si nici nu au fost constituite comisiile de insolventa care trebuie sa aprobe cererile clientilor bancilor de intrare in faliment personal, a declarat, pentru Bancherul.ro, presedintele Autoritatii pentru Protectia Consumatorului (ANPC), Bogdan Pandelica.

ANPC este responsabila cu implementarea legii falimentului personal, insa pana acum nu a reusit sa constituie comisiile de insolventa, in care trebuie sa angajeze in jur de 300 de persoane, din lipsa fondurilor pe care trebuie sa le primeasca in acest sens de la bugetul de stat, spun oficialii institutiei.

Este greu de crezut, asadar, ca legea se va putea aplica din 1 noiembrie.

De altfel, legea insolventei persoanelor fizice, initiata de deputata PSD, Ana Birchall, a aparut ca o alternativa la propuneri de legi mai drastice initiate impotriva bancilor, precum cea de conversie a creditelor in valuta si franci elvetieni sau legea darii in plata.

Iar propunerea de intrare in vigoare a legii mai devreme decat termenul propus de guvern, initiata tot de Birchall, a fost sustinuta de catre bancheri, prin ARB, inca din aceasta primavara, dupa intrarea in vigoare a legii privind darea in plata, astfel ca lobby-ul bancherilor pe langa Ana Birchall nu a fost prea eficient.

De ce s-a amanat intrarea in vigoare a legii

Guvernul a decis sa amane cu un an intrarea invigoare a legii insolventei persoanelor fizice motivand “imposibilitatea aplicării procedurii administrative de insolvență pe bază de plan de rambursare și a procedurii simplicate de insolvență, în condițiile inexistenței, respectiv, subdimensionării structurilor administrative de implementare.” (vezi aici detalii)

Ulterior, Ministerul Economiei a publicat “Planul de acțiune al implementării Legii privind procedura insolvenței persoanelor fizice”.

Potrivit acestui plan, pentru aplicarea legii insolventei persoanelor fizice este nevoie de personal suplimentar de nu mai putin de 2.030 de persoane la nivelul ANPC, Registrului Comertului si instantelor de judecata. (vezi aici detalii)

La inceputul lunii ianuarie, Guvernul a adoptat Hotărârea prin care se vor constitui Comisiile de insolvență la nivel central și teritorial, una dintre etapele incluse în Planul de acțiune al implementării Legii privind procedura insolvenței persoanelor fizice. (vezi aici detalii)

De atunci, nu s-a mai auzit nimic despre planul de actiune pentru implementarea legii.

Ministerul Economiei si ANPC nu au raspuns la intrebarile Bancherul.ro privind stadiul implementarii legii.

Comentarii

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Legislatie

Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor şi Fondul de garantare a depozitelor bancare

Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor şi Fondul de garantare a depozitelor bancareÎn vigoare de la 14.12.2015Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 918 din 11.12.2015Parlamentul României adoptă prezenta lege.TITLUL I Schemele de garantare a depozitelorCAPITOLUL I Domeniul de aplicare şi definiţiiSECŢIUNEA 1 Domeniul de aplicare Art. 1. (1) Prezentul titlu reglementează înfiinţarea şi funcţionarea schemelor de garantare a depozitelor ca scheme oficial recunoscute pe teritoriul României pentru scopul garantării depozitelor. (2) Recunoaşterea oficială a schemelor de garantare a depozitelor se realizează prin lege sau poate fi acordată de Banca Naţională a României în calitate de autoritate desemnată, cu respectarea cerinţelor impuse de prezentul titlu. (3) Banca Naţională a României este autoritatea desemnată pe teritoriul României şi autoritatea administrativă competentă cu încadrarea depozitelor ca indisponibile potrivit art. 3 alin. (6) lit. a).... detalii

Rambursarea anticipata a unui credit, conform OUG 50/2010

Care sunt prevederile legale privind rambursarea anticipata a unui credit de nevoi personale fara garantii imobiliare, conform OUG 50/2010:Rambursarea anticipatăArticolul 66(1) Consumatorul are dreptul, în orice moment, să se libereze în tot sau în parte de obligațiile sale care decurg dintr-un contract de credit. În acest caz, consumatorul are dreptul la o reducere a costului total al creditului, această reducere constând în dobânda și costurile aferente perioadei dintre data rambursării anticipate și data prevăzută pentru încetarea contractului de credit.(2) Dreptul consumatorului de a rambursa anticipat nu poate fi condiționat de plata unei anumite sume minime sau de un anumit număr de rate.(la 02-01-2011, Art. 66 a fost modificat de pct. 31 al art. I din LEGEA nr. 288 din 28 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010. )Articolul 67(1) În... detalii

OUG nr.21 din 1992 privind protectia consumatorului, actualizata

ORDONANȚĂ nr. 21 din 21 august 1992 (**republicată**)privind protecția consumatorilorEMITENT GUVERNULPublicat în MONITORUL OFICIAL nr. 208 din 28 martie 2007**) Republicată în temeiul art. V din Legea nr. 476/2006 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.018 din 21 decembrie 2006, dându-se textelor o nouă numerotare.Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 23 martie 1994 și a mai fost modificată și completată prin:– Legea nr. 178/1998 pentru modificarea art. 47 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 388 din 13 octombrie 1998.– Ordonanța Guvernului nr. 58/2000 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, aprobată cu modificări și completări... detalii

Legea nr. 190 din 1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare

LEGE nr. 190 din 9 decembrie 1999privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliareEMITENT PARLAMENTULPublicat în MONITORUL OFICIAL nr. 611 din 14 decembrie 1999Parlamentul României adoptă prezenta lege.Capitolul ICreditul ipotecar pentru investiții imobiliare. Definiții(la 06-03-2006, Titlul Cap. I a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 34 din 1 martie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 200 din 3 martie 2006. )Articolul 1(1) Prezenta lege reglementează regimul juridic al creditului ipotecar pentru investiții imobiliare.(2) Creditul ipotecar pentru investiții imobiliare poate fi acordat exclusiv de către instituțiile autorizate, cu respectarea condițiilor prezentei legi și a legilor speciale de constituire și funcționare a acestora.(la 06-03-2006, Art. 1 a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 34 din 1 martie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 200 din 3 martie 2006. )Articolul... detalii