Bancherii sunt dispusi la orice sacrificii numai sa scape de legea darii in plata: “Ne gandim sa elaboram un cod de conduita in care sa specificam clar ce ar trebui sa faca o banca in cazuri sociale, cand clientii nu-si mai pot plati ratele la credite”, spune Rasvan Radu, presedintele UniCredit.
Proiectul de lege privind darea in plata, precizeaza el, nu are ca efect o protectie sociala a clientilor bancilor care si-au luat credite pentru propria locuinta, dupa cum se prevede in expunerea de motive a legii, impactul principal fiind asupra celor care au facut investitii imobiliare.
De altfel, a adaugat el, pentru protectia sociala a clientilor exista alte legi care previn cazurile de abuzuri ale bancilor, precum SAL (solutionarea alternativa a litigiilor) sau legea insolventei. “Deci de ce trebuie o alta lege?”
“Nu multi dintre cei cu credite mici, luate pentru cumpararea locuintei personale, vor fi dispusi sa le paraseasca pentru a plati chirie. Pentru ca valoarea unei locuinte nu se raporteaza la pretul pietei, ca in cazul unei investitii imobilliare, are o altfel de valoare, personala. Nu spun ca nu vor fi si dintre cei care au luat casa pentru ei care vor veni sa o returneze, dar acestia vor fi foarte putini, impatul principal va fi asupra celor care au facut investitii in imobiliare, in case de vacanta, terenuri”, a spus Radu, in cadrul unei conferinte de presa.
El a precizat a UniCredit Bank a realizat o serie de simulari pentru a vedea impactul asupra portofoliului de credite al bancii in cazul in care legea s-ar adopta in forma actuala.
“Vom fi capabili fara problemme sa absorbim socurile”, a precizat el, intrucat UniCredit are un volum mai mic de credite imobiliare fata de alte banci mari, banca avand mai multe credite de consum si corporate.
Sistemul bancar din România este printre cele mai modee È™i performante din întreaga lume, spune Radu GheÈ›ea în cadrul podcasturilor găzduite de Centrul de SoluÈ›ionare Alteativă a Litigiilor în domeniul... detalii
• Confuzia dintre dorinÈ›e È™i nevoi duce la imposibilitatea corelării veniturilor cu cheltuielile• MulÈ›i oameni sunt deconectaÈ›i de la propria situaÈ›ie financiară. Unii nu È™tiu care sunt veniturile familiei. AlÈ›ii... detalii
Viva Credit a redus dobanda la creditele mai mici de 5.000 de lei de la 1,2% pe zi la 1% pe zi, pentru a se conforma Legii 243/2024 privind plafonarea... detalii
Provocările fiscale È™i economice ale anului 2025 trebuie să-i găsească pregătiÈ›i pe consumatori, iar administrarea finanÈ›elor personale devine un imperativ pentru cei care vor să îÈ™i păstreze confortul din prezent... detalii