Agenţia de evaluare financiară Fitch Rating consideră că România nu va adopta moneda unică europeană până în anul 2015, întrucât are nevoie de timp pentru obţine convergenţa reală şi nominală, în timp ce autorităţile române şi-au stabilit ca obiectiv să intre în zona euro la orizontul anului 2014.rnrn”Adoptarea euro nu este o perspectivă pe termen scurt pentru România, întrucât statul are nevoie de mai mult timp pentru a obţine convergenţa reală şi nominală. Fitch nu anticipează că România va adopta euro până în 2015″, se arată într-un raport al Fitch.rnrnO condiţie a tranziţiei la moneda euro este menţinerea monedei naţionale în mecanismul european al ratelor de schimb (ERM II) pentru o perioadă de doi ani. România şi-a stabilit ca obiectiv să adopte euro la orizontul anului 2014, ceea ce înseamnă că va trebui să intre în ERM II în anul 2012.rnrnPotrivit unui raport al Comisiei Europene din mai, România îndeplineşte doar un criteriu din cele necesare adoptării monedei europene, respectiv cel privind stabilitatea bugetară, dar nu respectă prevederile legate de inflaţie, cursul de schimb şi condiţiile legate de convergenţa ratelor de schimb pe termen lung.rnrnInflaţia statelor membre care vor să adopte euro nu trebuie să depăşească cu mai mult de 1,5 puncte procentuale nivelul mediu al inflaţiei din cele mai performante trei state membre, iar deficitul bugetar trebuie să reprezinte maxim 3% din Produsul Intern Brut. Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a fost de 3,7% în octombrie.rnrnDe asemenea, datoria publică se poate plasa la maxim 60% din PIB, iar în perioada de doi ani în ERM II cursul trebuie să se menţină într-o marjă de 15% faţă de o paritate stabilită în raport cu euro.rnrn
Nu există comentarii pentru această știre.
"Consumatorii să fie atenți la câteva lucruri: Dacă rambursează doar suma minimă de plată la un card de credit, vor plăti dobândă, însă dacă vor plăti rata întreagă din luna... detalii
Presedintele american Trump si sotia lui si-au lansat o criptomoneda care a fost cumparata, fireste, de multi oameni, sporindu-i rapid valoarea. "O criptomeda a presedintelui SUA nu poate sa scada... detalii
Dobanda de politica monetara a BNR (Banca Nationala a Romaniei) ar putea fi scazuta de trei ori in acest an, la 5,75%, de la 6,5%, cat este in prezent, conform... detalii
Dobanda de politica monetara a Bancii Centrale Europene (BCE) ar putea scadea de la 3% in prezent la 1,5% pana la finalul lui 2025, prognozeaza economistii. „Ne asteptam ca BCE... detalii