Discursul viceguvernatorului BNR, Bogdan Olteanu, pe tema Legii privind darea in plata

Note de discurs

la Conferința de presă pe tema Legii privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credit – Bogdan Olteanu, viceguvernator BNR

– Versiunea pregătită pentru susținere –

1. Obiectivul conferinței de presă – prezentarea argumentelor aduse de BNR în vederea continuării discuțiilor pentru o lege bună a dării în plată.

Aș începe prin a preciza scopul acestei conferințe de presă. În spiritul transparenței și al nevoii de informații de bună calitate, vrem să vă facem cunoscută poziția pe care BNR a transmis-o Președintelui despre legea dării în plată.

Suntem aici pentru că vrem o lege mai bună, pentru cei care chiar au nevoie sa fie ajutați.

E un efort comun în care, desigur, Parlamentul are un rol fundamental. Sunt, aș spune, optimist. Avem același scop, mai rămâne să trasăm corect drumul, pentru a fi siguri că nu punem sacii în căruța care e deja plină.

2. Miza prezenței BNR în dezbatere – mandatul BNR

De ce este BNR implicată în aceasta dezbatere și, mai ales, cu ce limite ale mandatului ?

Potrivit Statutului său, Banca Națională are o serie de obligații în raport cu societatea și în raport cu autoritățile publice, obligații incidente în cazul de față:

– Obligația de asigurare a stabilității financiare, potrivit art. 2 alin 2 litera b

– Obligația de reglementare și supraveghere prudențială a instituțiilor de credit, potrivit aceluiași articol

– Obligația de raportare instituțională: potrivit art. 3 alin 2, ” orice proiect de act normativ al autorităţilor publice centrale, care priveşte domeniile în care Banca Naţională a României are atribuţii, va fi adoptat după ce în prealabil s-a solicitat avizul Băncii Naţionale a României”.

Modul în care Banca Națională a cooperat instituțional cu Parlamentul României și cu Guvernul privitor la acest proiect este prezentat în documentul ce va fi distribuit

– Obligația de a pune la dispoziția societății informații și date de bună calitate, care să permită acesteia să facă judecăți și să ia decizii corecte

Toate aceste obligații, desigur, urmează a fi îndeplinite în cadrul general de acțiune al Băncii Naționale, ce presupune asigurarea stabilității prețurilor a sănătății monedei naționale.

3. Argumente de fond ce țin de mandatul BNR

a. Argumente de stabilitate financiară

Voi începe cu o serie de clarificări terminologice privitoare la noțiunea de credit ipotecar. În fundamentarea proiectului de lege dar și în dezbaterile publice, aceasta noțiune, precum și o serie de cifre privind estimări ale numărului de debitori au fost vehiculate fără suport, riscând inducerea în eroare a opiniei publice. Venim să corectăm acest lucru.

Se pot identifica trei categorii de credite cu garanții sub forma de ipotecă:

– Creditul ipotecar este creditul la care s-a constituit ipotecă pe imobilul cumpărat (credite pentru achiziția de locuințe);

– Creditul pentru alte investiții imobiliare este creditul care se obține pentru construcția de imobile, caz în care nu se poate institui ipotecă pe bunul ce se va construi, dar se instituie pe alte bunuri imobile;

– Alte credite cu garanții imobiliare – se referă la credite de consum, descoperiri de cont etc. care sunt acoperite cu garanții imobiliare (clădiri rezidențiale, clădiri comerciale, terenuri, alte ipoteci imobiliare).

Conform situației la sfârșitul lunii octombrie 2015, se aflau în derulare 491.600 de contracte de credit cu garanții ipotecare/imobiliare acordate unui număr de 459.347 debitori (unii debitori au mai multe credite).

Din totalul acestor credite doar aproximativ 37% erau credite ipotecare, pentru achiziție de locuințe. Diferența de circa 63% sunt credite pentru investiții imobiliare sau alte credite cu garanții imobiliare.

Din totalul celor care și-au achiziționat o casă, 3.742 de persoane fizice au restanțe de peste 90 de zile, acestea fiind cel mai probabil în reală dificultate financiară. Restul restanțelor – aproximativ 14.500 de restanțieri peste 90 de zile apar la creditele pentru dezvoltări imobiliare sau la creditele de consum garantate cu ipoteci (terenuri, locuințe, depozite colaterale, alte bunuri neimobiliare etc). Desigur sunt și alți debitori cu restanțe sub 90 de zile precum și buni platnici care își achită cu greu ratele scadente și care au nevoie de sprijin.

Suma restantă totală la creditele cu garanții ipotecare este de 3,9 miliarde lei, din care numai 702 milioane lei (18%) la creditele ipotecare, deci la creditele pentru achiziția de locuințe.

