La data de 08.06.2016, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Arad au destructurat un grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de acces fără drept la un sistem informatic, fals informatic şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, anunta DIICOT intr-un comunicat, in care mai precizeaza urmatoarele:
În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada martie-iunie 2016, membrii grupului au accesat fără drept sistemele securizate a mai multor bănci de unde au obţinut ilegal datele de identificare a unor carduri bancare aparţinând unor persoane fizice, iar ulterior au efectuat aproximativ 300 de tranzacţii on-line frauduloase, achiziţionând diverse produse sau efectuând încărcări neautorizate a unor cartele telefonice în valoare totală de peste 200.000 lei.
La data de 08.06.2016 au fost efectuate cinci percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Arad şi Bistriţa Năsăud, ocazie cu care au fost identificate şi ridicate bunurile provenite din activitatea infracţională (benzi de alergat, mese de tenis, drone, laptopuri, telefoane mobile, produse electrocasnice, bijuterii din aur şi sume de bani).
La sediul DIICOT- BT Arad au fost aduse în vederea audierii un număr de cinci persoane.
Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale şi Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Sistemele de securitate ale unor banci au fost sparte de catre un grup de hackeri din Arad, care au furat datele cardurilor si au efectuat plati online frauduloase
Nu există comentarii pentru această știre.
TBI Bank, înregistrată în Bulgaria, dar cu afaceri majoritare în România, deținută de grupul 4finance din Letonia, controlat anterior de rusul Oleg Boiko, a fost vândută fondului de investiții Advent,... detalii
Banca Transilvania, BT Direct și Medicover anunță un parteneriat pentru creșterea accesului la servicii medicale private, susținând sănătatea și creșterea calității vieții, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Pacienții... detalii
Cardurile Mastercard emise de BRD nu au functionat astazi la ATM-urile altor banci si la platile in magazine. Tranzactiile refuzate au fost insa inregistrate de doua ori (dublate) in conturile... detalii
Perioada de pre-înregistrare pentru Cardul BT Visa UNTOLD în variantă fizică se încheie în câteva zile, în 15 aprilie, anunta Banca Transilvania intr-un comunicat, in care adauga: Acesta este primul... detalii