BNR a dezvaluit ca rata creditelor neperformante ale bancilor romanesti, calculata dupa normele standard, adica ponderea restantelor care depasesc 30 de zile intarziere sau aflate in curs de executare silita din totalul imprumuturilor, este mult mai mica decat cea rezultata dupa noua formula aplicata de Autoritatea Bancara Europeana (EBA).
Astfel, daca rata creditelor neperformante calculata de BNR dupa metoda standard a ajuns la finalul lunii septembrie la 12,33%, acelasi indicator este de 15,73% daca se calculeaza conform standardelor EBA.
Diferenta este data de faptul ca in metodologia EBA sunt incluse si creditele a caror plata in numerar este improbabila, din analiza bancilor rezultand ca vor putea fi recuperate numai prin executarea garantiilor, valoarea acestor credite ridicandu-se la aproape 15 miliarde de lei, a dezvaluit Nicolae Cinteza (foto), seful supravegherii bancilor din BNR, la seminarul EU-Cofile de la Sinaia.
[1]
El a precizat ca cea mai mare parte din aceste credite neperformante sunt rezultate din contaminare. Este vorba de credite care inca nu au ajuns la scadenta, dar care sunt detinute de clienti ai bancilor care au un alt credit devenit deja neperformant, astfel ca este foarte mare probabilitatea ci si cel de-al doilea credit sa aiba aceeasi soarta.
La UniCredit Bank, rata creditelor neperformante s-a dublat
Unele banci au inceput sa raporteze rata creditelor neperformante doar dupa indicatorul EBA. Este cazul UniCredit Bank, care la finalul lunii iunie avea o rata a creditelor neperformante (credite cu întârzieri la plată de peste 90 de zile şi credite în cazul cărora s-a deschis acțiune juridică) de doar 8,17%, dar care in septembrie s-a dublat, ajungand la 16,37%.
Banca a precizat ca noua rata a creditelor neperformante include expunerile cu improbabilitate de achitare integrală a obligaţiilor din credite. Mai exact, este vorba de “expuneri cu obligaţii semnificative din credite cu scadenṭa depaşită cu peste 90 de zile sau expuneri pentru care se consideră că, în lipsa executării garanṭiei reale, este improbabil ca debitorul să îşi achite integral obligaṭiile din credite, indiferent de existenṭa oricărei sume restante sau de numărul de zile de întârziere la plată.”
Cinteza a mentionat ca, din cauza metodologiei EBA, si indicatorul privind gradul de acoperire cu provizioane a creditelor neperformante, de 69,4% calculat de BNR, cel mai ridicat din Europa, este semnificativ mai mare decat cel rezultat conform normelor europene – 58,05%.
[2]
El considera insa ca este loc de imbunatatire, intrucat unele banci inca nu au scos in afara bilanturilor credite neperformante in valoare de 2,4 miliarde lei, din cauza faptului ca au nevoie de un soft destul de costisitor.
„Noi cand am recomandat bancilor, din 2013, inregistrarea creditelor neperformante provizionate integral in afara bilanturilor, nu a fost un write-off, conform normelor IFRS, care presupune iertarea de datorii a datornicilor, nu l-am numit niciodata asa. A fost un tratament contabil diferit de write-off. Le-am spus bancilor ca nu mai aveti de ce sa tineti in bilant active financiare pe care deja la considerati pierdute. Scoateti-le in afara bilantului si le urmariti in continuare. Nu am avansat niciodata ideea ca debitorilor respectivi trebuie sa li se aplice tratamentul prevazut de standardul international, asta urmand a fi decizia actionarului, in speta a bancii”, a explicat Cinteza.
Vezi toate declaratiile lui Nicolae Cinteza in CLUBUL BANCHERILOR
Solutionarea alternativa (amiabila, nu printr-un proces in instanta) a litigiilor dintre banci sau IFN-uri cu clientii acestora se poate face, conform legii, doar in cadrul CSALB (Centrul de Solutionare Alternativa... detalii
Cele 32 de institutii de credit din Romania si-au sporit profitul net cu 11%, echivalentul a 1,1 miliarde lei, la 11,5 miliarde lei, in primele 9 luni din acest an,... detalii
Ofertele de credite online cu dobanda 0 in prima luna sau prima saptamana ale unor IFN-uri precum Hora Credit sau Ferratum pot fi considerate o practica inselatoare, asadar ilegala, intrucat... detalii
Dobanzile la creditele online acordate de IFN-uri au scazut doar putin, in general cu 0,2 puncte procentuale pe zi, de la 1,2% la 1% pe zi, adica 365% pe an,... detalii