Vedem, de asemenea, că 1.317 persoane au luat credite cu valori între 150 de mii și 500 de mii de euro, 60 de persoane au luat credite cu valori între 500 de mii de euro și 1 milion de euro, 21 de persoane au luat credite cu valori între 1 și 2 milioane de euro și 4 persoane au luat credite cu valori peste 2 milioane de euro. Suma valorii creditelor luate de aceste 1402 persoane este de 1,7 miliarde lei (cca. 1,2 milioane lei per credit). Aceste date indica faptul ca exista credite pentru care nu se justifică o funcție de protecție socială a legii.

Mai mult, se observă că, pe măsură ce crește valoarea creditului, se înrăutățește disciplina de plată – riscul de neplată (raportul dintre suma restantă și suma datorată) crește astfel: de la 1.7% pentru creditele ipotecare sub 150 de mii de euro la 47,6% pentru creditele ipotecare peste 2 milioane de euro, și 100% pentru creditele pentru investiții imobiliare.

În forma actuală, Legea poate genera risc sistemic, implementarea acesteia afectând stabilitatea financiară și funcționarea instituțiilor de credit si putind conduce la costuri pentru contribuabil. Analizele ce stau la baza acestei evaluări sunt mai curând optimiste, întrucât nu pot evalua, în stadiul actual, decît efectele de runda întâi ale propunerii.

Mai mult, deși Legea prevede posibilitatea aplicării prevederilor acesteia în relațiile juridice dintre persoanele fizice și instituțiile de credit, potrivit propunerii actuale, darea în plată ar putea fi efectuată și în cazul creditelor acordate unor persoane juridice, dacă există un codebitor persoană fizică, obligat în solidar cu entitatea împrumutată. Cazurile practice sunt numeroase – vorbim de creditele acordate companiilor pentru care, pe lângă alte garanții, s-a oferit și o garanție personală a acționarului. Acesta constatare reprezintă un element de analiză nou, rezultat din evaluarea atentă a textului legii. Este remarcabil câte consecințe neintenționate, contrarii scopului anunțat, pot rezulta dintr-o propunere insuficient fundamentată.

b. Argumente juridice

Chestiunea art. 53 – restrângerea dreptului trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o. Cu alte cuvinte, restrângerea exercițiului dreptului creditorului trebuie să fie pe măsura stării de imposibilitate de plată a debitorului.

Dreptul creditorului este legitim. Daca ar fi vorba de un drept bazat pe un abuz (ex. pe clauze contractuale abuzive), nu ar fi necesară aplicarea dării în plată, ci s-ar aplica legea incidentă. Aici nu vorbim nici de ideea de împărțire a riscului, pentru ca legea nu stabilește ca o condiție a dării în plată să se fi produs un eveniment excepțional, străin părților, care să cauzeze imposibilitatea de plată. Și atunci, de ce să fie încălcat dreptul creditorului? Răspunsul trebuie să fie : situația excepționala a debitorului. Iar situația excepțională trebuie definită și delimitată explicit.

Chestiunea art. 15 alin 2 – neretroactivitatea legii. Explicată și în art. 6 din Codul Civil. (2) “Actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor”.

Contractul de credit bancar este un act juridic, nu o situație juridică, de aceea prin neretroactivitatea legii civile se înțelege aplicarea ei contractelor încheiate după intrarea legii în vigoare, și nu efectelor produse în contractele vechi după intrarea legii în vigoare. Aici nu vorbim doar despre un text de lege. Aici vorbim despre un principiu fundamental al coexistenței sociale – certitudinea contractului, care este un element al libertății, așa cum o definește Lucian Croitoru.

Încălcarea Directivei 2014/17/UE – După cum arată comunicatul MAE, propunerea de față nu reprezintă o transpunere a Directivei 17, chiar dacă o asemenea susținere se regăsește în expunerea de motive. Mai mult, o serie de prevederi ale propunerii sunt contrare Directivei:

– Directiva 2014/17/UE prevede posibilitatea părților de a conveni cu privire la stingerea datoriei prin darea în plată a imobilului adus în garanție. În acest sens, prevederile art. 28 alin. (4) stipulează că: “Statele membre nu împiedică părțile la un contract de credit să convină în mod explicit că returnarea sau transferul către creditor al garanției sau al veniturilor obținute din vânzarea garanției este suficient pentru a rambursa creditul”. În schimb, Legea reglementează o procedură obligatorie pentru creditor de stingere a datoriei debitorului prin transmiterea dreptului de proprietate prin voința unilaterală a debitorului.
Directiva 2014/17/UE include în domeniul său de aplicare doar contractele de credit pentru bunuri imobile rezidențiale, în timp ce Legea darii in plata nu mai face această distincție, incluzând în domeniul său de aplicare toate bunurile imobile, inclusiv terenurile și clădirile comerciale.

– Directiva 2014/17/UE are în vedere doar creditele pentru consumatori (definiți ca fiind persoane fizice care acționează în scopuri care se află în afara activității comerciale sau profesionale), exceptând astfel persoanele fizice care au luat un credit în scop comercial, în timp ce Legea dării în plată se aplică tuturor persoanelor fizice, inclusiv celor care au contractat credite în scopuri comerciale.

– Dispozițiile art.11 din lege, potrivit cărora “prezenta lege se aplică atât contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, cât și contractelor încheiate după această dată” sunt în contradicție cu dispozițiile art.43 alin.(1) din Directiva 2014/17/UE, potrivit cărora ,,prezenta directivă nu se aplică contractelor de credit existente înainte de 21 martie 2016″.

Inițiatorii au respins ideea restrângerii aplicării legii exclusiv persoanelor în nevoie, invocând argumentul că astfel s-ar crea o discriminare neconstituțională. O asemenea susținere este fundamental eronată. Din punct de vedere juridic, egalitatea cetățenilor, prevăzută la art. 16 din Constituție, presupune că legea se aplică în mod egal oricărui cetățean care îndeplinește condițiile cerute prin legea respectivă, iar nu că legea ar trebui să trateze identic cetățenii.

În caz contrar, ar însemna că întreaga legislație socială, care tratează cetățenii în funcție de nevoi, să fie neconstituțională.

c. Argumente etice – vrem o lege corectă, transparentă și care să producă efecte acolo unde este nevoie

În actuala formă, propunerea își depășește rolul social în trei dimensiuni:

– Ea se aplică oricărei persoane, indiferent de avere și venituri, și indiferent dacă rambursarea creditului îi creează dificultăți sau nu;

– Ea se aplică oricărui tip de imobil dobândit prin credit ipotecar, fie că e vorba de unul cu destinație de locuință, fie că e vorba de terenuri sau de dezvoltări imobiliare cu scop comercial;

– Ea se aplică oricărei situații locative a debitorului, indiferent că locuiește în imobilul ipotecat sau nu, fie că deține sau nu alte soluții locative.

Acest lucru nu este moral. Măsurile excepționale, și iertarea de datorii este o măsură excepțională, trebuie aplicate numai în situații excepționale, precum este cea a debitorului care riscă să rămână fără locuință datorită imposibilității de a își plăti creditul. Pentru a păstra buna credință la baza relațiilor sociale este necesar ca regula îndeplinirii obligațiilor asumate să fie respectată de toți cei în măsură să o facă.

În același fel, trebuie să luăm în considerare efectele unei asemenea legislații asupra celor ce vor veni. Cred că a devenit un lucru general acceptat ca o consecință a adoptării legii, așa cum a fost trimisă la Președinție, ea va face cu mult mai greu accesibile creditele ipotecare pentru cei ce vor dori să cumpere case în viitor. În cazul creditelor ipotecare acordate în condiții de piață, este de așteptat ca avansul solicitat debitorului să ajungă undeva între 35% și 50%, ceea ce va fi de nesuportat. Creditul de tip “prima casă” va dispărea cu totul, câtă vreme garanția statului nu va mai putea fi acceptată, ea fiind stinsă prin efectul legii în cazul unei decizii de dare în plată. Altfel spus, această soluție legislativă are consecințe dramatice asupra șanselor generației viitoare de a dobandi o casa accesând un credit ipotecar.

4. Chestiunea sesizării organelor în drept

A stârnit multe dezbateri chestiunea sesizării organelor în drept asupra unor eventuale încălcări ale legislației penale în legătură cu inițierea proiectului de lege. Cunoaștem prevederile constituționale referitoare la imunitatea parlamentară. Adoptarea unei legi, întreaga procedură parlamentară legată de adoptarea legii, voturile din comisii și din plen nu sunt, nu pot fi și nu trebuie puse în discuție. Dincolo de aceste limite, sunt clare prevederile art. 267 al Codului penal, privitoare la omisiunea sesizării faptelor constatate de funcționarul public în legătură cu serviciul. Art. 267 prevede obligația de a sesiza, nu de a comenta. Dacă aducerea acestei chestiuni în dezbaterea publică a jignit, daca afirmatiile publice au jignit, cer eu scuze în numele colegilor mei. Am fost parlamentar, am condus Parlamentul, îi cunosc rolul în stat și îl respect.

5. Cred că din această dezbatere avem cu toții de învățat.

În primul rând, măsura.

Regretăm dacă, în contextul argumentației noastre, am jignit pe cineva. Nu este în maniera Băncii Naționale să jignească. Ce trebuie să facem este să spunem adevărul, inclusiv atunci când este incomod, despre riscurile și vulnerabilitățile ce pot apărea și afecta stabilitatea economică.

Dacă această lege, în forma actuală, va produce efecte adverse și instabilitate, daca va crea nedreptăți, daca va aduce privilegii necuvenite unora și obligații excesive altora – atunci este vina noastră a tuturor, inclusiv a BNR, că nu am reușit să convingem prin argumente obiective si raționale.

De aceea trebuie sa facem din proiectul acesta o lege bună.

11 decembrie 2015